În ultima zi de vacanță la Oradea am avut timp să ieșim la plimbare doar noi doi. Am lăsat copiii cu mama și am plecat.
Aveam nevoie să fiu cu el, să mergem unul lângă altul fără să vorbim, ca mai apoi să îi povestesc despre lucruri pe care le-am învățat despre mine în ultimele zile, despre vise, decizii și planuri, despre vacanța de vară și despre orice altceva nu apucăm să vorbim în general. În același timp am vrut să îl ascult, să știu ce are pe suflet.
Aveam nevoie să fim doar noi, fără copii care cer să jucăm Monopoly de oameni mari seara la 22:00 sau pe care trebuie să îi urmărești non-stop prin casă, fără un apartament ce așteaptă să fie curățat, rufe ce trebuie întinse, vase ce vor să fie spălate, jucării ce strigă să fie strânse și fără cămăși care trebuie călcate.
Pentru că da, după ce noi 2 a devenit noi 3 și apoi noi 4 există foarte multe lucruri care ”trebuie”. Timp pentru ”vreau” rămâne puțin, mult prea puțin.
5 lucruri de care un cuplu are nevoie după apariția copiilor
Cred că nu există cuplu care să nu treacă prin schimbări odată cu apariția copiilor. Și mai cred că pentru a traversa cu bine perioada asta grea de nesomn, diversificare (și altele) și pentru a ne adapta noii vieți e nevoie de o schimbare de perspectivă, de așteptări corecte, de înțelegere, implicare și de comunicare. Cel puțin asta este experiența noastră.
Perspectivă – Nu știu dacă a vorbi despre o viață de cuplu care are de suferit ajută pe cineva, pentru că nu trebuie să fie vorba de suferință. Apariția copiilor aduce cu sine o transformare și cere ca prioritățile să se schimbe pentru o vreme.
Așteptări – Intimitatea are mai multe valențe dacă stăm să le căutăm. Intimitatea poate fi într-un gest mic, într-o mângâiere, într-o plimbare în doi, într-o îmbrățișare, într-un simplu ”bună dimineața” sau ”noapte bună”. Dacă ne așteptăm ca totul să fie ca înainte de copii vom avea o surpriză nu foarte plăcută.
Înțelegere – Cine crede că viața unei mame care stă toată ziua cu cei mici acasă e ușoară nu a stat acasă o zi întreagă cu un copil. Orice femeie are dreptul la timp pentru sine, să își încarce bateriile, să ajungă la baie fără spectatori, să iasă din casă și să simtă că nu e doar mamă și gospodină. Cinstit mi se pare ca fiecare părinte să aibă câte puțin timp pentru sine și să se susțină reciproc pentru ca asta să se poată întâmpla.
Implicare – Sunt o femeie norocoasă să am un soț implicat. E adevărat că are program de corporație și că seara vine de cele mai multe ori dupa ora 19:00 dar se ocupă de copii, se joacă cu ei și e responsabil cu baia lor. Am avut și discuții de câteva ori, e adevărat, însă a înțeles că am nevoie de timp să mă reculeg, să scriu, să ajung la un salon din când în când. Mă bucur să aud că sunt tot mai mulți tați care se implică activ în creșterea copiilor. Până la urmă, în afară de alăptat, pot face orice.
Comunicare – Indiferent că e vorba de a cere ajutor, de nevoia de a avea o conversație cu un adult, de a lămuri o situație care nu ne place, de a reașeza priorități sau de a ne reconecta după o zi de muncă trebuie să comunicăm. Fără să vorbim unul cu celălalt, fără să spunem ce avem pe suflet, fără să ascultăm și să ne interesăm de partenerul nostru cuplul poate ieși foarte șifonat din experiența de a avea copii.
E greu? Da. Ne certăm? Da. Pentru că oboseala și frustrările ne fac să spunem lucruri pe care apoi le regretăm. Dar când ne gândim pentru ce trecem prin toate schimbările astea, când vedem ochii mari și mânuțele pufoase, când auzim râsul lor, totul capătă sens și e mai ușor să facem eforturile pentru a ne adapta. Ca să nu mai spun că cei mici învață despre relații observându-ne pe noi.
Voi cum faceți loc pentru ”noi” de când sunteți părinți?
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
Surprinzătorul secret al relațiilor de durată
”Uite-i ce fericiți sunt! Sigur n-au nicio grijă!”
Nu există prea mult ”în brațe” nici pentru oamenii mari
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
18 Comments
Am savurat randurile scrise de tine si mi-am regasit situatia cu o exceptie, chiar 2: sotul meu ajunge acasa dupa ora 22-23 si nu are weekend-uri intregi libere si nici nu avem familia aproape incat sa ne permitam cate o evadare. Dar ne-am adaptat. Cand am considerat ca lucrurile nu pot sa functioneze asa pe termen lung, am hotarat sa facem o schimbare radicala. In tot timpul asta ne-am si certat, dar, cel mai important, am stiut ca cuplul nostru este celula de baza a familiei. Daca cuplul nu functioneaza, nu ca functiona nici familia ca intreg. Astfel, printre picaturi, timpul pt noi este o necesitate si am invatat sa apreciem mult mai mult momentele in 2.
