Dintotdeauna mi s-a părut drăguț să văd copiii cum duc peste tot după ei jucăria preferată fără să se dezlipească de ea. Știam că în spatele comportamentelor celor mici există motive întemeiate și, după ce am devenit mamă am căutat să înțeleg mereu ce stă dincolo de semnalele pe care Alex și Sara mi le arată.
Povestea cârpei
Când vine vorba de obiecte tranziționale povestea noastră nu e cu ursuleți sau alte plușuri, deși avem o grămadă. Ele sunt doar apariții trecătoare în patul lui Alex. El și-a găsit siguranță și alinare într-o față de pernă…vintage – făcută pentru fratele meu mai mic, în 1990 – denumită generic “cârpă”. Nici nu îmi mai aduc exact aminte când a descoperit-o, știu doar că i-o puneam sub cap în pătuț în cazul în care regurgita. Multă vreme Alex, chica (cârpa) și lolo (suzeta) au fost de nedespărțit, în special la somn.
Idila cu suzeta a durat relativ puțin și s-a terminat de mult. Cârpa însă a avut întotdeauna un rol important când Alex era foarte mic, atât la somn, cât și în caz de rănire. Materialul pus lângă obraz sau pe locul unde s-a lovit părea că are puteri magice de calmare.
Copiii și obiectele tranziționale
Printre primii care a studiat aceste lucruri preferate ale copiilor și cel care le-a dat denumirea de obiecte tranziționale a fost Donald Winnicott, pediatru și psihanalist englez. Tot el a fost cel care a descoperit că aceste obiecte, care pot avea și porecle, au dublu rol: pe de o parte să îi ofere copilului confort, iar pe de altă parte să substituie mama, și respectiv atașamentul pe care copilul îl are cu ea, atunci când ea nu e prezentă.
În ceea ce se cheamă al 4-lea trimestru de sarcină, respectiv primele 3 luni de viață extrauterină, bebelușii cred că ei și mamele lor formează un întreg, că sunt una și aceeași persoană. Abia mai târziu încep să separe “eu”-ul de “non-eu”, trecând de la faza de dependență totală la cea de independență relativă, moment în care un obiect tranzițional le poate fi de folos. Înțelegând că mama e o altă persoană, separată de el, copilul simte că a pierdut ceva și își dă seama că depinde de alții, lucru care poate aduce cu sine frustrare și teama de separare, emoții pe care el încearcă să le gestioneze cu ajutorul acestui obiect preferat, cu efect liniștitor.
Contrar părerii unor oameni, obiectele tranziționale nu sunt semnul lipsei de afecțiune, ba dimpotrivă. Ele sunt folosite de copii pentru a reface într-un fel legătura puternică pe care o au cu mamele lor pe perioada când nu sunt împreună.
Nu e de mirare, deci, că cei mici se folosesc de obiectele lor preferate pentru a-și regăsi echilibrul emoțional în momentele mai dificile: când merg la grădiniță, la bunici, seara la somn, când sunt bolnavi, când părinții sunt la serviciu sau când apare un frate mai mic.
Obiectul tranzițional are o valoare semnificativă pentru copil așa că trebuie să ne asigurăm că nu “pățește” nimic. Ceea ce mă duce la punctul următor.
Părinții și obiectele tranziționale ale copiilor lor
Copiii care au obiecte tranziționale le prețuiesc tare, așa că pierderea acestora poate avea un puternic impact emoțional. Ce cred eu că ar trebui să facem în rol de părinți?
- Să nu ne panicăm la apariția acestei “idile” dintre copil și obiectul său preferat (jucărie, păturică, pluș, etc.) – cum spuneam și mai sus, ele au un rol clar și nu e nimic anormal în atașamentul copiilor față de ele în primii ani de viață. Cred cu tărie că un copil nu trebuie rușinat pentru obiceiul de a purta obiectul tranzițional cu el și că nu trebuie mințit că jucăria nu mai e. E vorba doar de o etapă. Copilul va renunța la acest obiect când se va simți pregătit, chiar dacă, probabil, că îi va fi mereu drag.
