Mergeți cu copiii în concediu? Cu amândoi?! Oh, well… Sigur că mergem cu copiii, în marea majoritate a vacanțelor. Și ai mei mergeau cu noi 3 peste tot prin țară. Ne urcam toți 5 în mașină și străbăteam sute de kilometri pe drumurile patriei. Și știți ce? Chiar dacă ne mai și plictiseam pe bancheta din spate, chiar dacă ni se mai făcea rău uneori, chiar dacă ne durea fundul de la atâta stat, avem cele mai faine și mai vii amintiri din călătoriile din copilărie. Am râs mult, am descoperit locuri atât de frumoase, am învățat multe, dar mai ales am fost împreună. Asta îmi doresc pentru Alex și Sara când vor fi mari, să își amintească de cât de multe locuri frumoase am descoperit împreună.
Asta îmi doresc pentru Alex și Sara când vor fi mari, să își amintească de cât de multe locuri frumoase am descoperit împreună.
De ce mergem în concediu cu copiii?
Nouă ni se pare firesc să facem asta. Și apoi…
- nu avem cu cine să îi lăsăm – Nu era simplu nici când era unul, dar acum, cu doi, nu se înghesuie nimeni să facă pe baby sitter-ul.
- Sara e încă alăptată – Nu am de gând să o înțarc doar ca să fiu mai mobilă și nici să îmi plesnească sânii de lapte nu cred că mi-ar plăcea.
- am fost plecați singuri – Chiar înainte de a mă întoarce la serviciu după primul concediu de maternitate am plecat pentru câteva zile la Paris, doar eu și Mircea. În primele două zile nu am fost bună de nimic, eram tristă, observam toți copiii pe stradă și nu dădeam doi bani pe turnul Eiffel sau Sena. Apoi, în 2015 am revăzut orașul împreună cu Alex și vă zic: Parisul arăta mult mai bine așa.
- ca să fim împreună – Deși mi-e dor de o cafea sorbită lent într-o piață plină de turiști pe undeva și de niște people watching, parcă tot mai mult mă atrage deocamdată ideea de a bea cafeaua repede și de a mă uita la copiii mei cum descoperă lumea. Da, programul e nebun și plin și imprevizibil, dar momentele astea nu mi le mai dă nimeni înapoi dacă le ratez.
- ca să se obișnuiască cu asta – Îmi place să cred că nu peste mult timp picii noștri vor fi pregătiți de plimbări mai serioase, la distanțe mai mari de casă, așa că puțin antrenament încă de pe acum nu strică.
Cum facem să ne simțim bine
Primul hop e să trecem cu bine de zbor. Am mai povesit aici că Sara e încă o provocare pentru mine și coapsele mele, pentru că statul într-un loc nu s-a inventat pentru ea. Vom fi însă pregătiți și, între țiți, jucării, ronțaieli și câte o scurtă plimbare pe culoar, tot ajungem la destinație.
Dacă e ceva ce am învățat din toate vacanțele făcute cu copiii până acum asta e să ne ajustăm așteptările. Sau să nu ne facem așteptări. Sau, și mai bine, să ne așteptăm la ce e mai rău. Glumesc…într-o oarecare măsură. Nu știi niciodată cum vor reacționa cei mici la locurile noi, mâncarea nouă, patul nou, etc.
Avem și un soi de truc al nostru, ca să ne fie bine tuturor. În cazul ambilor copii, când a fost vorba de prima lor ieșire din țară, am ales orașe pe care noi le-am vizitat deja. Scopul e să vedem cum reacționează ei într-o astfel de deplasare. Așa că, alegând un oraș vizitat deja, scăpăm de presiunea de a vizita nșpe obiective turistice. Cu Alex am fost la Viena, un oraș pe care l-am văzut de atâtea ori încât ne simțim în el ca acasă. Pentru Sara am ales Roma, visând la vreme bună (ne-am făcut planul astă iarnă în timpul unei plimbări prin frig), un loc interesant pentru Alex și cu mâncare care să îi convină.
