Poate a fost din cauza vremii, poate din cauza oboselii acumulate, dar in dimineata asta m-am trezit cu o migrena de nu m-am putut da jos din pat. O zi de luni care a inceput cu stangul, noroc ca Sara s-a gandit sa doarma putin mai mult si am reusit sa ma adun cat de cat.

In ultima vreme mai multe persoane, unele proaspete mame la randul lor, mi-au spus ca ma admira pentru cum reusesc sa le fac pe toate, ca scriu zilnic pe blog si ca sunt foarte activa. Pe de o parte adevarul e ca mereu am fost un om activ, pe de alta parte insa, desi mi se pare interesant ca de la exterior lucrurile arata asa roz, ele nu sunt perfecte. Nici eu nu sunt perfecta si nici nu vreau sa fiu.

Peste o saptamana se fac 6 luni de cand jonglam cu viata asta in 4 si recunosc, fara sa fie vreo rusine, ca sunt obosita si ca simt tot mai des nevoia de vacanta. O vacanta in doi, ca vorba sotului, daca mergem cu copiii aia nu e vacanta, ci cantonament. Asadar, da, sunt obosita…

• Sa ma culc tarziu dupa ce se culca copiii – Desi Alex se spala singur, pana il convingem sa mearga la baie trece uneori prea mult timp. Ba mai are ceva de facut, ba vrea sa stea cu Sara, ba are chef de joaca sau i se face iar foame. De cele mai multe ori spalatul pe dinti si povestea de seara sunt in responsabilitatea sotului pentru ca eu sa ma pot ocupa de Sara, sa o alaptez, sa o culc si apoi eventual sa o scot iar din pat ca sa o schimb dupa ceea ce noi am denumit “caca de la miezul noptii fix”.
• Sa alerg de la un joc la altul – Nu termin bine de vorbit bebeluseasca si de scuturat vreo zornaitoare ca sunt chemata la Monopoly sau Piticot in cel mai bun caz ori la jucat de-a hotii si politia cu masinile pe covor in cazurile mai putin fericite.
• Sa gatesc aproape in fiecare zi – Si inca nu am inceput diversificarea! Peste vreo doua saptamani nu voi mai avea de ales. Daca pana acum mai puteam da skip la cate o sesiune de gatit, se va termina “boieria”.
• Sa mananc in picioare si pe fuga, cu ochii pe Sara sa nu cada din pat – Am redefinit conceptul de fast food. Cateodata mi se face dor de mesele linistite, savurate in tihna.  
• Sa tot fac treaba prin casa – Am renuntat la multe din rigorile de care tineam cu dintii la capitolul curatenie inainte de copii, dar chiar si asa…trec o data, de doua, de trei ori pe langa oglinda plina de amprente si a patra oara sigur ma opresc sa o sterg ca nu se mai poate.
• Sa imi fac unghiile in 7 episoade si in mai multe zile – Imi fac manichiura mult ma rar decat inainte, nu doar pentru ca nu am timp sa dau cu x produse si y straturi, dar si pentru ca mi se pare o risipa de timp si efort pentru ca am vase de spalat zilnic.
• Sa planific sa fac tot ce am de facut pana doarme Sara – 90% din ce am de facut zilnic prin casa fac in intervalele cand Sara doarme: scriu pentru blog, gatesc, fac curat, pun rufe la spalat si le intind. Si cum Sara doarme din ce in ce mai putin, misiunea mea e tot mai grea si, de cele mai multe ori, mai tai cate ceva de pe lista de lucruri de facut. E si maine o zi, nu?
• Sa stau inchisa cu ea in dormitor la fiecare alaptat cand nu suntem singure acasa – Oricat i-ar fi de foame, daca aude miscare intoarce capul in toate partile si eventual in vede pe Alex si incep sa se hlizeasca unul la altul. Are auzul fin…ca mine.
• Sa astept primii dinti ai Sarei – Ne tot uitam in gura bietului copil, doar doar i-or fi iesit dintii aia doi care o chinuie, dar deocamdata degeaba. Strangem din dinti in locul ei si mergem mai departe.
• Sa ma plimb prin cartier – Aceleasi rute, pe aceleasi strazi de cele mai multe ori. Pana si de Herastrau m-am cam plictisit. Plus ca, desi la inceput imi placea sa ma duc singura, cu Sara in Marsupi, mi-a cam ajuns hoinaritul asta pe cont propriu, iar sa te sincronizezi la program cu o alta mama e uneori un soi de misiune imposibila.
• Sa scriu un articol cu n-spe intreruperi – Cum ma asez si vine si cheful de scris, dar si ideile, cum se trezeste pitica. Si mai gaseste-ti tu ideile daca poti apoi.
• Sa mananc la restaurant cu un un copil in brate – Ea intinde mana si trage de orice, iar el vrea sa ne jucam pana vine mancarea, eventual un joc nou pe care sa il inventez tot eu. Ea se cere plimbata, ca are nevoie sa vada tot, el se plange ca ii e foame si ca intarzie mancarea.
• Sa ma trezesc la 7:15 in weekend: Sunt un om matinal si nu sunt ahtiata dupa somn, dar parca duminicile ar putea sa inceapa putin mai tarziu. Macar la 8:00.
• Sa repet aceeasi rutina zilnic – Nu am fost niciodata vreun party animal, dar ne straduim totusi sa ne reluam cat ai multe din activitatile pre-Sara, iesiri la masa cu prietenii sau evenimente. Facem pasi mici in directia buna totusi. Sper sa ma mai invite lumea la evenimente si peste vreo 2-3 luni. 
• Sa raman acasa cu Sara pana baietii “dau fuga” la film – Ma bucur ca au timpul lor special, dar sunt invidioasa cand ii vad cum se pregatesc cu ochelarii 3d si isi fac planuri. 
• Sa umblu mereu cu parul prins – Dar altfel risc ca niste manute puternice si pufoase sa se incalceasca in parul care a cazut oricum la greu timp de vreo 2 luni.
• Sa ma amagesc ca dormitul cand doarme Sara e pentru mine – Murphy nu doarme! Nu a dormit nici pe vremea cand Alex era bebelus. Nici in copilarie nu am fost fan al dormitului la pranz asa ca, desi sunt obosita, adorm greu si pana ma ia pe mine somnul si atipesc se trezeste ea.
• Sa ma imbrac mereu cu bluze compatibile cu purtatul bebelusului – Deseori renuntam la carucior in favoarea wrap tai-ului sau a lui Marsupi pentru Sara sa doarma bine. Dar asta inseamna sa ma imbrac cu ceva pe care sa transpire cat mai putin, sa fie rezistent si la balele care curg garla, dar si la frecarea cu sistemul de purtare.

