O știți pe aia cu opriți lumea, vreau să cobor? De două săptămâni încerc să mă vindec de o “preafrumoasă” pneumonie pe care habar nu am de unde am cules-o având în vedere că, de când cu zăpada, nu am fost afară decât pe balcon, cât să mai luăm o gură de aer. Cred că am atins un nou record de febră pentru mine, 39.8. Nu îmi aduc aminte când am fost așa bolnavă ultima dată. Am stat în pat cu pături și o plapumă pe mine pentru ca dârdâiam de frig. Apoi transpiram râuri. În primele zile, vreo 2-3 ore eram febră-free și apoi o luam de la capăt. Am încercat să mă țin cât de cât departe de copii. Sara plangea după mine (și zâmbea într-un mare fel când mă vedea), iar Alex urla și făcea tot felul de prostii din lipsă de atenție. Plângea cu lacrimi de crocodil că nimeni nu se joacă cu el. Eu zăceam, incapabilă să mă mișc uneori, Mircea încerca să îmi țină locul cum putea. Au fost zile cu mult haos. În fine, cu febra sper să termin cât de curând, că 14 zile au fost suficiente, acum însă mă lupt cu o tuse care uneori e taaare obositoare. Așa e când plămânii tăi sunt mai speciali…

O parte din mine crede ca nu vom termina cu bolile astea care se țin lanț. O altă parte din mine se gândește că poate boala asta e un semn. Că Universul încearcă să îmi spună să mai încetinesc puțin ritmul, cam ca atunci când mi-am rupt degetul mic de la picior, să îmi fac timp să am grijă de mine, așa cum mi-am și propus pentru anul ăsta.

Trăiesc viața în viteză și alerg mereu de colo colo. Nici nu știu când se termină o zi și începe o alta. Sincer, cred că nici nu contează foarte tare. Ne-am instalat într-o rutină din care nu ne mai scot decât bolile, codurile colorate de vreme rea, plecările soțului și, foaaarte rar, prea rar, ieșirile mele la câte un atelier sau eveniment scurt.

După ce 7 luni de zile a dormit nopțile fără întrerupere Sara e într-o regresie a somnului. Mulțumesc pe această cale varicelei, răcelii și celor 8 dinți frumoși pe care îi are. Noroc că mănâncă mai bine în ultima vreme pentru că obosisem să gătesc zilnic nșpe feluri de mâncare (poate poate va mânca și ea cât trebuie) și să stau zeci de minute cu ea la masă să mănânce. Când nu sunt entertainerul bebelușei atomice, mai bag repede ceva rufe la spălat, mai dau cu mătura și cu mopul pentru ca Sara e PESTE TOT. Are o viteză de deplasare ceva de speriat. Cum clipesc, s-a și cocoțat pe stiva de jocuri din sufragerie sau o găsesc mâncând hârtie sau gustând papucii (mai ales pe ai lui Alex). Ca paranteză, cine zicea la un moment dat că îmi cresc copilul într-un glob de sticlă poate sta, deci, liniștit.

Uneori abia aștept să îmi dea semnalul că îi este somn. Mă și gândesc că după ce adoarme mă așez frumos, cu o cafea lângă mine, cu laptop-ul în brațe și mă pun pe scris. Dar îmi aduc aminte că eu încă nu am mâncat, așa că mă ocup de asta. Evident că până termin de pregătit, mâncat și strâns și mă așez la laptop Sara se trezește. Așa că orice articol e de fapt o mulțime de propoziții scrise pe fugă, cu o mână pe taste și cu alta pe fetița atomică. În ultimele două săptămâni nici măcar așa nu am putut scrie, dar sper să mă pun pe picioare cât de curând.

Până atunci eu vă doresc sănătate, că-i mai bună decât toate. Zău!

Sursa foto: aici

Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.