Sunt (și) mamă de fată și-mi place!

Mă aplec să îi șterg pantofii înainte să plecăm la plimbare. În timp ce mă concentrez la ce fac îi simt mânuța cum mă mângâie pe păr, iar apoi se apleacă și îmi plantează un pupic pe cap.

– Pupat! îmi zice căutându-mi privirea ca să citească ceva pe chipul meu.

Presupun că vrea să vadă încântare, dar eu sper să vadă în ochii mei cât o iubesc că în cuvinte oricum nu pot exprima.

Acum 3 ani povesteam pe blog că sunt mamă de băiat și-mi place. E unul dintre articolele mele de suflet și oamenii cred că au simțit asta pentru că a ajuns la peste 12000 de suflete.

Port articolul ăsta cu mine de luni bune. De fiecare dată când mă pregăteam să îl scriu pitica ne mai surprindea cu câte ceva așa că am așteptat. De altfel, dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie experiența mea de a fi mamă de fată cred că aș opta pentru ”surprinzătoare”.

Viața cu Sara e plină de iubire. În fiecare zi! E un copil atât de blând și de bun, cu rezerve de iubire aparent infinite. Nu trece zi fără să ne iasă în cale când venim acasă, fără să ne cuprindă strâns de picior în semn de îmbrățișare, fără să ne zâmbească la trezire, fără să ne îmbrățișeze, fără să ne privească în ochi curioasă (Doamne, cât aș vrea să știu ce gândește în clipele alea!) sau fără să ne răsfețe cu pupici plini de iubire. Chiar dacă tandrețurile cu Alex sunt tot mai rare, deh, e băiat mare și are alte nevoi acum, mă bucur că prognoza mai anunță niște ani cu pupici în aversă.

Viața cu Sara e antrenantă. Nu degeaba îi spun fetița atomică. Atunci când nu exersează mersul pe vârfuri prin casă ca o balerină cu experiență, e foarte fericită să țopăie pe pat și să îmi ignore rugămințile de a-l cruța. Când trambulina improvizată nu mai prezintă interes sigur îl găsește pe Alex cocoțat pe undeva și, evident, trebuie și ea să încerce.

Viața cu Sara este prezență. Nu se poate să trecem pe lângă o floare și să nu o mirosim, mai întâi ea, apoi noi toți ceilalți. Pisici, căței, pui, rațe, veverițe, melci, furnici, broaște, you name it, noi ne oprim să le admirăm. Se uită la lună, la stele, la ploaie, la valuri (și noi cu ea) și pierde noțiunea timpului când se joacă în nisip sau apă. E fascinant să o văd cât de in the moment trăiește!

Viața cu Sara e chic. Ajung tot mai rar prin magazine. Le cam ocoleam și pe vremea când era mică sau eventual intram țintit să le cumpăr fix ce haine aveau nevoie și plecam. Habar nu am de unde vine plăcerea ei de a admira hainele, dar m-aș putea uita mult și bine la ea cum se plimbă printre rafturi, cum atinge materialele, cum se oprește la anumiți pantofi iar la alții nici nu se uită. Lui Alex nici azi nu îi pasă cu ce se îmbracă. Să îl trimit să își aleagă singur hainele e un soi de tortură din aia lentă. Pentru ea e însă oportunitate să își exerseze creativitatea

Viața cu Sara e schimbătoare. Pe cât de zână e într-un moment, pe atât de diavol tasmanian e în următorul. Pe cât de feminine îi sunt uneori gesturile, pe atât de simplu îi este să se joace cu mașini, să se murdarească prin bălți, noroi sau pietre. E mare fan avioane așa că a bifat și primul show aviatic zilele trecute. Acum ne jucăm de-a Anna și Elsa, acum îmi zice de ”Heii Popo”, pentru că l-a auzit pe frate-său vorbind de Harry Potter.

– Ce ziceați că aveți acasă?

– Un băiețel.

– Felicitări, aveți pereche! așa mi-a spus medicul la prima ecografie morfo-fetală.

– Adică e tot băiat?

– Nu. Pereche adică ea e fată.

De peste 2 ani sunt și mamă de fată și cred că e un privilegiu să pot avea ambele perspective. Sunt recunoscătoare să fiu mama acestor 2 copii blonzi, foarte diferiți, iubitori în felurile lor și le mulțumesc pentru tot ce mă învață în fiecare zi. ♥

Citește și: