Uneori trebuie să îți fie tare greu să accepți că ai un copil timid. Poate ai senzația că timiditatea e un defect, că îi răpește copilului tău experiențe valoroase, că ai greșit undeva, că nu se va descurca. Dar azi vreau să îți spun ceva important despre timiditatea puiului tău: e o trăsătură de caracter, nu un defect. Mai mult, e un instinct natural de atașament.

Crede-mă, știu cum e să ți se cuibăreasca cel mic în brațe, să se agațe de piciorul tău, să nu vrea să participe la jocurile cu animatori la petreceri, să îți spună că face un anumit lucru doar dacă mergi cu el, să nu răspundă la întrebări sau la saluturi, să îți dorești să experimenteze tot felul de lucruri noi, să faci cârcei la picioare stând minute multe ghemuit lângă un copil care are nevoie de sprijinul tău. Știu cât e de greu și de obositor uneori să îți asculți instinctul, să îi spui puiului tău că e în regulă dacă nu se simte pregătit să facă un anumit lucru și să nu cedezi sub puterea lui “dar ce-o să zică ceilalți”.

Am fost, la rândul meu copil timid și, pentru că știam cât e de dificil să fii în postura asta, m-am trezit dorindu-mi cu ardoare ca Alex să nu fie așa. E un subiect care m-a măcinat profund și plângeam de fiecare dată când îl vedeam în poze stând singur pe un scăunel la grădiniță în timp ce colegii lui se jucau cu animatorii veniți la zilele de naștere. Asta până când am vorbit cu el despre asta. L-am întrebat cum se simte în momentele respective și mi-a spus senin că așa preferă el și că îi e bine. Atunci mi-am dat seama că problema nu era la el. Era la mine.

Un copil timid nu trebuie forțat să interacționeze cu străinii, fie ei în parc, pe stradă, în magazin, cu musafirii sau cu rudele mai îndepărtate. El se va rușina, mai ales dacă îi atragi atenția de față cu ceilalți sau dacă începi să te scuzi față de alții pentru comportamentul său. Copilul te aude, înțelege când te plângi altora despre el și îl doare.

Din experiența mea cu cât mai mult vei trage de un copil timid ca să iasă din carapace, cu atât mai tare el se va retrage. Nu îl poți forța să fie mai îndrăzneț, dar îi poți fi alături într-un mod sincer și autentic până când el se va simți pregătit să facă un anumit lucru.

Acceptă în schimb că sunteți oameni diferiți, că sunteți construiți diferit, că nevoile lui sunt diferite de ale tale. Creează-i un spațiu în care să se simtă în siguranță, iubit și acceptat. Acordă-i timpul de care are nevoie ca să se obișnuiască într-un loc sau context nou. Ajută-l să râdă sau să plângă ca să se elibereze de teama pe care o simte. Stai lânga el, validează-i emoțiile și asigură-l că îi vei fi alături. Oferă-i timpul tău, răbdarea și înțelegerea ta și vei vedea că, după o vreme, copilul va fi tot mai încrezător în capacitatea lui de a gestiona singur situațiile noi. 

Timiditatea e ca o haină pe care copilul o va purta cel mai probabil mereu, dar pe care va îndrăzni să o descheie tot mai mult dacă tu îi oferi siguranța de care are nevoie. Povestea asta trebuie să fie despre el și nevoile lui, nu despre tine și dorințele tale. Ca părinte, ești prima lui oglindă. Ajută-l să se vadă așa cum e – minunat, demn de iubire și de respect – și nu așa cum ai vrea tu să fie. 

Cu drag, de la o mamă de copil timid.

Sursa foto: aici

Am scris acest articol ca urmare a participării mele la cursul #parentingpesteasteptari, de la #ScoalaFlanco, susținut de Ioana.

 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.