Cand primul meu sef din multinationala mi-a propus sa devin trainer si sa ma ocup de dezvoltarea colegilor, am crezut ca glumeste. Eu sa vorbesc in fata altora?? Dar i-am urmat sfatul si azi mi-ar fi greu sa ma vad facand altceva decat sa ii ajut pe cei care isi doresc sa se dezvolte. In mod similar, cand m-am gandit prima data ca as putea sa ma apuc de scris mi-am zis ca sigur nu e de mine. Ce as putea avea eu de spus? Cu toate aste gandul de a imi face un blog nu imi dadea pace, asa ca in decembrie 2013, de Mos Nicolae anuntam lansarea lui.
De ce scriu?
Scriu ca sa dau lumii inapoi, sa contribui la ceva mai mare decat mine, sa ajut cu stropul meu sa schimbam lumea in mai bine. Daca un articol reuseste sa inspire macar o mana de oameni, sa ii faca sa se simta intelesi, sa le dea o idee, sa le ofere un raspuns, o solutie la o problema cu care se confrunta atunci inseamna ca am reusit sa fac ce mi-am propus. Aleg si impartasesc cu cititorii experientele relevante din meseria mea oficiala, dar si din “meseria” de mama, incomparabil mai complexa.
Eu dau cat pot, cititorii iau cat doresc.
Recunosc, uneori sunt usor egoista si scriu pentru mine pentru ca are efect terapeutic. Atunci cand nu am curajul sa rostesc cuvintele, reusesc sa le scot la lumina asternandu-le in fata ochilor a sute sau mii de cititori. Atunci cand nu am avut eu raspunsul, cand nu imi gaseam eu solutia, cand nu reuseam sa gasesc linistea au existat cititori care sa imi povesteasca despre experientele lor si pentru asta le sunt recunoscatoare.
Cateodata scriu pentru a imortaliza momente importante, pretioase, frumoase…un soi de borcan de fericire pe care sa il pot deschide oricand am nevoie sa ma simt mai bine si pe care sa il pot lasa la indemana copiilor mei pentru cand vor fi mai mari.
Uneori, sa ma asez si sa scriu despre lucruri care ma preocupa ma ajuta sa procesez emotii pe care le traiesc. Mi s-a intamplat sa scriu articole din nevoia de a ma descarca, de a imi goli pur si simplu mintea de ganduri care ma suparau. O parte din randurile respective nu vor vedea vreodata, probabil, lumina “tiparului”.
Si mai scriu pentru ca ma ajuta sa cresc, sa ma dezvolt. Scrisul pe blog m-a ajutat sa devin mai atenta la ce mi se intampla, la cum rezolv anumite situatii, sa fiu mai prezenta. Pe de o parte ma provoaca sa imi depasesc limitele, sa scriu mai bine, mai curat, mai clar, mai prietenos, mai accesibil, dar pe de alta parte imi ofera avantajul de a comunica mai usor cu ceilalti, de a gandi mai repede, de a construi materiale de curs mai “user friendly”.
Ce altceva “primesc” la schimb?
Blogul a devenit oglinda brand-ului meu personal si reflecta fidel valorile importante pentru mine, principiile dupa care ma ghidez, de la titlul sau (Family, Career and everything in between), pana la subiectele despre care aleg sa scriu, la felul in care scriu, la tonul pe care il folosesc.
Sa scrii pe blog in mod constant, sa fii activ si prezent nu e putin lucru, dar m-a ajutat sa imi imbunatatesc autodisciplina, de la a-mi folosi diminetile sau serile intr-un mod productiv, la a nu renunta usor, la a ma stradui sa gasesc formularea cea mai potrivita indiferent de context.
Si, foarte important, blog-ul mi-a scos in cale oameni. Oameni talentati, cu idei care merita sa fie cunoscute de cat mai multa lume. Oameni care ma inspira si pe care ii admir. Oameni in cautare de experiente similare cu ale lor sau in cautare de raspunsuri. Oameni cu principii similare cu ale mele. Am desenat colaborari frumoase si am legat relatii de prietenie pe masura.
Fara sa fiu mereu zen si sa scriu numai de bine – ca viata nu e mereu roz si pufoasa – aleg sa raman fidela misiunii mele de a-i ajuta pe oameni sa devina mai buni, mai prezenti, mai fericiti (si sa isi si asume responsabilitatea fericirea lor). In consecinta, nu scriu despre orice, nu ma revolt si nu starnesc in mod voit polemici.
Eu de asta scriu. Voi de ce cititi?
Foto: Andreea Mitran
Citește și:
Mi-e dor să fac ceea ce știu să fac
”O tâmpenie de articol” – De ce ți-ai irosi timpul lăsând comentarii agresive?
Printre cele mai vizibile bloguri de parenting
Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.
