...

Asa am ramas cand am auzit cea mai recenta cerere a lui Alex, care la aproape 4 ani se pare ca si-a descoperit chemarea de frate mai mare. Ultima data cand am avut discutia asta se opunea cu vehementa la gandul ca cineva ar putea sa ii bage jucariile in gura, sa le strice sau sa ii manance biscuitii.

Eram in bucatarie, fiecare cu treaba lui:

– Mami, vreau o surioara.

– ?!?

– Doar ca mi-e si frica sa ma joc cu ea ca o sa fie asa de mica. Ce bine ca mai avem caruciorul, ca ea nu o sa stie sa mearga. Si iesim impreuna si tu impingi caruciorul.

– Ihim…Si daca iese baietel si vei avea un fratior?

– Vreau sa vorbesti cu cineva si sa ii explici ca trebuie sa fie o fetita.

– Si cum o sa o cheme pe surioara asta?

– Cristina.

– De ce fix Cristina?

– Ca asa vreau eu! Mi-ar fi si frica…trebuie sa fiu atent sa nu o calc pe manuta. Si uite, hai sa iti arat! Am ascuns masinuta asta in ferma ca sa nu o gaseasca… Si o sa ii arata ce jucarii maaai aaam…

Acestea fiind zise, ma intreb cat va dura faza asta si cat de insistent va deveni. 🙂

Later edit

Se pare ca Alex nu doar ca nu s-a razgandit, ci s-a apucat deja sa stabileasca reguli de convietuire cu surioara (da, e de neclintit in ceea ce priveste sexul copilului!).

– Mami, vreau ca surioara mea sa doarma in sufragerie.

– Care surioara?

– Ti-am mai is ca vreau o surioara.

– Da, mi-ai spus. Stii, bebelusii dorm foarte mult, iar tu iti tii mai toate jucariile in sufragerie.

– Pai, o sa ii zic sa se trezeasca si sper sa inteleaga. SI daca nu se trezeste, o trezesc eu. Ma urc la ea in pat si o trezesc. Saaaauuu o pacalim ca ii demontam patul si atunci se sperie si sigur se trezeste!

Pe zi ce trece cred tot mai mult ca daca o fi sa vina vreo surioara vom avea o viata interesanta. Iar daca va fi fratior…pfff… 🙂