- Să ne asigurăm că avem obiecte identice de rezervă – pierderea obiectului preferat ar fi un eveniment foarte trist pentru copii, așa că, în măsura în care e posibil, e bine să avem rezerve. Ele pot fi utile și când obiectul preferat trebuie spălat. Alex are 3 carpe din care una dă semne serioase de “oboseală”. Și cum deja e mare și le folosește rar, în special la somn, cred că ne vom descurca până va renunța la ele.
Alex face 5 ani zilele viitoare și încă doarme cu ea. Poate fără? Sigur că da! Însă somnul e parcă mai dulce când o știe lânga el.
Copiii voștri de ce obiecte s-au atașat?
Sursa foto: aici
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
42 Comments
La noi e o jucarie de plus..un tigrisor..din Winnie de puff..l-a ales singur cand avea un an..de atunci somnul e mult mai linistit cand il are aproape..cand l-am dus la cresa a mers cu el un an de zile..treptat a renuntat si sta acasa si il asteapta..mai are perioade cand il luam cu noi in oras..dar poate merge si fara..acum are 2 ani si 10 luni si zice ca e prietenul lui..ii mai da sa pape din cand in cand si noaptea il inveleste..probabil ca va renunta la el la un momentdat..
Aaaa! Pai cum sa nu ii placa de Tigrila!? Ne e drag si noua, mai primeste de mancare cateodata. Dar la capitolul obiecte preferate nothing beats the carpa. :))
R. O are pe ‘pica, o paturile f?r? de care nu prea doarme. Avem trei una acas?, una la buni ?i una de rezerva. Îmi amintesc ca vara trecuta erau 35 grade afara eram cu el în parc, iar el era învelit cu paturica… Unii p?rin?i se uitau cam ciudat la noi îns? dac? copilului ii era somn ?i vroia paturica ce sa i fac. Acum R are 2 ani
Da…imi pot imagina un pui de om invelit pe caldura si mai ales pe cei care se uitau ciudat. :)) Dar cui ii pasa? Daca el era fericit, foarte bine!
Eu am o fetita minunata, iubitoare si foarte grijulie fata de ceilalti, dar cand vine vremea de culcare il avem pe “opi” un iepuras de plus dar din acela pentru bebelusi cu inel si o biluta in ele ca sa faca zgomot, la primit dinainte de a se naste si a prins drag de el de pe la 6 luni au fost nedespartiti au impartit si bune si rele, vacante, bunici, au inceput gradinita impreuna mergea zi de zi cu el in primul an cred apoi a ramas acasa sa o astepte. Acum fata mea are 7 ani jumatate si in continuare la ora de culcare “opi” nu trebuie sa lipseasca. Cea mai mare dorinta a ei ar fi ca “opi” sa prinda viata si sa vorbeasca cu ea “de-adevaratelea”.
Ce dorinta frumoasa si ce prieten bun e “opi” ?
B?ie?elul meu, 7 ani, are doi prieteni: un urs polar si o broscu?? ?estoas?, ambele din plus. Nu doarme fara ele. Broscu?? a fost prima adorata, inca din primele 3 luni, apoi la 1 an l-a adoptat si pe urs, care era cat el la vreme respectiva. Am avut multe peripe?ii cu ele, in special cu Ee, broscu??. O lua peste tot, si a?a am pierdut-o de 5 ori. Ca norocul, de fiecare data am gasit-o. Am pierdut-o in supermarket, in parc, pe strada, iar ultima aventura a fost când i-a c?zut din mana, pe drumul spre ma?in? si am plecat 180 kg. Dup? vreo 70 km ne-am dat seama ca nu o are si ne-am întors sa o c?ut?m. Am gasit-o ag??at? de un balcon, in parcare. A fost ultima data când a mai scos-o din casa. Atunci a în?eles ca daca vrea sa o aib? mereu trebuie sa r?mân? in pat. Doarme noapte cu ea si diminea?a ramane si il a?teapt? 🙂 Interesanta e senza?ia pe care noi, parintii, am simtit-o de fiecare data când am pierdut-o. Sim?eam ca ma sufoc, ca si cum as fi pierdut o persoana draga. In clipele alea ma rugam la to?i Sfin?ii din calendar sa ne ajute sa o g?sim 🙂 Feti?a mijlocie nu s-a atasat de nimic, in schimb bebelusa are o p?turic?, pe care ?i-o trage pe fata ori de cate ori ii este somnic. Fara ea nu poate adormi, are 6 luni 🙂
Mama cate peripetii! Daca dupa toate astea broscuta rezista e clar ca e menita sa fie prietena lui de incredere. ?