14 Comments
Am un baietel de 3ani care ma provoaca mereu sa gasesc modalitati cat mai creative de a-i “umple” timpul si de a-i dezvolta abilitatile. Am gasit in blogul tau o sursa excelenta de idei frumoase: am facut impreuna decoratiuni de brad din aluat sarat, am decupat si lipit bufnite, am numarat globurile din braduti. Ba chiar Mos Craciun s-a inspirat si i-a adus Gentuta lui cu activitati 🙂
Iti multumim si speram sa mai impartasesti cu noi din ideile si experientele voastre!
Multumesc, Andreea! Ma bucur ca ati gasit inspiratie pentru activitati si da, mai am idei. 🙂
Buna, Cristina!
Exact nu stiu cum am descoperit blogul tau, parca printr-un articol gasit pe site-ul “totul despre mame” 🙂
Eu te citesc pentru ca de fiecare data articolele tale, in general cele despre familie, ma linistesc, imi aduc zambete pe fata in orice context.
Multumesc mult pentru tot si imi doresc mult sa ne vedem undeva , candva 🙂
La cat mai putine contractii si sa nasti o minune de fetita sanatoasa!
Te imbratisez!
Multumesc mult! Promit ca ne vom si vedea. Poate la urmatoarea intalnire cu cititorii? 🙂
Felicitari pentru toate eforturile tale!
Prima dat? am dat peste conversatiile cu Alex 🙂 care m-au topit (cred ca din distribuirile prietenilor le-am descoperit) Apoi m-au atras articolele despre cariera, iar acum citesc cu mare pl?cere tot ce publici.
Ai un stil lin ?i confortabil, numai bun pentru lecturile nocturne.
Multumesc Catinca! Si eu te citesc cu drag 🙂
Eu nu mai stiu cum te-am descoperit, dar te citesc mereu si imi este tare drag blogul tau!
Imi place sa citesc despre tine si Alex, cumva ma vad pe mine si Bogdan peste cativa ani. 🙂 Mult spor la scris in continuare, sper sa fie cat mai multe articole la fel de frumoase in 2016!
Multumesc, Raluca! Asemenea! 😉
Eu te citesc pentru ca imi place stilul tau natural, autentic, cald si calm. Fiecare postare imi inspira un echilibru perfect…asa se vede din exterior, sa stii! 🙂
Eu fug de stilul dramatic, asa ca la tine pe blog gasesc naturalul atat de rar in zilele noastre. Keep going, ca noi te citim! Si happy anniversary!
Daca naturalul si autenticitatea trece dincolo de ecran ma bucur tare, dar zen si in echilibru nu sunt mereu, sa stii. Ma straduiesc insa raman cat mai pozitiva in gandire ca nu ar ajuta pe nimeni sa ma consum cu lucrurile care nu ne ies de multe ori. Si eu va citesc cu drag! 🙂
Citesc pentru ca imi place cum si despre ce scrieti . Sunteti o sursa de inspiratie pentru viata de mama/sotie/femeie. Incerc sa pun in practica informatiile regasite in articolele dvs. Imbratisari virtuale !
Mulțumesc mult! ❤
Buna!Citesc pentru a culege ganduri bune de la oameni ca tine!Daca ai scrie si despre mamele cu deficiente de vorbire.Daca sunt sau nu in dezavantaj in aceasta lume rea!Daca vor gasi un job care ar fi ala!Trebuie sa fiu la momentul potrivit in locul potrivit .Doamne ajuta!
Pe 25 martie in jurul orei 2-2:30am eram pe patul de spital, dupa cezariana, si ma simteam singura intr-o lume necunoscuta: aceea a mamicilor. Nu are sens sa incerc sa explic cat eram de speriata dar fericita, cu adevarat fericita eram.
Si stand asa tot reluam in mintea mea momentul in care l-am vazut pentru prima data pe bebe acolo pe masa de operatie.
Atat de tare imi doream sa il tin in brate si nu intelegeam de ce trebuie neaparat sa stam separati in prima lui noapte in aceasta lume.
Ca sa imi alin dorul, durerile si sa fac cumva sa treaca timpul, am intrat pe facebook si am verificat daca prietenele gravidute care tebuiau sa nasca in aceeasi perioada au si nascut; printre aceste prietene pe facebook te numeri si tu 🙂
Verificand, am ajuns iar la articolele tale si le-am citit/recitit pe toate, inclusiv conversatiile cu Alex.
Si am invatat pe loc/am constientizat/mi-am reamintit multe lucruri frumoase care imi scapau in acel moment din cauza ca eram speriata putintel 🙂
Asa ca am ramas fidela “ajutorului” din prima noapte pe pamant a lui bebe.
Multumesc pentru tot ceea ce faci si mai ales multumesc ca esti “normala” (adica nu iti ascunzi starile mai putin placute)
Te pup si te imbratisez :*