– Am ajuns acasăăă! strigă Alex cum pune piciorul în casă. Am fost plecați de azi dimineață în diverse locuri, cu diverse treburi. Prichindeii au fost super cooperanți, s-au jucat, s-au plimbat ținându-se de mână, am râs și ne-am bucurat împreună. Încuiem ușa. Copiii se descalță și se dezbracă, lasă hainele pe unde apucă și încep să își stea unul altuia în cale.

Nu știu dacă e la fel și la voi, dar la noi în momentul în care au intrat în casă încep să se elibereze instantaneu de tot ce au ținut în ei până atunci. Fără excepție. Bine, dacă ar fi să fiu sinceră, e vorba de Alex mai sus, că Sara încă nu are treabă. Ea doar există și Alex face tot posibilul să se împiedice de ea, să o supere, să ne provoace. Uneori, când sunt foarte obosită și cu rezervorul emoțional cam gol, comportamentul ăsta mi se pare foarte enervant. De cele mai multe ori însă trag aer în piept și le luăm pe toate pe rând.

O casă plină de gălăgie e mai sănătoasă decât o casă plină de liniște. Au fost vremuri în care nu credeam că voi spune asta vreodată.

Să nu înțelegeți din titlul acestui articol că nu îmi place liniștea. Vaaai, ce-mi mai place! Și câââtă nevoie am de ea uneori. Aș putea să mă concentrez la ce am de lucrat, mi-aș auzi gândurile, aș putea citi cu spor și aș putea scrie un text cap-coadă în loc de un text făcut din zeci de fragmente mici, ca un puzzle. Ce fain ar fi!

Odată ce am renunțat la obsesia unui apartament curat și ordonat, în care fiecare lucru are un loc al lui, mi-a fost mult mai ușor să văd că o casă în care locuiesc și copii trebuie să arate ca atare. Valabil și pentru nivelul de decibeli.

Deși nu e întotdeauna ce am nevoie, o casă plină de gălăgie, cu copii care râd, plâng, se ceartă, țopăie, aleargă, se joacă, pun mii de întrebări e o casă sănătoasă, vie. Iar o casă vie e una în care oamenii se simt în siguranță să spună ce au pe suflet, să își arate chiar și cele mai furtunoase emoții. E locul în care ne simțim liberi, acceptați, iubiți.

Odată ce devii părinte o casă plină de liniște e bună doar pentru o scurtă vacanță, ca un pit stop de tras sufletul. Pentru mine o casă plină de gălăgie e ACASĂ. Ceea ce vă doresc și vouă!

 
Sursa foto titlu: Shutterstock 
 
 
Citește și:

Viața de mamă e ca un antrenament de fitness fără sfârșit

De la poșete la avioane de luptă, într-o secundă

Cu ochii în lacrimi mi-a spus: ”Vreau să stau numai eu cu tine”

O zi din viața mea, între relaxare și…spanac
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.