De câte ori nu ne-am spus că niciodată nu vom repeta greșelile părinților noștri când vom deveni părinți la rândul nostru? Și de câte ori am încălcat promisiunea asta? Eu știu sigur că am greșit de mai multe ori decât mi-aș fi închipuit că o voi face…
Atunci când nu lucrez cu organizații, în meseria mea de trainer și coach mă întâlnesc cu părinți și viitori părinți care au înțeles că pentru a putea crește copii liberi să fie cine sunt e nevoie să facă ordine în interiorul lor propriu, pentru că doar așa pot fi prezenți (mindful) în relația cu cei mici. O primă parte din această ordine este coborârea de pe piedestalul pe care generații de părinți au stat înainte și renunțarea la poziția de superioritate față de copii, știind că îi pot crește cu blândețe, cu limite, cu respect. A doua parte este o schimbare de paradigmă care le permite să mute accentul de pe comportamentul copiilor pe nivelul lor propriu de conștientizare. Copiii sunt oglinzi clare pentru părinții lor.
Vocile din capul nostru
Shefali Tsabary explică în cartea ei că pe lângă sinele nostru autentic (cel cu care ne naștem) mai există o voce care devine tot mai puternică cu fiecare interacțiune cu ceilalți, voce pe care o numește ”Eu” și o să preiau termenul așa cum îl folosește ea pentru restul acestui articol.
Acestui Eu, care nu ne reprezintă într-un mod autentic, îi place nemaipomenit de mult să emită pretenții și să dețină controlul și nu e un lucru neobișnuit să ia forma unei voci nervoase, agresive. Se activează când se simte provocat, e egoist, negativist și poate fi domolit doar prin creșterea nivelului de conștiință. Doar așa putem da la minim zgomotul constant al Eului, astfel încât vocea/identitatea noastră adevărată să se poată face din nou auzită.
”Eul e ca o imagine despre noi pe care o avem în minte, o imagine de sine ce poate fi foarte diferită de ceea ce suntem în esență. Toți creștem cu o asemenea imagine de sine. Ea începe să se formeze în copilărie, fiind bazată în mare parte pe interacțiunile cu cei din jur. Eul e un sentiment artificial al sinelui, …, e persoana care am ajuns să credem că suntem. Imaginea asta se suprapune peste ceea ce suntem în esență. De când se formează avem tendința să ne agățăm de ea cu orice preț.” – Dr. Shefali Tsabary, ”Familia conștientă”
Soluția e să devenim conștienți de această voce înșelătoare și, pe măsură ce vom învăța să o recunoaștem, vom crește șansele să nu mai reacționăm irațional față de copii.
În spate se ascunde multă teamă
Motivul principal pentru reacțiile agresive este că ele ascund multă teamă. Așteptările prea mari de la copii, părerile exagerate despre ei, grijile pentru viitorul lor, dezamăgirile noastre în ceea ce îi privește – toate vin din teamă. Însă, cu toate că se manifestă agresiv (la adresa noastră și a altora), Eul a apărut în copilărie ca să ne protejeze și să ne ajute să supraviețuim fizic și psihic diverselor persoane și situații. Am crescut cu mulți ”trebuie” și cu multe norme despre cum ar trebui să fim și-am ajuns să le confundăm cu sinele nostru autentic. Vorbim de mecanisme de apărare, de măști purtate în fața unor părinți sau bunici care nu au știut să ne fie alături cum aveam nevoie din cauza haosului lor interior și a suferințelor proprii. Dar, pentru că Eul se formează când suntem mici și nu ne dăm seama de ce se întâmplă, ajungem să credem că vocea din capul nostru e parte din noi.
Asta e poziția de pe care ne creștem copiii de prea multe ori. Mânat de teamă, sinele nostru fals duce la deconectare în relația cu cei mici pentru că nu ne lasă să stăm în prezent, ci ne poartă spre trecut (ce și cum ar fi trebuit să fie) sau spre viitor (ce s-ar putea întâmpla). Ajungem să ne impunem astfel condiționările, concepțiile, fricile, îi îndepărtăm pe copii și îi dezaprobăm, forțându-i să își dezvolte propriile mecanisme de apărare și o imagine falsă de sine, un Eu al lor, care să îi ajute să ne facă față.
Când noi reacționăm cu Eul nostru, el stârnește Eul copilului și ne trezim blocați într-un război al orgoliilor din care nimeni nu va ieși câștigător.
Cum facem să devenim părinți mai conștienți?
Se spune că atunci când intră în viețile noastre copiii aduc cu ei niște lecții pe care le avem de învățat. Ei au capacitatea de a ne face conștienți de pilotul automat în care intrăm când Eul e la volan. Responsabilitatea pentru schimbare este însă a noastră, a părinților, în totalitate. În momentul în care devenim mai conștienți de modalitățile prin care vocea asta agresivă ne subminează abilitatea de a fi prezenți, vom descoperi un spațiu, o fereastră mică de oportunitate, în care putem alege cum vom reacționa față de anumite situații și comportamente ale copiilor. Vom putea răspunde dintr-un loc al conectării profunde, nu al fricii.
Nu există o rețetă universal valabilă pentru toți părinții și nici vreo soluție magică. Fiecare are propriul drum, propriile bătălii de dus. Pentru unii poate fi de ajutor meditația și timpul petrecut cu sine, pentru alții terapia, pentru alții poate e nevoie de coaching și astea nu sunt singurele ”instrumente” de încercat.
Ce știu însă este că chiar și așa, e imposibil să ne creștem copiii tot timpul într-un mod conștient. Suntem oameni și greșim. Dar în loc să ne criticăm și să ne reproșăm că ar fi trebuit să facem cutare lucru, trebuie să ne uităm cu detașare la greșeală și să vedem cum o putem repara. Tentația de a ne învinovăți când ne uităm în urmă la momentele în care am călcat strâmb ca părinți e mare. Pe de o parte, reacția e de înțeles. Pe de altă parte, poate e bine să știm că e tot u truc al Eului de a crea un blocaj emoțional și de a ne deconecta de la prezent.
Pe măsură ce învățăm să ne observăm tiparele emoționale agresive, devine tot mai ușor să nu intrăm pe acel pilot automat. Așa cum recomandă și Shefali Tsabary, când observăm că începem să reacționăm agresiv trebuie să facem o pauză și să ne întrebăm: ”Cum aș putea să mă port cu copilul meu astfel încăt să îi permit să fie cine e cu adevărat și nu cine cred eu că ar trebui să fie?”.
Parentajul conștient nu apare peste noapte. E nevoie de exercițiu zilnic, de efort susținut, dar chiar și pașii mărunți spre o conștientizare mai profundă pot produce schimbări semnificative în calitatea relațiilor cu copiii noștri.
Foto: Magda Constantin
Citește și:
Vrem copii cu voce, dar nu ne convine când o folosesc cu noi
Parentingul e despre noi ca părinți, nu despre copiii noștri
Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!
Mâncare bio pentru corp, dar junk food pentru minte și suflet
Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!
Părinte conștient – Program de autocunoaștere pentru părinți, Ediția a 2-a
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Leave A Reply