Câți dintre noi pot spune că au avut în copilărie spațiul să manifeste orice emoție simțeau? Câți dintre noi pot spune că au învățat cum să își gestioneze emoțiile într-un mod autentic?
Eu văd zi de zi în sesiunile de coaching oameni deconectați de emoțiile lor. Îi întreb ce simt și ei îmi spun ce gândesc sau folosesc cuvinte generale precum ”frustrare” ca să descrie orice simt.
Nu e despre a da vina pe părinți, bunici, educatori sau învățători pentru relația pe care o avem azi cu emoțiile noastre. Oricum ar fi fost trecutul nostru, azi suntem aici și e responsabilitatea noastră să reparăm, rescriem, vindecăm orice nu ne mai ajută să evoluăm și să trăim o viață în armonie.
Când învățăm să ne privim emoțiile ca pe niște mesageri, să nu le mai etichetăm ca fiind pozitive sau negative, când le acceptăm și începem să le integrăm, vom ști să facem asta și pentru copiii noștri într-un mod creativ, cu răbdare și amuzament chiar.
”Cel mai mult îmi place iubirea! Și sclipiciul!”
La fel ca mine, Sara este un om care percepe mult lumea prin simțuri și mă bucur să văd cum jocurile și conversațiile despre emoții de acasă, dar și implicarea educatorilor de la grădiniță o ajută să recunoască, să exprime și să gestioneze emoțiile pe care le simte. Acum câteva săptămâni, de exemplu, mi-a spus că simte invidie pentru că o colegă are ojă de copii și ea nu are. Asta ne-a create oportunitatea să vorbim despre cum se simte invidia, ce crede că s-ar schimba pentru ea dacă ar avea și ea ojă, despre nevoi și dorințe.
3 idei pe care le folosim ca să îi învățăm pe Alex și Sara să își gestioneze emoțiile
Sunt atât de multe lucruri simple pe care le putem folosi ca să îi ajutăm pe copii să descifreze universul emoțiilor, iar efectele pe termen lung sunt de o valoare inestimabilă.
Am scris des despre tema asta și la finalul articolului îți las link-uri către articolele care te pot ajuta, azi vreau să mă opresc asupra a 3 idei.
Mută tristețea – Chiar dacă emoțiile în sine sunt de scurtă durată, după ce valul trece rămânem cu o dispoziție sau o stare mai puțin intensă. Cred că e important să îi învățăm pe copii (și e benefic și pentru noi) cum să nu rămână prizonierii emoțiilor lor. După ce îi ajutăm să identifice emoția ca fiind tristețe, de exemplu, după ce înțeleg ce anume a declanșat-o și le creăm un spațiu sigur să descarce ce au pe suflet, să plângă dacă au nevoie, acest exercițiu de vizualizare îi poate ajuta să se detașeze de ceea ce s-a întâmplat.
Poți face exercițiul împreună cu copilul tău. Închideți ochii și spune-i să își imagineze un cer imens albastru, cu un singur nor gri care acoperă soarele. Explică-i că norul e evenimentul care l-a întristat, iar cel mic va fi vântul care va mișca norul din loc. Tot ce are de făcut este să se folosească de respirație – inspiră pe nas și expiră pe gură ca și cum ar sufla printr-un pai și de fiecare data când expiră își imaginează cum norul se dă câte-un pic la o parte. Roagă-l să repete până când soarele strălucește nederanajat.
Iubirea de sine – În spatele lipsei de încredere în forțele proprii stă o stimă de sine scăzută. Pe de o parte, te încurajez să îi lauzi efortul, nu inteligența în așa fel încât să dezvolte reziliență și o mentalitate flexibilă. Pe de altă parte, creează-i contexte în care să își amintească toate părțile lui bune și motive de mândrie.
Învită copilul să își aleagă o agendă sau un caiet pe care îl poate personaliza dacă vrea, în care să își noteze calități care îi plac la sine, abilități pe care le-a dezvoltat, situații pe care le-a gestionat singur cu success, rezultate de care e mândru. Caietul respectivă va fi ca o sursă de curaj pentru el atunci când va avea nevoie de încredere că poate reuși.
Recunoștință – Nu mă voi opri din a vorbi despre importanța obiceiului de a fi recunoscător pentru că mie mi-a schimbat viața prin faptul că am învățat să observ și să mă bucur de lucrurile mici, să nu mă las ”furată” de ceea ce nu am reușit să realizez (sau nu așa cum mi-am propus initial), ci să caut mereu și partea bună din fiecare zi.
Există multe moduri prin care să faceți asta împreună. Azi vreau să îți propun să încercați să faceți exercițiul de recunoștință în familie, măcar timp de o săptămână, într-un moment când sunteți cu toții împreună, cum ar fi la cină. Spuneți fiecare, pe rând, care sunt 3 lucruri din ziua aceea pentru care sunteți recunoscători, bucurați-vă și lăsați-vă inspirați unii de alții.
