Stăteam în bucătărie și luam cina toți 4. Deși mai erau doar câteva ore din 2019 nu am simțit nevoia nici să ne aranjăm, nici să ne pregătim în vreun mod special așa că și cina a fost una obiștuită. Mă gândeam cât de multă importanță îi dăm faptului că luăm calendarul de la capăt și cum uităm cât suntem de norocoși că avem parte de câte un nou început în fiecare dimineață când deschidem ochii…
Mă uitam când la Alex, când la Sara și mi-a venit ideea să facem totuși cina mai specială, într-un fel mai aparte. Le-am propus un joc în care fiecare dintre noi să ne amintim ceva plăcut din anul care stătea să se termine și să tot continuăm până rămânem fără idei, iar ei au acceptat cu entuziasm.
Pentru că eram la doar o săptămână după Crăciun și pentru că prichindeii au primit ce i-au cerut Moșului mă așteptam ca ăsta să fie printre primele lucruri de pe lista lor. Numai că nu au menționat cadourile deloc în cele 5 minute cât ne-a luat să trecem anul în revistă repede. Au vorbit însă despre timpul petrecut împreună cu noi jucându-ne în așteptarea lui Moș Crăciun și despre multe alte momente când ne-am jucat ceva toți 4, au vorbit despre vizitele la Muzeul Antipa, despre cum au aruncat pietre în mare pe plaja din Nisa, despre lanuri de lavandă, despre cules piersici cu mânuțele lor, despre alergatul în iarbă, despre focuri de tabără, despre bălăceală și castele de nisip. Alex ne-a spus despre cât de mult i-a plăcut petrecerea de ziua lui petrecută cu noi și cu prietenii, despre cursurile de actorie, în timp ce Sara se bucura că începuse baletul și grădinița unde și-a făcut prietene.
Așa că, dacă mai era cumva nevoie, am încheiat anul cu un reminder valoros primit de la copii despre ce contează cu adevărat în viața asta.
Vă doresc să aveți un an nou plin de experiențe care să vă îmbogățească și să vă bucure sufletul!
Sursa foto: Adobe Stock
Citește și:
Cel mai de preț dar de Crăciun pentru copii
Mergeți în concediu cu copiii? Cu amândoi?!
În ochii copiilor noștri suntem perfecți
Podcast Pauza De Bine – E06: Ediție de Crăciun, cu Alex și Sara
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Comment
Hm, greu de enumerat aici tot. Au rămas cu jocuri in 3, apoi in 4, jocuri noi sau jocuri vechi reinventate, îmbrățișari si declaratii de dragoste nesfarsite, excursii la “pădurea zanelor”. Si probabil multe altele pe care noi ca părinți nici nu le realizăm dar ei sigur le păstrează în sufletul lor sugubet 🙂