Am trecut de inca o experienta din categoria baby’s firsts.  Aseara Sara a zburat pentru prima data cu avionul. La cele 6 luni proaspat implinite, l-a intrecut pe Alex care a zburat pentru prima oara la venerabila varsta de 9 luni, pe aceeasi ruta, Bucuresti-Oradea.

Ne-am pregatit din timp si am trimis hainele, chestiile in flacoane si lucrurile mai voluminoase inainte, prin curier, ca sa ne fie mai usor la aeroport. Asadar, cu mama mea pe post de ajutor de incredere am pornit spre aeroport chiar inainte de aglomeratia de dupa-amiaza. Sara a servit doar un mic somn de 20 de minute in aeroport pana sa ne imbarcam, dar pentru ea se pare ca un somn scurt face minuni la capitolul energie. Fata mea atomica n-a mai inchis un ochi tot drumul ca deh, in autobus erau multe fete noi de inseninat cu zambet stirb, iar in avion multe lucruri de descoperit intr-un spatiu mult prea stramt.

Dupa ce i-am scos pantofii Sarei ca sa nu ii pierdem prin aeroport Alex ne-a stresat tot drumul cu atentia lui exagerata fata de sosetele ei. A tinut-o numai in “Mami, tine-o de picior ca sa nu ii cada ciorapii.”, “Mami, hai sa ii dam jos sosetele ca sa nu le piarda.” si alte variatiuni pe aceeasi tema. Mno, am un baiat grijuliu cand vine vorba de incaltarile surorii, ca si azi la plimbare tot verifica in carucior sa vada daca Sara nu si-a pierdut botoseii. Revenind, pana la urma a tinut-o el de o talpa si era mereu cu ochii pe picioarele pufoase sa se asigure ca bebe va ajunge la destinatie cu ambele sosete roz in picioare.

Spre deosebire de bebe Alex care la 9 luni dormea frumos in avion pe carne de mami, cu suzeta in gura si cu carpa lui in mana, Sara a stat foarte putin regulamentar, adica la mine in brate, in sezut si cu centura pusa. Nu a fost chip sa o tin acolo. Trebuia sa puna mana pe TOT, eventual sa si guste cate ceva, sa topaie pe picioarele mele, sa ne ciufuleasca ba pe mine, ba pe Alex. Cand se lipea de geam si statea linistita 30 de secunde sa admire privelistea, cand ma tragea de colier sau se impingea sa puna mana pe cartea pe care Alex o rasfoia langa noi. Mi-am doborat pentru a nu stiu cata oara recordul de mancat viteza si cu toate astea Sara tot a reusit sa isi bage degetele in sendvisul cu castraveti murati.

Am zburat o ora, dar parca a fost cea mai lunga ora ever! Noroc ca lactobarul e deschis non-stop si cat Sara “statea la masa” era liniste si pace si apucam sa imi trag putin sufletul. Pana am ajuns acasa la mama aveam dureri de spate in mai multe puncte, de care nu am scapat nici azi.

Dar totul e bine cand se termina cu bine. Am ajuns acasa la mama cu doi copii veseli, curiosi si dornici sa descopere un nou loc. Bunica mea ne-a lasat mancare gatita cu drag. Am apucat sa dorm in camera mea veche cu Sara, in timp ce Alex a pus stapanire pe camera fratilor mei si pe Lego-urile lor. Baieti, dac cititi randurile astea sa stiti ca totul e ok!

Cam asa am calatorit… Noroc ca nu ne intoarcem chiar azi-maine ca nu cred ca sunt pregatita pentru inca o ora de zbor cu bebe atomic. 🙂

Sursa foto: aici

Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.