Zilele de weekend, caci atunci stam cel mai mult cu omuletul, devin din ce in ce mai interesante si mereu ramanem surprinsi de rationamentele si conexiunile pe care le face, de lucrurile neasteptate pe care ni le spune. Dar weekend-ul trecut a fost parca mai bogat in momente de genul asta…

Eram in parc, la primul popas obligatoriu: leaganul. Fericire maxima, cantat, povestit, pana a aparut ea. O fetita de 1 an si doua luni, in leaganul de langa noi, se uita la mine si imi zambeste. Ii zambesc si eu. Repetam. La un moment dat, in cautarea mamicii, micuta incepe sa strige “mama” pe repeat. Alex se incrunta si ma striga de parca ar vrea sa imi spuna ceva:

– Mamiii…

– Da, pui.

– (putina ezitare) Hai sa ii spunem la fetita aia ca tu esti mami a mea!

In sinea mea ma topisem toata auzind-ul pe leutul meu posesiv. I-am explicat insa frumos si calm ca fetita nu mi se adresa mie, ca isi cauta mama.

Multumit cu raspunsul primit, ne mutam la toboganul mare. Alex imi cere sa il pun eu direct sus, dar nu era o inaltime la care sa fi fost usor sa il tot ridic, plus ca puteam sa impartim efortul, el sa se catere pe treptele inalte sustinut de mine. Imi incerc norocul si ii spun ca nu pot sa il pun direct sus, dar ca il pot ajuta sa urce. Nu ma refuza, dar se gandeste la ceva… “Vreau sa vad ca nu poti” a fost raspunsul lui.

Ne dam pe una, pe alta prin parc. Noroc ca nu e aglomerat. Suntem noi si inca 2-3 familii, din care una era de americani. Se face ora de plecare. Desi nu l-am vazut uitandu-se la fetitele blonde vorbitoare de engleza si desi nu au interactionat, cand il anunt ca plecam imi spune incet “Da mami, dar vreau sa o salut pe fetita aia.” Si mi-o arata pe cea mai mare din surori, sa fi avut vreo 6 ani… “Bine, dar ca sa inteleaga trebuie sa o saluti in engleza.” Copilul se apropie de leaganul in care era fetita, ii face din mana si rosteste un “Bye” timid, urmat de doua mai hotarate…sa fie sigur ca il aude.

Si intalnirile cu adultii pot fi presarate cu momente marca “Alex”. Ne-am intalnit cu niste prieteni recent. Alex se dadea in spectacol putin si nu raspundea la intrebari. Asa ca atunci cand prietena noastra l-a intrebat “Alex, ma auzi? De ce nu raspunzi? Dormi?” am fost foarte mirati de raspunsul lui venit imediat: “Ti se pare ca dorm?” amuzat maxim.

Dupa o zi lunga, mersul pe jos poate deveni dificil uneori si se mai cere in brate. Dar ziua nu a fost lunga doar pentru el. Mama, in vizita la noi, ii ofera “o calatorie” pana la semafor. Luandu-l in brate, ii zice: “Alex, dar eu ce ma fac daca ma dor picioarele? Pe mine cine ma duce in brate?”… “Buni, dar tu esti mare! Tu mergi pe jos!” E limpede, nu? 🙂

Atunci cand vrea, Alex e tare grijului. Ne jucam cu mingea si era sa calc (desculta) pe o jucarie din spatele meu. Imi dau seama la timp, dar el imi zice imediat: “Mami, ai grija ca iar iti rupi un deget!”

Copilul meu e si politicos, si nu doar cu oamenii… Aseara, stand pe balcon, se uita pe pervazul alb pe care un porumbel ne lasase o…surpriza. Imi vad de treaba cu stransul rufelor cand il aud zicand catre cer: “Porumbel, te rog frumos sa nu mai faci caca la mine la geam”… Ramane de vazut daca porumbelul e si el politicos.

Asa e el, omuletul meu, de nici 3 ani, un ghem de veselie, dragoste si grija, spontan si glumet. Si sunt fericita si mandra sa fiu “mami a lui”…