– Sara, vrei să vin cu tine să văd și eu grădinița sau vrei să rămân afară?
– Vreau să stai afară.
And so it begins…
Azi a fost prima zi oficială de acomodare la grădiniță pentru balerina mea blondă. Acomodarea înseamnă aici două săptămâni în care Sara merge pentru câte două ore, de la 16.00 la 18.00, timp în care stă și cu educatoarea și cu copiii. Pe de o parte, aveam încredere în Sara, în instinctele ei și ale mele, pe de altă parte, într-un colț al minții mi-am făcut un pic de griji că poate nu va merge bine.
Cu două codițe împletite spic și cu fusta cea nouă abia aștepta să ajungem. Despre cum am ales grădinița promit să vă povestesc în curând, azi vreau doar să las consemnată pe blog o zi memorabilă în care Sara a reușit să mă surprindă în cel mai plăcut mod.
Când am ajuns ne-a deschis ușa chiar educatoarea Sarei. În curte era lume cu voie bună și cu elan muncitoresc din ăla bun. Se amenaja o mare groapă cu nisip. 😀 Am stat 10 minute afară pe o bancă acoperită cu perne colorate, am vorbit puțin cu educatoarea despre ce urma să se întâmple și am povestit pe scurt care sunt preferințele și obiceiurile Sarei. A venit apoi lângă noi o fetiță senină care urmează să înceapă școala. Avea tricou cu Marie din Pisicile Aristocrate, preferata Sarei. A fost semnul pe care îl așteptam: că totul va fi bine.
După cele 10 minute am fost rugată politicos (de către Sara!) să rămân afară că ea se descurcă. Îi mai scriam soțului câte un mesaj despre cum se întâmplă ucrurile, mai admiram pictura proaspătă cu păsări, bufnițe și veverițe de pe perete, îi urmăream cu privirea pe copiii din curte și încercam să îmi dau seama de dinamica relațiilor dintre ei.
La un moment dat iese educatoarea.
– Sara e înauntru cu câțiva copii și cu o altă educatoare. A câștigat de două ori pe bune la un joc și acum e concentrată la un trenuleț.
Mai stau ce mai stau, apare Sara, îmi zâmbește de la distanță și merge să vadă nisipul și căsuțele din curtea din spate. Între timp mi-am făcut prieteni. Iubesc copiii și cred că ei simt asta. Un băiețel vine și îmi spune că ar mânca o pizza. Am intrat repede în joc și am aflat că cea mai bună pizza ar fi una pe care să punem o pisică (cu blană cu tot, daaah!) și un cățel (nu am întrebat de blana de data asta) și cu sos roșu de ciocănitoare. O altă fetiță a venit să mă întrebe dacă sunt mama cuiva și a cui. O alta mi-a arătat tălpile ei sclipicioase de la nisip. Chiar nu m-am plictisit!
După încă o bucată de vreme, pe la 17.20 vine la mine, puțin preocupată:
– Mami, am vrut să fac de mâncare la bucătăria de jucărie și nu găsesc legumele. Știi, ca alea de jucărie de acasă.
Ne lămurește repede o fetiță mai mare că nu au așa ceva.
– Și cum gătiți voi aici la grădiniță? o întreb.
– Cu bile, cu pietre, cu ce găsim.
Sarei i-a plăcut mult ideea și, pentru prima oară, m-a invitat înăuntru să îmi facă ceva bun de mâncare. Intrăm, mă așez pe o scară și, în timp ce Sara încropește ceva la bucătărie, lângă mine își face apariția un simpatic care mi-a făcut masaj la braț cu o rolă de întins plastilina. Am răsfoit o carte cu animale sălbatice împreună cu Sara și încă o fetiță de-o seamă cu ea și-apoi a venit vremea să strângă jucăriile în camera de socializare. Sara a lucrat cot la cot cu copiii și nu mă săturam să o privesc.
– Asta unde stă? Asta unde se pune? întreba mereu când nu își dădea seama de locul unei jucării.
După asta m-a lăsat baltă. A plecat la iaurt cu copiii, iar eu am rămas în camera unde toate stăteau la locul lor.
Se apropia ora 18.00 si am început să îi dau de înțeles că urma să plecăm.
– Mai vreau să stăm un pic.
– Bine, mai stăm 5 minute.
– Vreau să fac pipi.
– Du-te înăuntru și vezi dacă e vreo doamnă care să te ajute dacă ai nevoie.
Și s-a dus.
– M-am descurcat singură, mami! E WC-ul mic și nu pot să cad în el!
