Fricile tale sunt ale tale. Nu îți împovăra copilul cu ele! El nu are nicio vină, iar tu ai responsabilitatea să ți le înțelegi și să le descâlcești. Copilul tău are nevoie să înțelegi că el nu e o extensie a ta, ci un om separat, cu propriile vise, valori și lecții de învățat.

Când sunt în bula mea și vorbesc cu oamenii pe blog, pe grup, în workshop-uri am senzația că lucrurile încep să se miște în direcția potrivită. Apoi, mai are loc câte un eveniment care mă trezește la realitate și mă face să văd că oamenii care aleg să lucreze cu ei înșiși și să își asume procesul ăsta sunt doar o planetă mică într-un univers infinit.

Aseară am fost cu Sara la un spectacol pentru copii. Am luat metroul, chiar dacă era ora la care era îngrozitor de plin. O singură femeie s-a oferit să ne cedeze locul când m-a văzut cu Sara în brațe, în timp ce bărbații de pe scaunele de lângă noi nici nu s-au sinchisit deși ne-au văzut. În timpul spectacolului adulții au fost rugați să nu stea în picioare pentru că blochează vederea unor copii. Degeaba. La sesiunea de poze și autografe, doar câțiva dintre noi am stat la coadă. Între timp, alți părinți își împingeau copiii să meargă în față, le spuneau să nu fie blegi, că pleacă acasă, se băgau cu copii cu tot în față la poze. Erau acolo micuți care deja plângeau, dar chiar și așa un părinte era pregătit să facă poza, în timp ce celălat se strâmba, doar,doar i-o trece copilului plânsul. Mă întreb ce bucurie mai au prichindeii să se vadă în poză cu personajul preferat, dar cu fața roșie, cu lacrimi și muci.

În paralel cu evenimentul la care am fost se desfășura o conferință despre educație. Am aflat că deseori părinții insistă ca cei mici să primească teme, multe dacă de se poate, că doar temele sunt garanția succesului în viață.

Există părinți care vor să își trimită copiii la psiholog la reparat, în loc să accepte că primii la care ar trebui să se uite cu empatie sunt chiar ei înșiși. Văd încă atât de multe răni ascunse, dar care provoacă durere, că recunosc cinstit că mă întreb dacă ne mai facem bine vreodată. Avem autostrăzi cu multe benzi pe sens create în creierele noastre pe comportamente moștenite, învățate, exersate și la cel mai mic semn intrăm pe ele fără să știm că avem alternativă, că oricât de atractivă ar fi autostrada aia pe care se circulă cu viteză, putem crea poteci paralele. E drept că pe ele călătoria e anevoioasă la început și că nu se poate circula cu viteză, dar au șanse să devină drumuri asfaltate, cu tot mai multe benzi pe sens, ba chiar să se transforme în autostrăzi noi.

Suntem plini de frici, unele mai iraționale decât altele, fără să fim cu adevărat în pericol. Și pe toate le proiectăm asupra copiilor. Avem neîmpliniri și speranțe că ai noștri copii le pot transforma în împliniri. Trăim cu convingerea că știm exact ce e bine pentru ei tot timpul, că ei sunt mici și prin urmare habar nu au. Că dacă nu le ocupăm tot timpul cu activități extracuriculare vor ajunge niște ratați. Trăim cu iluzia că avem control asupra vieții noastre și mai ales asupra vieții lor. Avem convingerea că dezvoltarea personală, indiferent sub ce formă vine (cărți, cursuri, conferințe, terapie sau coaching), e semn că e ceva în neregulă cu noi, când de fapt e dovada că am ajuns la un nivel de conștiință care ne permite să ne trezim, să ștergem programele instalate de alții în mințile noastre și să trăim vieți care ne reprezintă și pe care le iubim.

Fricile noastre sunt ale noastre și așa ar trebui să rămână. E responsabilitatea noastră să lucrăm cu ele și până nu le confruntăm, până nu ne înțelegem suferințele și durerile și nu facem pași spre a ne face bine, ele vor circula mai departe din generație în generație. Și nu vorbesc din cărți, ci din experiență. Cu cele mai bune intenții ne îmbrăcăm copiii cu straturi și straturi de condiționări și îi forțăm să își creeze măști ca să ne facă față. Vrem copii fericiți și împliniți, dar de multe ori ceea ce facem azi va duce la alți adulți cu aceleași frici.

Dragă părinte care citești asta, curajul și frica nu sunt incompatibile între ele. Existența uneia nu înseamnă automat lipsa celeilalte. Dă-ți jo armura și îndrăznește să elimini din biblioteca minții tale toate poveștile pe care ți le spui ca să te justifici!

 
Sursa foto: Unsplah
 
 
Citește și:

Primul pas spre a deveni un părinte conștient

Copilul imită ceea ce părintele face

Fii prieten cu teama, dar nu o lăsa să ia decizii pentru tine

Aș fi putut să…

5 mesaje pentru părinții de copii școlari
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.