Pentru mine e cel mai frumos parfum

Dansam noi doua, cu ea cuibarita in bratele mele unde o tin strans si parca nici ca i-as mai da drumul. Ii place muzica. Sta la locul ei preferat. Ii e bine chiar daca primii dinti isi anunta dureros aparitia iminenta. Ne leganam asa de ceva vreme deja; nici nu mai stiu cand se termina o melodie si cand incepe alta si nici nu mai conteaza. Stau cu obrazul pe capsorul ei cu par blond auriu, fin si moale. Sunt prezenta cu fiecare simt si cu fiecare particica din mine. Imi scufund, ca de atatea ori inainte, nasul intre gatul si umarul ei drept si inspir cat pot de adanc. E parfumul meu preferat, un amestec fin de piele de bebelus si lapte, cu note florale pe care nu stiu sa le identific – poate musetel sau galbenele sau poate lavanda – un amestec pe care insa l-as recunoaste dintre o mie. 

Candva anul trecut eram la un eveniment si printre alte exercitii si jocuri care sa ne ajute sa ne conectam la subiect am fost rugati sa ne gandim la un miros definitoriu pentru copilaria noastra. Un miros care e atat de important si bine pus la pastrare si care poate avea efecte miraculoase chiar si in cele mai amarate sau agitate zile, ca o ancora la care sa apelezi ori de cate ori ai nevoie sa te linisteasca sau sa iti aduca un zambet pe buze. Am auzit lumea in sala vorbind despre miros de prajitura cu mere, miros de paine si cozonac facute in casa, parfum de tot felul de flori si singurul miros la care ma gandeam era “mirosul de bebe”. Asa i-am spus inca de pe vremea cand fratele meu mijlociu era mic. I-am mai improspatat amintirea cand s-a nascut fratele meu mai mic, apoi cand a venit pe lume Alex, iar Sara ma ajuta acum sa imi fac rezerve cat sa ma tina o viata.

Un parfum delicat, subtil, cald, pufos, usor, ametitor si linistitor: mirosul de bebe. Pentru mine e cel mai frumos parfum.

Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.