– Mami, s-a trezit Sara?
– Da. S-a trezit, a mancat, ne-am jucat putin si s-a culcat din nou.
– Ooooff… Si cand se mai trezeste? Vreau sa ii spun “Buna dimineata!” si sa ma joc cu ea.
De 5 luni traim o poveste frumoasa in 4 si nu trece zi fara sa ma minunez de cat de mult se iubesc copiii nostri.
La inceput Alex nu isi dorea sa aiba frati sau surori, ca sa nu ii strice jucariile sau sa nu ii manance biscuitii la care a muncit cu mine. Mai apoi, cu putin timp inainte sa raman insarcinata cu Sara s-a razgandit. Eram in bucatarie cand a venit si mi-a spus fara vreo introducere, scurt si la obiect: “Mami, vreau o surioara!“
A asteptat-o cu mare nerabdare. Ma mangaia mereu pe burta, o pupa ca sa ajunga pupicii la bebe, ii canta seara ca sa adoarma si ii vorbea des.
Ma uit acum la ei si mi se umple sufletul de drag, de bine, de admiratie. Se iubesc mult.
Desi Sara e un ghem de om de aproape 5 luni casca ochii mari cum ii aude vocea. In ultima vreme trebuie sa ne inchidem in dormitor cand o alaptez pentru ca daca il aude pe Alex s-a terminat cu mancatul. Isi intoarce capul de colo colo pana il prinde in vizor. Iar apoi… Apoi ii da cel mai frumos zambet stirb, dar cu gropite in obrajii fini si musai cu sclipire in ochi. Ii iarta orice, si cand o mai sperie cu topaielile si strigatele lui ascutite, il admira cand sare cu mingea lui uriasa prin casa, il studiaza cand se joaca si cand mananca, ii gangureste lucruri numai de ea stiute. Si zambetul asta al ei are puteri nebanuite: starneste hohote de ras din partea lui, il opreste din orice activitate atat cat sa o priveasca si sa ii zambeasca inapoi si difuzeaza orice urma de furie, caci cine poate ramane nervos in fata unui suras de bebelus?
El o adora. Se trezeste mereu intreband mai intai de ea si apoi de mancare. O mangaie, uneori cam energic de zici ca ii face vreo frectie, s-ar maimutari la nesfarsit ca sa o faca sa rada si se culca langa ea doar ca sa fie aproape. Ea e Sarita lui, cum o alinta el si cred ca i-ar ierta si el orice. Il trage de par cand el se cuibareste langa ea, cand Sara ii admira indelung jucariile el i le intinde ca sa poata puna mana pe ele. Cateodata, Alex ii ia plusurile prea blanoase si ii explica cum ea e prea mica pentru ele si cum va avea el grija de jucarii pana mai creste ea (e destul de subtil baiatul meu 🙂 ). Ii spune ca e frumoasa si ca miroase a laptic, ii canta si ii danseaza doar doar o face sa zambeasca. Ii povesteste cate-n luna si stele despre cum se cheama tot felul de obiecte, ba uneori ii spune pe litere ca sa fie sigur ca ea intelege (“Uite, Sara… Asta e o briosa. B-r-i-o-s-a. Ai inteles?”). Il fugarim zilnic prin casa, cu Sara in brate la mine, si rad amandoi in hohote cand se ciocnesc, iar eu fac sute de poze mentale de fiecare data ca sa prind toate momentele astea si sa le pot revedea ori de cate ori voi avea nevoie.
Eu nu imi aduc aminte prea multe despre reactia mea la fratii bebelusi sau despre relatia noastra la inceput. Am amintiri punctuale cu ei de pe vremea cand erau foarte mici si apoi am tone de imagini in minte cu certuri, dar mai ales cu crize de ras. In plus, deseori aud sau citesc despre povesti cu frati cu gelozii. Poate toate astea m-au facut sa cred ca trebuie sa ne pregatim pentru un debut dificil al vietii in 4. Nu mi-am imaginat ca doi copii, dintre care unul e bebelus, se pot iubi si admira atat.