Boscuta asta am cumparat-o cu ceva timp inainte sa raman gravida. Pentru ca era micuta si avea o melodie tare draguta ( cum erau cutiile muzicale ), i-o puneam in patut la somn. Asa a ajuns sa o indrageasca. Acum, dupa multe spalari, e foarte slaba si nici mecanismul nu mai merge, i l-am scos, dar chiar si asa o iubeste enorm.
Baietelul meu e ata?at de un pledut. Are 1 an si 8 luni si oriunde plecam, am grija sa iau pledutul. E tare simpatic cum se mângâie el cu pledutul. Il alina sa tina la piept pledul daca ii ies m?selu?ele. De nimic nu e ata?at ca de pledutul lui. Cand am realizat ata?amentul, am mai cumparat un pled. Asa am cum sa sp?l unul, sau sa aiba unul acasa si unul la cre??, din toamna…
E bine ca aveti rezerve! 🙂
La noi e chiar o carpa neagra…foarte ” obosita”.Are fire trase.Saraca cat a calatorit!! Este o bucata de materie taiata de la o dublura de fusta inca in anul 2000 .Cum eu pastrez foarte multe.el a gasito si a indragit-o
Ce fain! Inca o dovada ca nu trebuie sa fie nu stiu ce obiect special. Senzatia de bine pe care il ofera obiectul preferat il face sa fie special. 🙂
Al meu s.a atasat de o paturica de plus…de aia mica de dormit gen carpa..:)) dupa ce a pierdut suzeta s.a atasat de ea ..si ii tocaia eticheta..:)) dar nu era chiar ok si am “abandonat.o” cumva…a avut o oita si apoi un magarus…acum inainte de culcare il las sa.si aleaga un plus o jucarie o masinuta… o ceva. Si e implinit!!!! E fain ca nu e doar un lucru..avem de unde alege… o data a adormit cu cartea de legislatie rutiera:))) pt ca avea poze cu masini:)))
:)))
?i b?ie?elul meu, în vârst? de 2 ani ?i 10 luni, are o juc?rie de plu? (Mupets din desenele acelea cu marionete, cel roz) ?i o alint? Mac??ic? . A primit-o de la o prieten? foarte drag? mie, pe când el avea trei luni ?i pot s? spun c? a fost dragoste la prima vedere. Originalul a ajuns în, ,,cuf?rul cu amintiri” , cel pus deoparte pentru b?ie?elul meu pentru când va cre?te ?i ii voi putea dezv?lui adev?rul :)). Acum are alte dou? la fel (evident, el crede c? e doar unul, pentru a le putea sp?la ?i g?si în caz de urgen??, coinciden?? sau nu, sunt ambele identic uzate ?i roase de nas).
