Cine s-a ars cu ciorba sufla si in iaurt. Asa-i vorba, nu? Cam asa am facut si noi dupa experienta contractiilor multiple si nasterea lui Alex la 36 de saptamani. Era o zi de vineri ce se anunta destul de lunga si aveam de facut tot felul de controale medicale si monitorizari, la final de saptamana 37 de sarcina. A fost o zi grea, cu dureri de bazin care faceau mersul tare greu si cu contractii garla. Ne-am activat toti, am zis ca a venit ziua cea mare. A doua zi mama era la Bucuresti, sa ne ajute cu Alex. Doar ca…contrar oricaror asteptari si socoteli Sara nu avea de gand sa iasa la lumina…inca.

De la nasterea ei au trecut aproape 3 luni deja si nu imi vine sa cred. Suntem bine, perioada de acomodare a trecut, zilele bune sunt multe, de fapt aproape toate. Sara e un bebelus echilibrat, e vesela, gangureste si zambeste de ne topim instantaneu. Doarme toata noaptea de vreo 2-3 saptamani, asa ca nu stiu ce i-as mai putea cere, zau. E adevarat ca de data asta, ca parinti de bebe, suntem si noi mult mai relaxati. Nu ne mai sperie fiecare scancet, nici plansul ei nu ne activeaza adrenalina ca pe vremea cand era Alex mic. Ne bucuram de ce ni se intampla si eu sunt hotarata sa traiesc experienta asta mai prezenta de data asta.

Las scris aici – poate va citi vreodata – ca dupa 12 saptamani Alex e inca topit dupa Sara, ca ii face declaratii de dragoste frateasca, o alinta “iubita noastra”, “printesa frumoasa si pufoasa” sau “bebita”, ca seara ne ajuta la baita si o tine mereu de mana stanga pe care ea o strange cu putere. Simt ca imi plesneste inima de drag uitandu-ma la ei si nu ascund faptul ca sper ca relatia lor sa fie asa frumoasa si calda mereu – sigur, cu exceptiile de rigoare pe care, ca sora cu doi frati, stiu ca nu le vom putea ocoli.

Ce mi se cel mai greu (inca) este sa reusim sa ii oferim lui Alex atata atentie cata are nevoie. Se joaca mult cu bona dupa gradi si ne straduim si noi sa petrecem cat mai mult timp. La inceput, cu Sara mai mereu in brate, imi era greu sa petrec cu el atata timp cat mi-as fi dori si cat simteam ca are nevoie. In ultima vreme insa pitica sta cu bucurie pe pat si se converseaza cu tavanul, se uita la carusel, sta cuminte in carucior sau se uita pur si simplu la noi cum ne jucam pe langa ea, asa ca incet, incet sper sa devina tot  mai usor sa ne jucam cu Alex ca inainte.

Azi am fost sa il vedem pe Alex la serbare, in rol de fluturas. Sara a dormit de la inceputul serbarii si pana la sfarsit (l-am filmat pe Alex cand spunea poezia si o sa ii aratam la momentul potrivit ce a pierdut). Aerul de Herastrau i-a facut asa de bine ca somnul s-a prelugit atat de mult ca voinicul a avut si timp de o portie de joaca in parc.

Saptamana viitoare indraznim sa facem si prima excursie de 4 zile, dar despre asta va povestesc alta data.

 Concluzia dupa 12 saptamani de viata in 4: e cam frumos! Punct.

Sursa foto: aici