Copiii au nevoie de adulți care să nu renunțe la ei

Duminica trecută mi-am petrecut-o în mare parte la conferința ”Liber la educatie sau educație la liber”, în compania selectă a unor specialiști a căror muncă o admir de multă vreme. Alex va începe școala la toamnă așa că mi-am luat multe notițe despre ce ar trebui să facem și cum ar trebui să îl sprijinim.

Am sitetizat mai jos informațiile și sper să vă fie de folos.

Au vorbit despre educație – privită din mai multe unghiuri – Gáspár György, Carmen Lică, Oana Moraru și Larisa Petrini.

Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut de familie, autorul best-sellerului ”Copilul invizibil”, a fost primul dintre speakeri și cred că oamenii din sală l-ar mai fi ascultat o vreme.

Nu există educație solidă în lipsa unei relații solide.
Există educație prin utilizarea fricii și educație prin utilizarea compasiunii.
- educație prin utilizarea fricii – se obțin rezultate școlare, copiii învață și se străduiesc să îl mulțumească pe dascăl sau pe părinte. Elevii însă nu descoperă plăcerea învățatului, au o stimă de sine scăzută, sunt obedienți pe termen scurt însă pe termen lung devin anxioși, agresivi și vor avea relații deficitare.
- educație prin utilizarea compasiunii – e varianta mai dificilă, în sensul că nu produce rezultate imediate, ele apar pe termen lung. Accentul se pune nu pe transmiterea informației, ci pe conectare și descoperire. Crește dorința copiilor de a învăța și curiozitatea de a afla lucruri noi nu pentru că alții se așteaptă la asta, ci pentru că așa vor ei.

Fiecare copil are nevoie de un erou. – Rita Pierson

Există educatori minunați și educatori…mai puțin minunați.

Copiii nu învață de la cei care nu le plac. – Rita Pierson

Când un adult e agresiv, reținut, reticent în actul de învățare înseamnă că undeva în adâncuri e un copil care a fost învățat că într-o experiență didactică trebuie să intre în defensivă. Mereu există o suferință în spatele unor astfel de comportamente.
Copiii au nevoie de adulți care: să nu renunțe la ei, să aibă curajul să riște; să dețină îndrăzneala de a ieși din tipar; să creadă în reumanizarea relațiilor și a procesului educațional. Au nevoie de oameni care să fie deschiși către conectare și care, în ciuda experiențelor personale, să creadă în puterea relațiilor.

Carmen Lică, Directoarea Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, psiholog și expert în educație timpurie, a vorbit despre alternativa la sistemul de învățământ clasic.

Educația începe înainte de a-i naște pe copii și e important să le vorbim bebelușilor încă din perioada intrauterină.
Părinții sunt primii educatori ai copiilor lor.
Școala pe care o alegem trebuie să ne ofere sentimentul de siguranță atât nouă, cât și copiilor. Nu putem securiza copiii dacă noi nu suntem securizați.
Când ne uităm la o școală trebuie să fim atenți la cum decurg relațiile, cum se interacționează cu copiii, cu părinții, la mediul de învățare, nu la dotările din sala de clasă. Cât de relevante sunt contextele de învățare pe care educatorii le oferă copiilor?
Trebuie să fim atenți și la interesul cadrelor didactice pentru o învățare continuă, la cât de incluzivă este școala și la cât de respectați sunt copiii.

Oana Moraru, fondatarea școlii particulare Helikon, din Călărași, a site-ului Vocea Părinților și susținătoarea celor mai râvnite conferințe pe teme de educație din România, a vorbit despre cea mai mare problemă în educație, despre fracturi emoționale și succes.

