În ochii copiilor noștri suntem perfecți și nu putem greși.
Săptămâna trecută a fost vacanță la școală așa că luni, în prima zi liberă pentru Alex, am petrecut foarte mult timp cu el și ne-a picat așa de bine… Mi-a fost dor să stau numai cu el. Cât timp Sara era la grădiniță și explora bucuroasă pădurea cu colegii ei, noi am vorbit despre de toate. După vreun sfert de oră de discuții despre valori, ce e libertatea, ce sunt banii și alte teme “ușoare” începusem să mă pregătesc pentru când îmi va spune răstit să îl mai las în pace cu întrebările. Nu s-a întâmplat. 🙂
În ziua următoare lucrurile s-au schimbat radical pentru că Sara a rămas acasă cu febră. Armonia din urmă cu o zi nu se mai zarea nicăieri. Vreo două zile m-am consumat aiurea încercând să mă împart între ei și pregătirile pentru un eveniment unde trebuia să vorbesc, mi-am anulat și o programare la medic pe care o așteptam de o lună și la finalul acelor zile eram efectiv epuizată. Dar joi și vineri au fost în vis. Joi au gătit ei la prânz pastele lor preferate cu dovlecei, ne-am jucat o grămadă, am râs, ne-am prostit și am făcut tot ce și-au dorit pentru că știam că perioada mea aglomerată de lucru se încheiase și puteam fi prezentă cu ei. Fiecare dintre copii a avut timp doar cu mine și doar cu tatăl lor și după ce ne jucăm așa erau alți copii.
Azi Alex s-a întors la școală, dar Sara a mai rămas cu mine. A fost pur și simplu minunat. Cârlionțata noastră e la vârsta lui mami-a-mea-e-cea-mai-bună-și-frumoasă-mamă-din-lume și recunosc că, în cea mai mare parte a timpului, îmi place atenția pe care mi-o acordă. Așa, și cum am rămas noi singure și era vreme de mânecă scurtă afară, am făcut o plimbare până la lacul Floreasca unde am improvizat un picnic pe ponton. Am povestit, am râs am alergat, ne-am făcut poze, iar Sara nu mai putea de fericire. Îmi făcea declarații peste declarații: te iubesc, te iubesc foarte mult, ești foarte frumoasă, ești cea mai bună mamă, ești cea mai drăguță, ce păr frumos ai, vreau să fiu ca tine.
Timpul ăsta petrecut cu ei mi-a arătat încă o dată că ăștia mici se uită la noi ca la perfecțiunea întruchipată, că nu își doresc altceva decât să fie văzuți cu adevărat și acceptați așa cum sunt.
Când le spunem că îi iubim și apoi strigăm la ei sau îi agresăm ei înțeleg că așa e iubirea. Când le spunem la nervi că nu sunt suficient de buni, de iubitori, de cuminți, de ascultători, de orice altceva, ei interiorizează cuvintele astea și pe măsură ce noi le repetăm ei devin tot mai convinși de faptul că ei chiar sunt greșiți.
Și pentru că noi suntem perfecți în ochii lor, atunci când îi criticăm ei nu încetează să ne iubească pe noi. Ei încetează să se iubească pe ei…
Citește și:
10 lucruri pe care am fi avut nevoie să le auzim în copilărie
11 lucruri pe care copiii ar trebui să le audă de la părinții lor
22 de lucruri pe care i le-aș spune sinelui meu de 22 de ani
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
Leave A Reply