Cu toate astea, nu as schimba nimic din ceea ce traim si experimentam. E al naibii de greu uneori, insa e tare frumos si unic si, din pacate sau din fericire, si trecator. Ma culc tarziu, dar de 4 luni incoace dorm toata noaptea. Si-apoi…cum sa ma supar ca Alex vrea sa mai stea cu Sara cand ii vad cum isi zambesc si cum se joaca impreuna. Alerg de la un joc la altul, dar vremea cand ma vor lasa pe afara de la joaca va veni mai repede decat mi-as dori. Fac si treburi gospodaresti, fara sa fiu exagerata, dar asta imi da o stare de bine pentru ca nu fac casa prea buna cu dezordinea. Planific si fac tot ce am de facut cand Sara doarme, dar asta inseamna ca atunci cand e treaza o pot admira indelung, ma pot bucura de rasul ei, de felul in care descopera lumea, de vocalizele pe care le face doar ca sa se pregateasca de primele ei sunete. Stau cu Sara acasa cand baietii merg la cinematograf, dar ma simt tare bine cand Alex ma ia si imi povesteste tot cu lux de amanunte cand ajung acasa. Imi port parul prins mereu, dar am tot timpul sa il port in cate feluri voi dori peste putin timp. Si da, ma imbrac de cele mai multe ori cu un tricou simplu, dar asta inseamna un somn mai placut pentru Sara in sistemul de purtare.

Citeste si “Parinti, impartiti munca“

Am un super sot, implicat si intelegator si impreuna avem doi copii nemaipomeniti, veseli si relativ intelegatori. Mno…noi sa fim sanatosi, ca in rest le-om face pe toate candva. 

Cine mai are nevoie sa se descarce sa profite de campul de comentarii. Nu de alta, dar m-as simti aiurea sa stiu ca sunt singura care s-a plans si descarcat aici. 🙂

Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.