Nu în ultimul rând, pentru că Alex e la vârsta la care înțelege lucrurile altfel, e curios și dornic să vadă și să descopere, mereu ne gândim la el când alegem obiectivele/locurile de vizitat. Și nouă ne-a plăcut să vizităm fortărețe, castele, câte un muzeul al jucăriilor, al tehnologiei, al ciocolatei, etc. chiar dacă le alesesem pentru el.
Până acum am reușit să vedem multe locuri cu Alex în afara țării. Am fost cu el la Viena, München, la mare în Turcia, la Paris și în Provence și mereu ne-am întors fericiți și mulțumiți că l-am luat cu noi. De fapt, în Provence a fost și Sara cu noi, doar că era cam microscopică. 🙂
Îmi doresc o vacanță în doi? Glumiți? Normal că da! O parte din mine visează uneori la escapade fără copii, crize de plâns, cărat în brațe, ore fixe de masă și de culcare. Și le va (re)veni vremea la momentul potrivit. Deocamdată, oricât de solicitante ar fi votăm pentru concediile în formulă completă că la cât de repede trec anii acuși ne trezim că Alex și Sara nu vor mai vrea să vină cu noi.
Acestea fiind zise, știu că încă nu am plecat în mini-vacanță, dar suntem deja cu gândul la conediul de vară și, la capitolul idei de destinații, suntem în plop. Ce locuri mișto de văzut cu copiii ați testat și ne recomandați? Suntem în căutare de destinații pentru vacanța de vară care să fie neapărat la o mare, nu foarte departe. Vă foarte mulțumesc! 🙂
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
Soluțiile noastre pentru drumuri plăcute cu mașina
Secretul zborurilor liniștite cu copiii
Cum l-am învățat pe Alex șă își facă bagajul pentru vacanță
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
10 Comments
Idee de vacanța la mare: Mallorca. Cu bebe de 4 luni a fost de vis 🙂 zbor cu charter, deci relativ scurt și temperatura ideală (era Octombrie)
Ah, de când vreau să ajung în Mallorca! Mulțumim de idee! 🙂
Noi am ales Cipru – Larnaca. 2 pici mici, aproape 3 ani si 1 an. Anul trecut am fost in Bulgaria cu amandoi si a fost bine, acum speram sa fie si mai bine. :-d
Cipru – Larnaca am ales și noi anul trecut. Pustiul avea 8 luni și a fost minunat. Mâncare buna, cazare foarte aproape de plaja, plimbări pe malul marii, ne-am și bălăcit puțin deși era luna mai 🙂
Bălăceală…vreau şi eu! Mulțumim pentru recomandare!
delta -sulina. noi mergem de cativa ani la o pensiune aproape de plaja care cu demipensiune – adica pranz si cina – totul pe baza de peste. mancarea e proaspata, f gustoasa, pensiunea are curte, un foisor unde seara poti sta la povesti si sa nu te piste tantarii. plaja din sulina e f faina, se intra f lin in apa, e liniste, nu muzica tare, nu mizerie. facem excursii pe canale, socializam si mancam si sanatos(copiilor mei le place f mult pestele).
iar in afara tarii – suntem indragostiti iremediabil de grecia, de insule. am fost si cu avionul si cu masina, i-am invatat inca din burta pe amandoi cu grecia.stam la apartamente – micul dejun si pranzul il pregatim noi cu produse locale(mult iaurt grecesc, feta si masline) iar seara mergem la taverne.
Mulțumim! Ce poftă mi-ai făcut! 🙂
Eu plec cu fi-miu peste tot. In primul rand sunt parinte singur si nu este nevoie de plecat “in doi”. In plus si daca as vrea sa plec cu prietene, nu se inghesuie nimeni sa-l țină. A începur să-i placa și lui să descopere lumea și chiar are răbdare și în muzeele de oameni mari.
Noi plecăm în Rhodos în mai
Noi avem un copil care a mers peste tot cu noi: airbnb, cort, booking com etc. O singura data la all inclusive cand avea 1 an, apoi gata cu bagajele la cala, mergem cu rucsace si atat. A vazut copila de a munti si paduri … lasa ca nu mai e mult pana ne zice a pleaca singura … in curand, prea curand.
A, si facem 6 7 sapt de vacanta pe an, suntem din aia nesimtzitzi