Stiu ca nu va fi mereu asa, ca vor veni zile grele, ca se vor certa, ca se vor cicali, ca vor alerga sa ne spuna ce prostii a mai fact celalalt. Le-om rezolva pe toate la vremea lor. Pana atunci insa, sorb fiecare picatura de magie frateasca pe care pot si ma imbat cu fericirea lor si cu dragostea pe care si-o poarta.
Povestile voastre de viata in 4 sau mai multi sunt asa cu vi le-ati imaginat?
Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.
8 Comments
cat de frumos scrii! nu stiu cum , dar ma regasesc in mare parte a povestirilor voastre. de 6 luni traim ceeasi poveste si noi.la fel si Ayan-ul meu, este incantat de Natalia, sa o mangaie, sa o ciupeasca din dragoste, sa o iubeasca, sa o faca sa rada. nu credeam ca o sa traiesc sa vad asta , sunt minunati si multumesc lui Dumnezeu pt acest dar nepretuit.
Multumesc ca mi-ai scris, Georgi si sa va bucurati de pui. 🙂
Multumesc pentru marturisirile tale!
Si in 5 se poate…Stella are 8 luni si cu cei doi fratiori de 4 si 6 ani traieste aceiasi complicitate pe care o descrii tu!
E incredibil cata fericire poate emanate din ei si cum ne umple sufletul de bucurie…
Bucurati-va de fiecare clipa !
Wow! Felicitari voua! Povestea ta imi aminteste de cand eu si fratii mei eram mici. Ei sunt cu 5 si respectiv 7 ani mai mici decat mine si recunosc, ne-am certat de muuulte ori. Dar cat am ras si cat mai radem inca!! 🙂
Sunt mama a trei copii, un b?iat de 3 ani, ?i doua fete, 18, respectiv 2 luni. Bucuria ?i rasul lor ma încânt? oridecateori sunt obosita. B?iatul a fost plecat peste noapte la bunica, când s-a întors a doua zi acas?, le sclipeau ochii de fericire ?i au r?mas multe clipe imbratisandu-se ?i pupandu-se. Iar rela?ia celor doi cu pitica, e uimitoare… fetita de 18 luni, o mângâie asa mai “apasat” ca asa ?tie ea sa î?i arate iubirea, bineîn?eles trebuie sa fiu în preajma, ins? cel mare cu pitica, hmm ” mami da eu pot sa te ajut sa ii faci baie, mami când tu ii dai lapte, eu pot sa te ajut sa o ?ii în brate, mami Domnul Iisus îmi ?opte?te la ureche sa te ajut, ?i eu ajut.”E minunat sa vad cum ii s?rut? dulce picioru?ele, cum o mângâie ?i cum ii ?opte?te la ureche iubire. Mul?umesc lui Dumnezeu pentru ei. :d
Sa ramana mereu asa! 🙂
Buna Cristina! Sa î?i tr?iasc? copiii si sa fie s?n?to?i! Ma bucur sa aud ca exista un ata?ament asa frumos de la început. Eu am un baietel de 3 ani si jum?tate si un bebelus de 3 luni, tot baietel. La noi, din p?cate, reac?ia b?ie?elului mare la apari?ia bebelu?ului nu a fost deloc primitoare. A fost foarte suparat pe mine fiindc? l-am f?cut pe bebe si m-a respins ?. Am suferit foarte mult, amandoi, mai ales in prima luna. Acum pare ca s-a obi?nuit cu prezenta lui, de?i de multe ori il tachineaz?. Speram ca pe viitor, sa se lege o prietenie frumoasa intre ei.
Adriana, ma uit la fratii mei…la cum erau si cum sunt acum. Speranta de bine exista! 🙂 Alex a avut cateva saptamani mai agitate la scurt timp dupa nasterea Sarei. Se infuria din te miri ce, dar se descarca mereu pe noi, parintii, niciodata pe Sara. L-am inteles si ne-am straduit sa ramanem calmi. A trecut. Rabdare multa iti doresc tie, iar baietilor tai crestere mare!