Căutați inspirație pentru a petrece timp împreună și a explora lumea emoțiilor
O sursă de inspirație pentru noi sunt și desenele cu Bluey de pe Disney Junior. Dacă încă nu le-ai urmărit cu copilul tău, îți recomand să o faci. Dacă le cunoști deja, atunci știi că sunt și amuzante, dar mai ales că abordează subiecte dificile într-o manieră educativă, care îi încurajează pe copii și îi învață cum să gestioneze situațiile în care le e teamă, nu au încredere în ei, sunt furioși, simt frustrare sau tristețe. Mi se pare foarte important că viața de familie e prezentată așa cum e ea, și cu momente frumoase și cu provocări, că încurajează imaginația, jocul și timpul petrecut împreună și că ne arată cât de necomplicat poate fi să intri în lumea copiilor dacă îi lași să te ghideze în joacă.
În 2020 desenele cu Bluey au câștigat Emmy Kids Award în categoria animațiilor pentru preșcolari.
Pe 22 februarie începe o nouă serie de aventuri cu Bluey, Bingo și părinții lor, episoadele fiind difuzate de la luni până vineri de la 18.30. De când au aflat vestea, Alex și Sara și-au scos la înaintare măștile cu cei doi cățeluși și se amuză cu trailerul.
Concurs
Ca să te încurajăm să petreci timp frumos cu copilul tău și să explorați împreună povești care să vă antreneze imaginația, am făcut echipă cu prietenii de la Disney și te invităm la concurs. 🙂
Premiul este un set de cărți cu cele mai îndrăgite personaje de la Disney Junior, în valoare de 200 ron. Tot ce trebuie să faci este să îmi spui în comentarii aici pe blog, cum îl înveți pe copilul tău să își gestioneze emoțiile.
Concursul se încheie pe 23 februarie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi anunțat printr-un comentariu aici la articol și prin e-mail la adresa folosită la lăsarea comentariului. Asigură-te că introduci adresa corectă de e-mail și că pe 24 februarie verifici și în Inbox și în Spam/Promoții dacă ai primit mail*.
Baftă!
*= Pentru organizare și transparență, dacă ai câștigat și în 24 de ore nu răspunzi la e-mail, voi face o altă tragere la sorți.
Citește și:
Cum gestionăm agresivitatea copiilor
De ce copii fac cel mai des crize în prezența mamei
Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!
5 exerciții simple de mindfulness pentru copiii școlari
Ce fac când mă enervez pe copil
Exercițiu de recunoștință pentru copii
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
21 Comments
Il îmbrățișez, imi păstrez calmul,discut cu el despre ce il supăra sau cum se simte in momentul acela,il ajut la ce nu poate să facă,luam o pauză și ne plimbam!
Bună! mulțumim mult pentru concurs. Noi avem 3 pitici, 2 băieței și o fetiță și încercăm pe cât posibil să învățăm cum să ne gestionam emoțiile vorbind despre ele, prin cititul unor povestioare din cartea “Inimioare fericite” și prin jocuri cu imagini fețe-fețe… “alege cum te simți când …” ❤
Cu ajutorul jocurilor trecem peste toate. Cel mai des folosim culorile…atat la starile de furie, cat si la cele de fericire atribuim cate o culoare emotiei, trairii, momentului si de acolo incercam sa vorbim, sa povestim, sa inventam povesti. Nu ne iese mereu insa am observat ca a ajutat mult ca nu am renuntat oricat de greu a fost. Acum, La 6 ani vine el de multe ori cu solutii, s-a obisnuit sa atribuie culori chiar si durerii atunci cand se loveste sau e bonlav. A, si desenatul este foarte prezent in familia noastra…isi exprima foarte bine starile cu ajutorul desenelor.
Noi creăm o poveste despre subiectul emoției in care ne intercalăm poveștile si fiecare continua din punctul lasat de celalalt. Ne ajutam reciproc:)
Vorbesc cu ele deschis, le îmbrățișez ..discutăm ce le supăra și încercăm să depășim momentul.
Practicam si noi exercitiul cu recunostinta la cina. Dar incepem intai cu ce nu ne-a placut in ziua aia si ce am simtit in acel moment, cum/daca am depasit. Daca la partea cu ce nu ne-a placut vorbeste doar cine vrea, la partea cu ce ne-a placut e cam obligatoriu pentru toti 🙂
Ce am sesizat este ca cea mica reuseste cel mai repede sa identifice diverse tipuri de situatii, semn ca ei se bucura mai usor de lucrurile simple.
Copilul meu este în perioada în care orice se termina cu “Nu”, prima reacție când ai alta părere este sa plângă și sa facă o drama. După ce am încercat sa ii explic în fel si chip ca putem discuta fără sa tipe, sa plângă, sa facă o drama, am ajuns în punctul în care îmi deschid bratele, o pup și o las sa se liniștească. După 5 minunate discutam calm, o ascult, ii explic, găsim o varianta de mijloc dacă se poate și se termica cu “mami vrei te rog sa ne jucam :)”
Imi place ideea cu “Muta tristetea”, o voi testa si eu cu Ade.