That’s my girl, mi-am spus.
– Sunt gata de plecare.
Toate cele maxim 10 minute până acasă le-a mers țopăind și povestindu-mi.
– Mai e o doamnă pe care nu știu cum o cheamă, dar o întreb mâine. O întreb eu!
Nu fac comparații între Alex și Sara. Ar fi nedrept și față de ei și față de noi. Atunci am avut un anumit context, acum altul. Cert este că, din multe motive, perioada de grădiniță pentru Alex nu a fost roz, decât poate în ultimul an, în grupa mare. Ce vreau e să spun, dincolo de faptul că sunt super mândră de autonomia Sarei, este că sunt mândră de mine – de cât am crescut în înțelepciune, de cât de relaxată sunt, de cât de ușor îmi este să îi acord libertate când îmi arată că e pregătită pentru ea. Vor fi și zile grele? Sunt aproape convinsă de asta. Dar contează enorm să fim noi, mamele, liniștite, clare, senine și deschise să îi vedem pe copii așa cum sunt și să ne lăsăm ghidate de ei.
Mai sunt pe aici părinți ai căror copii încep grădinița? Cum e pentru voi experiența?
Citește și:
Misiunea ”Acomodarea la grădiniță”
În loc de ”Cum a fost la grădiniță?”
Cum pregătim noi copilul pentru întoarcerea la grădiniță
Cum pregătim copiii pentru tranziția grădiniță-școală
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
9 Comments
Iuhu! De maine in doua saptamani incepe si Isabella gradinita. Abia astept! Si pare ca si ea abia asteapta!
Îți dai seama ce fete mari avem? Parcă mai ieri stăteți lângă mine la conferința aia Social Moms și Isa patrula pe covor în 4 labe fericită. 😀
Sara mea incepe in septembrie si abia astept sa vad cum se va descurca, eu cred ca foarte bine, dar am emotii mari.
Baftăăă! Să vă fie lină acomodarea! 🙂
Ce primă zi frumoasă ați avut! Mă bucur pentru voi! Să aveți o perioadă cât mai faină petrecută la grădi!
Pentru noi, cei 4 ani de grădi (a început la 3 ani și a stat 4 ani, fiind un copil cu nevoi speciale) au fost tare frumoși, dar și grei. Nu reușeam să mergem zilnic pentru că grădinița specială era în Oradea, iar noi locuim la 26 km distanță, dar o duceam de 2-3 ori pe săptămână. Primul an a fost mai greu, până s-a acomodat cu tot ce însemna grădi: loc nou, oameni noi, copii etc. Dar am găsit acolo oameni minunați, dedicați recuperării copiilor cu diferite dizabilități și toți au îndrăgit-o pe Milena, de la doamna directoare până la îngrijitoare. S-au creat legături speciale cu personalul de acolo și Milena își aduce aminte cu drag de toți și de perioada din grădi. Uneori regretă că nu mai poate merge din nou la grădi. Nu ne-a fost ușor, dar a meritat efortul! După 4 ani, Milena era pregătită să înceapă școala.
Vă dorim s-aveți parte de experiențe cât mai faine la grădi și să vă bucurați împreună de fiecare zi reușită!
Mulțumesc că ai împărtășit povestea voastră aici și mai ales pentru încurajări! :*
Bună. E grădiniță privată? E super bine că nu ai fost obligată să o lași program lung din prima zi. 🙂
Succes!
Mulțumim! Da, e o grădiniță privată. Le-am pus multe întrebări, inclusiv despre acomodare. 🙂
Ce zi frumoasa ati avut! Din pacate la noi nu a fost deloc asa..Imi aduc aminte si acum cum l-am lasat plangand si nu imi venea sa ma misc din parcare, voiam sa stau toata ziua acolo sa ii fiu aproape. Cand m-am dus sa il iau se plimba pe holuri cu una din doamnele ingrijitoare si suspina dupa mine. Cumplit, m-a durut, dar din pacate nu am stiut cum sa procedez atunci. Daca ar fi sa ma intorc in timp, nu l-as mai fi lasat plangand.. I-a luat ceva timp sa nu mai planga cand il lasam de diimineata, dar ma linisteam cand imi spuneau educatoarele ca la 10 min dupa ce plecam, se linistea si era foarte ok. Are parte de cele mai faine educatoare si ele l-au ajutat si l-au inteles. Au cautat sa ii fie aproape si sa il imbratiseze puternic atunci cand nu am putut eu sa fiu acolo.