Nimic nu putea descrie furia mea. Avea un Z tatuat pe frunte! Afară era deja întuneric și camera era luminată doar de o veioză. Era după-amiaza în care tata dădea proba de traseu pentru permis și noi ne-am strâns acasă la bunici și îl așteptam să vină cu vești bune. Nu îmi aduc aminte ce făceam eu cât timp frații mei se jucau în camera mică, știu doar că la un moment dat au venit mândri la mine să îmi spună ce curajoasă fusese Natasha la doctor. Natasha era păpușa mea preferată, o păpușă mare, cu păr roșcat și o împletitură sofisticată de jur împrejurul capului, avea cei mai verzi ochi și pleoape mobile și purta o rochie roșie cu detalii brodate verzi. Mi-o adusese bunicul din Polonia. Iar acum avea și un Z tatuat pe frunte pentru că frații mei s-au gândit să îi facă o injecție cu pixul fix acolo. Furia a făcut loc tristeții și lacrimilor. N-am reușit să șterg semnul de pe fața ei niciodată și nu îmi mai amintesc ce s-a întâmplat cu Natasha, desi bănuiesc că fusese victima unei inundații în beci niște ani mai târziu.

N-am avut multe păpuși în copilărie, îmi amintesc de vreo 4 în mod special, dar mica mea poloneză era preferata mea. Îi eram, pe rând, mamă, soră, prietenă, educatoare sau învățătoare, adică fix ce este și Sara pentru cea mai mare păpușă a ei acum.

Mi-e drag să o urmăresc cum se joacă. Ba o plimbă cu căruciorul prin casă, ba îi pregătește un picnic, îi gătește, îi improvizează paturi, o învață jocuri, îi citește povești sau îi explică tot felul de lucruri. Își poate face de lucru muuult timp.

Dincolo de faptul că o sorb din priviri și mă rog ca imaginile să îmi rămână întipărite în minte pentru totdeauna, când face astfel de jocuri de rol, am șansa să văd cum înțelege ea lucrurile, cum a internalizat experiențele proprii. Am ocazia să mă văd un pic pe mine în felul în care o poartă pe Păpușica Ica (ăsta este numele ei pentru moment), cum o leagănă, cum o piaptănă, cu o liniștește, cum îi vorbește, cum se joacă. Am ocazia să aflu detalii din viața ei din afara casei, să trag cu urechea la ce face la grădiniță, la cum interacționează cu educatoarea și cu colegii ei. Și am ocazia să o văd pe EA, veselă, creativă, iubitoare și grijulie.

Păpușica Ica e preferata ei în perioada asta și cred că și-a câștigat statutul ăsta prin mai multe atribute. În primul rând e cea mai mare dintre păpușile ei și cumva asta o face să pară mai reală. Stă singură în picioare și își poate îndoi genunchii. Are gene și un păr lung care poate fi pieptănat și coafat, are peria ei, agrafe și elastice din alea răsucite care seamănă cu firul de la telefoanele vechi.

Are haine cool, cu un pic de roz și sclipici fix atât cât trebuie, hanorac cu glugă, colanți și teniși roz care se pot scoate. Și nu doar că are brățară cu inimioară, dar a venit la pachet și cu una identică pentru Sara. Și totuși, cred că piesa de rezistență e faptul că păpușa asta, cunoscută și drept Baby Born Sister, bea apă și plânge. Îi curg lacrimile de te înduioșează instantaneu.

Cel mai mult îmi place că nu trece foarte mult timp până sunt cooptată la picnic, coafor, bucătăreală sau plimbare și că mai pot copilări un pic împreună cu copiii mei. Ăsta e un dar în mai multe sensuri. 😊

Tu ce ai învățat despre tine privindu-ți copilul la joacă?

 
 
Citește și:

Sunt (și) mamă de fată și îmi place!

De la poșete la avioane de luptă, într-o secundă

Nu ești primul meu copil, dar ești ultimul. Și asta e ceva la fel de special.

Ce am învățat de când sunt mama a doi copii
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.