Voiam s? v? spun c? este mereu cu el, oriunde… la un moment dat mi-am f?cut griji majore fiindc? auzisem p?reri de la alte m?mici c? nu e bine (pe vremea aceea de început ?i inclusiv ?i acum, doar c? atunci,la început, mai credeam ?i eu ca porcii zboar? ?i ascultam anumite p?reri sau cel pu?in reu?eau s? îmi induc? o stare de îndoial?) s? se ata?eze chiar în halul acesta de un obiect deoarece ar indica o problema. .. (chiar de natura psihica) iat? c? nu doar c? nu m? mai deranjeaz?, ba chiar e ca un, ,membru” al familiei noastre, e ceva foarte personal 😀
Iar acum, când ,,binevoitorii” îi spun copilului meu, ,ce b?iat mare, cum s? ai a?a ceva?ce ru?ine ” le dau peste nas (mai dr?gu? sau mai pu?in dr?gu?, depinde de tonul lor :))
Poate le e ciuda ca ei nu au jucarie ca a puiului tau… 😀 Glumesc. Oamenii in general au cate o parere despre orice.
Baiatul meu era foarte atasat cand era mic de o pernuta cu mickey mouse. Era foarte veche dar parca s-a “îndr?gostit” de ea prima oar? cand a luat -o. Era mare problema daca o uitam cand plecam undeva. a trebuit sa o reparam de câteva ori ca a avut-o vreo ?ase luni si la gradi sa doarm? la prânz cu ea. Acum are 7 ani si nici nu se mai uita la desenele cu mickey dar atunci era tare adorabil …
Mickey ?… Uneori, cand ma gandesc ca atunci cand va renunta Alex si la carpa lui va fi baiat mare, mi-as dori sa pot opri putin timpul.
Sunt curioasa… copiii din articol au fost alaptati , si daca da ,pana la ce varsta?
Baietelul meu a fost alaptat pana la 1 an si 6 luni, a renuntat singur. Fetita mijlocie pana la 2 ani, ea nu s-a atasat de ceva anume, in fiecare seara are altceva, bebelusa de 6 luni, care e atasata de paturica, e alaptata exclusiv si tinuta in brate cat doreste, nu o las deloc sa planga.
Fiul meu nu are deloc obiecte traditionale…..dar in schimb eu…..well Pogo…nu am dormit fara el cred ca pana pe la 10 ani….si e singura jucarie care am luat-o cu mine cand m-am casatorit…..nu are nici un rol in viata mea….e undeva pe dulap….dar nu puteam sa il las doar….e ciudat?
Bun?! ? Eu am o feti?? minunat? de 1an si aproape 4luni, pe nume Theodora-Maria. (Il asteptam si pe bebe2 ?, care e înc? f mic?) Este foarte iubitoare si foarte atasata de mami si tati. Eu sunt absolut tot timpul cu ea acas?. Oriunde merg,merge si ea. (Cu excep?ia toaletei..?) Daaaar, când vine tati acas?….. e nebunie mare! Ii sare de gât, il pup? si începe sa ii povesteasc? pe limba ei.. ? Eeeh, si acum.. juc?riile ei preferate sunt un catelus crem cu urechi roz, de plus si o maimutica mic? pe care o ia peste tot unde mergem.? Dac? ati vedea-o cum le ?ine pe amândou? la piept.. una-n stânga, alta-n dreapta.. Si cum a?teapt? împreun? cu ele sa vin? mos Ene pe la gene… ???
Theodora-Maria cred ca va fi o sora mai mare iubitoare. 🙂 Sa creasca mare, iar bebe 2 sa vina cand va fi pregatit. Sa fie sanatosi!
Ana e fascinată și îndrăgostită de un pui de pernă. La Horia nu am observat un atașament special. Dar este încântat de snururi! 🙂
Nici eu nu am observat inca ceva special la Sara, dar si ei ii plac snururile. 😀
Fetita cea mare de 5 anisori este atasata de un pokemon de plus,il are de cand era bebelina..nu se desparte de el,mereu inainte de culcare il cauta pe Poki sa faca nani cu el..iar cea mica inca nu are jucarii de plus preferate in schimb are o pernuta mica ..nu doarme fara ea..
Astept cu nerabdare sa vad ce va alege bebelina; pana atunci, iti pot spune ca pentru mine a fost “Uculu”, un ursulet negru cu hainuta orange. Mama inca il pazeste bine, desi un nasture (a se citi ochi) s-a pierdut in timp. Nu-mi amintesc cand l-am primit, dar stiu ca mergeam peste tot cu el. long live Uculu!