Ai reusit sa pui in aplicare cu u Sara a doua idee, cea cu agenda? Daca da, cum, te rog?
Multumesc
Lilia, felicitări! Aplicația a decis ca premiul să ajungă la tine și la Ade. Ai deja mail în inbox!:)
Multumesc, Cristina!
Am pregătit o cutie de liniștire ( cu minge fetru, cartonase cu emoții, o crema de mâini și o sticlă cu apă). Când este furios sau plânge mergem la cutie și alege de acolo cu ce sa se liniștească.
Fetita fiind inca micuta (2a7l) am inceput explorarea lumii emotiilor prin citit – si anume am inceput de cateva luni sa citim cartile cu Noni – unicornul care trece prin mai multe tipuri de emotii. Mi se par foarte dragute cartile pentru a familiariza copilul cu faptul ca exista emotii, ca e ok sa ai emotii si sa le exprimi, si ca mai exista si moduri de a gestiona emotiile negative.
Buna,
Noi facem o combinație de lucruri.
1. Atunci când eu experimentez diverse emoții i le numesc și vede live cum le gestionez (mai ales pe cele neplăcute), inclusiv când nu le gestionez bine și profit de moment sa ii spun ca asta e o modalitate nu tocmai sănătoasă
2. Am citit carti despre emoții de la vârste foarte mici astfel încât a început sa identifice f ușor diverse emoții in fct de context și de fata personajelor. Am discutat despre fiecare emoție la ce ne ajuta și cum o putem îmbrățișă
3. Atunci când a experimentat pe pielea proprie toată gama de emoții am încercat sa facem diverse exerciții, de la respiratie la lovit perne sau sărit sau pur și simplu simțit (asta nu o împiedica atunci când e furioasa mai ales sa se opună emoțiilor)
4. Atunci când își tachinează sau supara surioarele mai mici încercam sa o făceam sa se pună și in pielea celui pe care îl supara sau rănește, sa povestească cum crede ca se simt ele, cum s-ar simți ea in locul lor etc.
5. Alteori își scoate emoțiile prin desen și vine și ne arată furia sau Tristețea sau supărarea și apoi discutam pe marginea lui
Vorbind tot timpul cu el. Pentru că este vorba de un băiețel
Explicandu-i și dandu-i exemplu chiar din lumea animalelor.
Citindu-i povești cu morala.
Cred ca exemplul personal este cel mai bun. Încerc sa ma educ mai întâi pe mine, sa reacționez în anumite situații, asa cum as vrea sa o facă el. Eu cred ca el învață din ce vede, nu din ce ii spun
Recunosc,ca de putin timp am inceput sa citesc si sa ma informez despre inteligenta emotionala si am constatat ca suntem analfabeti desi sunt mama de 13 ani.ii incurajez pe fii mei sa vb despre emotiile negative sau chiar sa le scrie pe o foaie si apoi sa o rupa sa nu le lasam sa incolteasca in mintea noastra deoarece genereaza actiuni violente odata cu crestetea lor in timp.o carte pe aceasta tema care “m-a uns la suflet” este Crescandu-l pe Cain( sunt mama de doi baieti si o bebelusa).
Ii ofer model prin ce fac eu si ma straduiesc sa fiu un model din ce in ce mai bun.
Eu o învăț pe fetița mea sa își gestioneze emoțiile prin joaca.
Când ne jucam împreună, eu încep sa ma comport ca și ea:încep sa plâng, sa țip pentru ca m-a supărat ceva pe urmă ii arat ce fac sa ma calmez iar ea e încântată de schimbul de rol și îmi spune ca ea e mama și eu copilul, uneori nu își iasă din rol toată ziua:)). Sau fac același joc de rol cu jucăriile.
Imbratisandu-l si vorbind despre ceea ce simte…
Bună! Foarte util articolul. Chiar am început sa punem accent mai mult pe identificarea emoțiilor. Ne ajutam de diverse cărți cu povesti din care extragem emoția resimțită și încercăm sa vedem când au simțit – o copiii și mai nou, cineva mi-a prezentat roată emoțiilor.
Pentru mine este mereu o provocare sa discut despre emotii cu cei doi baieti, in special cu cel mare care e introvertit si sensibil si orice astfel de subiect e o provocare, dar am gasit o modalitate care merge mereu. De cele mai multe ori știu problema cu care se confruntă că sunt prezentă în toate ariile vieții lor, încep să îi expun eu situația (pentru că nu au curaj să verbalizeze tot) și văd din comportamentul nonverbal că am reușit să o identific cum trebuie. Ulterior le povestesc câte o experiență din viața mea asemănătoare, cum am trecut peste și le arăt că e normal ce li se întâmplă, nu sunt singurii și ei prind curaj să vadă că până și mama lor a trecut prin asta și e foarte ok acum, deci vor fi și ei. Apoi ușor ușor își dezleagă limbile și vorbim detașat de problemă care devine de fapt o eperiență.