Cea mai mare problemă în educație este că părinții și educatorii au mai mereu câte o agendă pentru copii, iar ei simt asta (ex: să nu mă faci de râs). Niciun om nu se simte bine să fie obiectul de împlinire al altcuiva.
Copiii nu se duc la școală ca să învețe. În general, ei merg la școală ca să fie:
- văzuți (valabil încă de la grădiniță) – oglindirea în ochii celorlalți este foarte importantă;
- relevanți – atât în grup, cât și în ochii învățătorului/educatorului.
Când copiii au o problemă o dau la o parte. Își fracturează identitatea: el pleacă, iar cu noi rămâne stafia. Ca să se reintergreze trebuie să se reîmprietenească cu bucata fracturată.
Sistemul nostru de învățământ se bazează pe fractura emoțională și, din păcate, e în contratimp cu dezvoltarea emoțională a copiilor.
Perioada dintre 0 și 6 ani, plină de ferestre de oportunitate, e subestimată ca importanță în România.
Mulți copii din clasele I – IV cu deficit de atenție au probleme de coordonare ce vin din insuficienta stimulare a corpului.
Spre deosebire de România, alte țări au reușit să impună un cod profesional de interacțiune cu copilul.
Să fie blând și jucăuș nu este suficient pentru un învățător pentru că nu va produce impact. De pe mâinile lui vor ieși copii în regulă emoțional, dar conitiv în urmă.
Ne fascinează sistemul de învățământ finlandez pentru că:
- este previzibi și transparent – este clar unde trebuie să ajungă, care sunt condițiile de evaluare, cum se dau notele;
- activează foarte mult primele 3 zone din piramida de mai jos, adică analiză, evaluare, creație, ceea ce la noi lipsește aproape cu desăvârșire. La noi încă se insită pe memorare și reproducere, nu pe gândire. Este nevoie de mai puțină materie predată și de un accent mai mare pe dezvoltarea gândirii.

Ce aduce succesul în viață? Răspunsul îl aveți în imaginea de mai jos. În sistemul de învățământ de la noi nu există pedagogii și instrumente de lucru ce pot fi făcute la clasă pentru a atinge ele 7 puncte esențiale. Problema nu e că le cerem copiilor să persevereze, ci că îi băgăm în lucruri abstracte fără să pregătim temeiul logic, fără să formăm gândirea copiilor.

Contează mai puțin școala pe care o face copilul. Mai important e să fi avut în spate o familie sau un părinte care să încurajeze explorarea, să ofere libertate de a descoperi și investiga, ceva care completează ce se face la școală. – Oana Moraru

Larisa Petrini, Health-Coach, ambasador Jamie Oliver în România și realizatoare a emisiunii Sănătatea FM de la RFI, a vorbit despre epidemia de obezitate și despre obiceiurile nesănătoase când vine vorba de mâncare.

40% din copiii din România nu mănâncă micul dejun sau cina cu părinții, în familie.
Un om de 70 de ani mănâncă de-a lungul vieții 3 tone de mâncare. Te pune pe gânduri, nu?
Dietele ne educă greșit corpul. Succesul nu stă în diete repetate, ci în implementarea unui stil de viață sănătos. Dar e bine să știm că e nevoie de 6-8 luni pentru a deprinde un obicei nou, așa că schimbările nu apar peste noapte.
Corpul nostru are nevoie de 3 ore între mese ca să poată procesa mâncarea.
Două reguli faine de care să ținem cont atunci când mergem la super market: 1 – să ne orientăm spre produse pe care le-ar recunoaște străbunicile noastre și 2 – dacă găsim mai mult de 3 ingredinte SF pe etichetă să punem produsul înapoi pe raft.
Mi-a plăcut mereu de specialiștii care nu promovează stiluri de viață extreme pentru că eu cred în echilibru. Larisa spunea să respectăm regula 80/20. Dacă în 80% din cazuri mâncăm corect și sănătos, avem voie să ne mai și abatem 20% (cu cap!).
E important să mâncăm porții mici și să îi lăsăm creierului timp să își dea seama că ne-am săturat, nu să consumăm farfurii întregi de mâncare până simțim că nu mai putem.
Mâncăm cu 30% mai mult atunci când avem televizor, telefon sau tabletă în față.
Să cultivăm curiozitatea copiilor când vine vorba de alimente, să stimulăm simțurile (văz, pipăit, miros, gust), să le oferim variante și să îi lăsăm să aleagă.
În afară de hrană trebuie să ne asigurăm că facem mișcare, că ne hidratăm și că dorim suficient (aici eu stau foarte, dar foarte prost în ultima vreme).