De mai bine de o saptamana unul dintre vecini isi renoveaza apartamentul. Ei si azi, in timp ce o plimbam pe Sara de colo-colo ca sa adoarma cumva in harmalaia facuta de bormasina, am dat peste articolul Andreei in care povestea ca viata unei mame nu e deloc ca in reclame. M-am oprit si mi-am admirat biroul de mama de doi care mai scrie si pe blog. Bine ati venit! 

Nu ma intelegeti gresit, viata de mama e de cele mai multe ori frumoasa, mai ales daca reusesti sa faci abstractie de maldarul de vase din chiuveta, de rufele care asteapta sa fie intinse, de multiplele sesiuni de gatit, de revolta  sau de jucariile care zac pe jos in aproape toate camerele. In principiu sa faci abstractie, punct.

De mult imi doream sa las scrise cateva ganduri despre ce (nu) inseamna un concediu de crestere a copilului. Cam de cand am fost intrebata ce fac eu toata ziua cu timpul mult pe care il am la dispozitie.

Iau zilele pe rand si incerc sa nu imi fac asteptari

Sa luam exemplul zilei de azi. La 07:30 Alex a facut un mare scandal ca tati nu il lasa sa vina in dormitor, unde eu si Sara dormeam, sa ne spuna ca ninge. Evident ca a trezit-o pe Sara, noroc ca a reusit sa adoarma la loc. De pe la ora 09:00 a inceput simfonia “Bormasina vecinului acompaniata de picamarul celor de la Apa Nova”. Ore in sir mi-au tocat nervii marunt, marunt, iar Sara nu a reusit sa mai doarma dupa gustare. Ce mai conteaza ca incepusem sa intind rufe la 08:30 si la 12:00 inca nu terminasem. Sau ca s-a luat si apa si curentul cand as fi prins un moment sa dau fructele la blender si sa spal o parte din vase. Am stat deci sa ma maimutaresc cu bebelusa din dotare, cu gandul ca ar fi cazul sa mai si scriu cate ceva dupa 3 zile de pauza. O prima raza de soare a aparut cand am primit un mesaj frumos de “multumesc” pe blog. A doua, cand s-au oprit vecinii din treaba, noroc cu ora de liniste. Nu ma mai astept si la altele pe ziua de azi. Ma las in voia sortii, fara sa imi fac asteptari.

E adevarat, cu bormasina si picamarul nu se da in fiecare zi. Dar asta nu inseamna ca pentru o mama care sta acasa cu copilul ei concediul e chiar concediu.

Concediul de maternitate nu e o vacanta de lux

Sunt multe zile in care ma simt mult mai obosita decat atunci cand mergeam la serviciu si aveam un program fix, exceptand poate zilele intense de training. Sunt zile in care dupa-amiaza ma prinde in pijamalele cu care m-am imbracat cu o seara inainte. Mai sunt si zile in care nu reusesc sa fac nimic pentru mine oricat m-as stradui.

Pe perioada concediului de crestere a copilului mama nu are program fix de lucru si nici weekend-uri sau dimineti cu timp pentru lenevit.  Programul unui parinte e 24/7, adica non-stop.

Orele de relaxare sub forma de citit, iesit cu prietenii, mers la film, masaj, coafor, cosmetica sunt inlocuite de rare minute de respiro de care inveti sa profiti la maxim.

Mersul la sala e si el inlocuit cu coborat si urcat scarile cu bebelus si carucior sau cu plimbari prin cartier si prin parc cu copilul pus in sistemul de purtare. Ori plimbarile astea, cu spatele incovoiat de multele kilograme atarnate de tine nu sunt chiar a piece of cake.

Concediul de maternitate e concediu doar cu numele. Da, e drept ca cream o multime de amintiri frumoase dar orice asemanare intre cei doi termeni se opreste aici. Cel putin din punctul meu de vedere. Pentru ca nasterea, oboseala, schimbarile hormonale, plansul, leganatul, colicile, noptile nedormite, eruptiile dentare, diversificarea, pornitul de-a busilea (clipa din care trebuie sa fii cu ochii pe copil non-stop), certurile cu fratele mai mare care e si el inca in adaptare, etc. mie nu imi suna a vacanta de lux.

PS: M-am ambitionat sa incep si sa si termin articolul asta azi. Nu mi-a luat decat cateva ore in care am apucat sa scriu poate cate 5 minute legate. 

Foto: Shutterstock

Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.