Foarte frumos articolul! Am o fetita de 6 luni si inca astept sa vad care va fi obiectul ei tranzitional. Pana acum a avut cate o jucarie preferata pentru o perioada de timp. Pe la ce varsta va face conexiunea cu “the one”?
Hmmm…la Pavel nu am observat pana acum un astfel de obiect..are vreo 2 masinute si o cartica preferate…dar plusurile nu prea il atrag, de exemplu. In schimb eu, am avut un iepure de plus si apoi o pernuta in forma de soare care mi-a fost alaturi in fiecare seara…pana m-am casatorit :))
Denis mult timp a fost atasat de o mână rupta de la o papusa. O lua peste tot cand ieseam din casa si chiar dormea cu ea. Apoi a pierdut-o. Acum adoarme cu maini desfacute de la robotii lui. Intr-o seara a adormit cu jumatate de carlig de rufe.
De ex prima tricicleta nu vrea sa o aruncam desi e veche si stricata si are altele doua noi.
Ce tare e faza cu mâinile de păpuşă şi roboți. 🙂
Și Ioan al meu are o păturică, vestita ”ghică”, care merge peste tot. Evident că poate și fără ea, dar preferă cu ea. Când se întorcea de la grădiniță anul trecut și o găsea pe pat îi spunea: ”păturică, ce dor mi-a fost de tine”:). Pot să mă ating de orice jucărie sau obiect al lui, dar nu de păturica sacră 🙂 🙂 🙂
Înțeleg cum e. Şi Alex îmi cere cârpa dacă nu o găseşte în pat la culcare. Ca şi Ioan, poate dormi şi fără dacă e.
Baietelul meu cel mare cara cu el pretutindeni un microfon. Acest obicei a debutat odata cu venirea fratiorului si abia citind acest articol constientizez valoarea pe care o are acel obiect si nevoia (interpretata si ca suferinta) lui de a-mi compensa lipsa. Multumesc ca mi-ai deschis ochii!
Mă bucur că a fost de folos! Creştere mare copiilor. 🙂
Paul al meu (2a2l) nu are nimic de genul :-s si incerc acum sa-l intarc si nu stiu ce sa ii ofer. Ii sunt dragi cartile si masinutele, dar cam atat..
Hmmm…chiar aseara citeam un articol in care scria ca de obicei atasamentul fata de astfel de obiecte debuteaza de obicei in jurul varstei de 16 luni. Coincidenta sau nu, de vreo 2 saptamani micul P. a primit un fel de strumfo-elf imbracat in costum de Mos Craciun de care e tot mai atasat. Azi, in premiera nu a vrut sa adoarma la pranz fara ” efu” (elful). Problemea mea e ca nu am mai gasit pe nicaieri ceva asemenator sa avem de rezerva… asa ca sper sa ne tina acesta pana la iarna :).
După descriere cred că e un soi de misiune imposibilă. Strumfo-elf îmbrăcat în Moş Crăciun? Really? :))
Hei,
Fain articol. Mulțumesc 🙂
Băiețelul meu, care acum are 4 ani, a început cu aceste obiecte pe la 2 ani. Doar ca la el, e ceva ciudat, le schimba periodic, la câteva zile, saptamani: ba e un plus, o mașinuța, o eticheta, o cârpă, o ața ♀️. Oare o fi vorba despre aceeasi chestie?
Ce simpatic! 🙂 Poate că nu e chiar același lucru dacă le schimbă periodic.
Fetița mea de 3 ani are o pernuță mică de care nu se poate despărți de mai bine de un an deja, iar ceea ce m-a intrigat cel mai tare e faptul că și eu am fost atașată de o pernuță mică in primii mei ani de viață, o țin minte și acuma… Mi se pare extraordinar că, dintre toate obiectele pe care le putea alege a repetat exact comportamentul meu… Chiar așa surprinzătoare să fie genetica..?