Dacă n-ai fost atent…

Ți-am zis că o să cazi…

Am avut dreptate…

De ce nu te uiți pe unde mergi?

N-ai ochi?

Așa-ți trebuie dacă ești aerian!

Alții de ce pot și tu nu? Ei de ce nu cad?

Ești băiat mare, gata cu plânsul!

Hai că nu te doare!

Lista reacțiilor de genul acesta la diferitele accidentări ale copiilor e lungă, iar eu nu le înțeleg.

Hai să ne imaginăm că o dai în bară la birou sau că te împiedici pe stradă sau calci strâmb. Ți-ar plăcea să auzi cele de mai sus? Sau ai prefera să primești înțelegere și eventual ajutor? Cred că știm amândoi răspunsul.

Eram în grădina japoneză din Herăstrău duminică. Copiii se jucau cu bețe la marginea apei. La un moment dat se aude un pleosc puternic. În secunda următoare se aude o fetiță plângând și mama ei strigând speriată și încercând să o scoată cât mai repede din apa rece și murdară. În tot acest timp, lângă ele, domnul care a contribuit pe jumătate la accident nu făcea altceva decât să o acuze pe fetiță că nu a așteptat să treacă el și să poată apoi traversa în siguranță. Rațional vorbind, omul avea dreptate. Dacă ar fi așteptat un pic, probabil că nu ar mai fi căzut în apă. Uman vorbind, însă, reacția lui a fost total nepotrivită. Astfel de reacții nu ajută pe nimeni cu adevărat.

Ieri pe la prânz Alex era în curtea after school-ului pe care încerca să o traverseze pe lângă gard. Alți copii jucau fotbal – din experiență spun că trebuie să ai ceva abilități să parcurgi distanța aia mică fără să îți iei o minge rapidă în moacă – și Alex s-a împiedicat cumva de minge și a căzut pe mâna stângă.

”Păi, dacă n-ai fost atent!”. That’s helpful! Nu ne-a anunțat nimeni. Asta după ce săptămâna trecută, tot dintr-un accident, l-am găsit la after cu o julitură urâtă pe tot obrazul și urechea dreaptă. În fine, l-a luat pe la ora 16.00 taică-său și când a intrat pe ușă acasă a dat afară toată emoția și durerea pe care le ținea în el. Dintr-o singură privire era evident că degetul mic era umflat. Copilul nu își putea folosi mâna stângă. La raze s-a confirmat: tasare a unei falange. La un adult ar fi însemnat probabil fractură, noroc cu oasele copiilor care sunt încă mai ”maleabile”. Îl așteaptă 10 zile de orteză. Nu e capăt de lume, desigur. E doar copilărie și o accidentare. Una dureroasă. Și care nu trece cu ”Păi, dacă n-ai fost atent!”.

Accidentele se întâmplă. Copiii mai și cad. E parte din ”job description”. Sunt convinsă că nu se bucură de răni și de dureri și am încredere că data viitoare vor ști să fie mai atenți. Nu mai vorbesc despre creier și despre cum în momentele alea oricum nu e deschis să învețe și să proceseze informații logice. Un pic de empatie goes a long way. Și când e calm și durerea, tristețea și frica trec putem avea și o conversație despre ce e de făcut data viitoare.

Citește și:

Fricile tale sunt ale tale. Nu îți împovăra copilul cu ele!

5 mesaje pentru părinții de copii școlari

Când copilul cere o zi de 100 de puncte

Bilețele cu mesaje surpriză pentru copii

11 lucruri pe care copiii ar trebui să le audă de la părinții lor

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.