Chiar că! Noi am avut noroc cu sărbătorile. Că altfel nici noi nu avem cum să evadăm…
E o perioada grea in care se vede cu adevarat cat de solid este cuplul si cata comunicare exista. Pentru ca fara comunicare nu se poate merge mai departe.
E foarte bine ca ai scris despre asteptari, despre a seta corect asteptarile. In multe cupluri exista presiune pentru ca cei doi vor sa mai fie cum era inainte dar asta nu prea se mai poate decat asa cum a fost si la voi, cate putin.
Mi am amintit ca anul trecut cam tot pe vremea asta am scris si eu amuzata despre cum se vede cuplul intr-o familie cu copii.Sper sa te amuze si pe tine :).
http://vavaly.com/2016/05/21/doi-copii-si-viata-de-cuplu/
Pentru noi treaba asta cu plimbarea in doi, era un ritual foarte important inainte sa il avem pe Mark si cat era el mic, si statea in carut. Era momentul in care vorbeam si povesteam, nu ne uitam la telefoane, eu nu strangeam ceva prin casa, si asa mai departe. La un moment dat nu am mai reusit sa facem asta.
Acum 2 saptamani i-am spus ca mi-e dor de plimbarile noastre. Si seara a cheamt-o pe mama lui sa stea cu mark si noi am iesit la plimbare. A fost un moment perfect.
Micile bucurii, nu? :D
Facem loc, dar greu. Ca nu ne induram, desi stim ca trebuie :-) Sa iti zic ca inainte de a se naste Ana ne-am planificat un week-end pe luna doar noi doi? Oare cate am facut? :-)
Ce plan ambițios şi ce bine sună. Cândva tot ne vine vremea. :))
Asta cu plimbatul la noi e așa – mie nu-mi place să mă plimb, decât țopăind de pe un picior pe altul. I-am spus că, dacă vrea plimbare, pentru că lui îi place, trebuie să țopăim amândoi. Așa că suntem amândoi mulțumiți. Evident că fiul nostru se face că nu e cu noi, dacă se întâmplă să ieșim cu toții – el oricum stă mai în spate să facă poze pentru Instagram; și oricum ne spune: *ciudaților, colegii mei au părinți serioși, nu broaște săltărețe ca voi.*
Haha! Ce tare! Parcă vă şi văd pe toți 3. :)
Discuțiile noastre sunt legate de prioritizarea timpului meu. El pare că are mult mai timp pentru mine decât am eu pentru el. Cred că am păstrat distanța față de el pentru că nu pot onora visul comun de a avea al doilea copi. Mi se pare de neimaginat. Acum e doar visul lui. Între timp eu încă mai pribegesc ca să găsesc răspunsul la întrebarea: “DE CE VREAU SA FAC TOTUL ACUM, mai puțin să devin iar mamă?”
Ia-ți timp cu tine. Răspunsul s-ar putea să nu vină aşa uşor. Până ne vedem la o poveste te îmbrățişez.
Mă regăsesc total. Am Noroc ca sotul poate sa vina oricând acasă și asta m-a ajutat în momentele în care chiar nu mai puteam. De aproape 8 luni suntemai amândoi la fel de implicați. Și el se trezește noaptea ( ca acum când este ora 4 dimineata și de doua ore el a stat cu Bianca iar eu efectiv nu reușeam sa mă trezesc), mă ajuta enorm zi și noapte. Nu avem pe nimeni lângă noi și asta înseamnă luat copii peste tot ( de ex la botez azi ). Pe lângă toate astea noi suntem ok ca și cuplu chiar dacă da, ne certam!
Mulți ani frumoşi împreună! :)
Citesc, cu jind, comentariile pe care le fac mamicile si ma simt ca o ciumata. Ma intreb ce e de facut cu un sot care ajunge acasa la ora 22 si tot ce isi doreste e sa doarma. Petrece cu copilul fix 5 mimute, dupa care adoarme langa el. Uneori copilul il striga si il roaga sa nu doarma, dar fara efect…Sa mai spun ca in timpul asta sufletul meu e zob?! Poate va intrebati: “ “Dar duminica?“ Raspunsul nefericit este ca duminica e zi de pregatire pentru luni, deci se sta in casa si se doarme… !
Wow, Alina! Trebuie să vă fie foarte greu…
Eu cred ca pentru mine ai scris articolul!! :D
Lasand la o parte gluma, sunt fericita sotie a unui om extraordinar. La noi/ la mine, cel mai greu a fost cu asteptarile. Inca invat cum sa ne adaptam, cum sa respiram si cum sa ne bucuram de viata in 3.
P.S. faptul ca sunt perfctionista nu a ajutat foarte mult,dar m-am cam vindecat :P
Cu programare ;)
E clar, se schimba prioritatile, ne schibam si noi si cand vin 2 la pachet, te super organizezi! Va mai amintiti de tinerete. adolescenta, cand cateva clipe pe furate cu persoana draga valorau 1000 de ani! Ei bine, la noi este asa si acum! Ne ajutam, discutam, ne ciondanim totul cu scop comun, ei sunt centrul universului nostru acum iar noi furam cate un moment magic si in savuram! Fie el si un stat pe canapea imbratisati in timp ce ei se joaca!