Viata cu un bebelus de 3 luni e minunata. De fapt, viata cu ei, copiii nostri, e minunata. 

Tocmai am incheiat o ora de joaca, zambete si gangureli cu pitica si am simtit nevoia sa ma apuc de scris si de povestit despre ce ni se intampla pentru ca e frumos si pentru ca mi-as dori sa ca Sara sa poata citi candva despre cata bucurie ne-a adus si cat de mica era odata. Ma cuprinde in acelasi timp un dor nespus de Alex cand era si el mic si imi pare rau ca nu am apucat sa scriu si despre experienta avuta cu el. In schimb, avem tone de poze si de filmulete cu el pe care le revedem cateodata si ma asigur ca ii povestesc despre cat de fericiti ne-a facut inca de cand s-a nascut.

Asadar, din cand in cand, am sa las scrise aici ganduri si povesti despre cum creste si cate descopera Sara noastra si cate invatam noi de la ea.

In timp ce scriu randurile astea, Sara doarme pe burtica, cum ii place, in mijlocul patului nostru din dormitor, unde are loc sa se foiasca, sa se intoarca de pe burta pe spate si invers. E foarte ambitioasa mica noastra “berbeaca” si chiar daca miscarile ii sunt inca greoaie si stangace uneori nu se da batuta. 

Mi-e drag sa doarma in bratele mele, dar in ultima vreme se tot intampla sa adoarma foarte usor si repede singura. Se uita la carusel ce se uita, se intoarce pe burta, isi baga degetul in gura (se pare ca treaba asta se transmite din generatie in generatie 🙂 ) si adoarme. Fac aici o paranteza, desi am mai scris si aici, si spun ca bebelusii nu se invata in brate si nu devin rasfatati – copiii mei mi-au aratat asta.

Cand se trezeste si ma asez langa ea primesc cel mai frumos si pur zambet, asa cum imi dadea si Alex cand era cat ea. Tati e rasfatat si el cu tratamentul asta special care il face sa se topeasca de drag. Degeaba incearca el sa ma convinga ca nu s-a schimbat de cand e tata de fata! Nici Alex nu ramane indiferent la zambetele stirbe oricat de agitat ar fi. Si apoi…cine nu s-ar topi de drag in fata unei mogaldete blonde, cu ochi albastri, gene lungi si gropite in obrajii pufosi?

Daca ar fi sa o descriu pe Sara in 3 cuvinte as zice ca e echilibrata, vesela si curioasa. E o fetita calma, iubitoare de somn si pofticioasa si, cand e odihnita si hranita, nimic nu o opreste din gangurit, zambit sau dat din picioare de fericire, zici ca e vreo atleta.

Ma intreaba lumea daca si-a descoperit manutele. Daca asta inseamna sa le bage in gura si sa le deguste indelung, atunci da, si le-a descoperit si taaare ii mai plac.

Ii plac si cele cateva jucarii pe care le are si se bucura sa i le aratam, sa le zdranganim sau sa ii pornim caruselul de la patut. In curand va intinde mana sa le atinga pe toate.

Are si cateva locuri preferate: in brate – de unde exploreaza lumea din priviri si de unde se uita lung la cutia mea cu bijuterii, pe masa de infasat – unde se converseaza indelung cu tavanul si ii rade de parca ar fi cei mai buni prieteni, cadita – unde e atat de relaxata ca aproape nimic nu o poate deranja sau in Marsupi cel cu praf de somn – unde doarme linistita cand iesim la plimbare.

Iar mie? Mie imi place sa o privesc, sa ii cant, sa ii vorbesc, sa o tin in brate si sa imi scufund nasul in parul e blond si pufos si sa inspir cel mai frumos miros de bebe.

Sunt indragostita iremediabil de copiii mei si le sunt recunoscatoare pentru tot ce ma invata in fiecare zi.

 
Va urma…