Finalul de an are o energie aparte, cel puțin așa simt eu. Vine cu o liniște după ce toate proiectele au fost încheiate și îmi place să profit de ritmul mai lent al zilelor ca să îmi pun ordine în gânduri. Așa că, a doua parte a lunii decembrie o dedic în primul rând restrospectivei asupra anului care stă să se încheie, pentru ca mai apoi să îmi mut atenția la lunile care urmează.
Știu că tentația e mare să ne scuturăm de tot ce nu ne-a plăcut, să ne grăbim să punem țara la cale pentru anul care bate la ușă, dar înainte să îi deschid mă asigur că am găsit și înțeles toate lecțiile din ultimele 365 de zile. Pe de o parte, asta mă ajută să conștientizez cât și cum am evoluat, iar pe de altă parte, îmi atrage atenția asupra lucrurilor care nu au funcționat și pe care nu vreau să le mai repet anul următor.
În funcție de programul nostru, fie îmi iau câteva ore să trec prin tot procesul odată, fie fac câte puțin în mai multe zile. Nu pun presiune pe mine. E timpul meu și e valoros, așa că îmi iau și o cafea lângă mine, poate pun și muzică sau pornesc difuzorul de aromaterapie.
Cum îmi iau rămas bun de la anul curent și cum întâmpin anul nou
Primul lucru pe care îl fac e un audit al calendarului. Nu îmi place termenul de audit, dar chiar asta e. Deschid Google Calendar – întâlnirile de orice fel, proiectele mari, lucrurile pe care e musai să le țin minte le țin aici. Partea de strategie, de acțiuni zilnice le scriu în planner. Așadar, mă întorc până la luna ianuarie în calendar și mă uit pe cum mi-am folosit timpul, pe întâlniri, pe rezultatele obținute și mă gândesc la cum au fost interacțiunile respective pentru mine, dacă mi-au adus energie sau nu, dacă mai vreau să le fac sau nu. În plus, procesul ăsta mă ajută să revăd tot ce am reușit să fac, iar asta îmi dă energie.
Apoi, intru in detaliu pe câteva aspecte – și personale și profesionale, plecând de la lista de întrebări pe care am împărtășit-o cu tine în episodul 29 de Pauza de Bine. Luându-mi timp să răspund la ele, devin clare atat lecțiile (care deseori nu sunt noutate, cât mai degrabă niște remindere), cât și motivele de recunoștință și de mândrie, ariile unde am evoluat și cele unde mai am de lucrat.
Dacă am făcut toate astea, sunt gata să îmi mut atenția pe anul următor. Fac un exercițiu de vizualizare asemănător cu cel pe care îl fac și cu participanții la workshop-ul New Year, REAL You și, plecând de la el, încep să conturez intențiile pentru următoarele 12 luni. De regulă, sunt 3, maxim 4 arii principale ale vieții pe care îmi concentrez mare parte din atenție.
Odată ce am clarificat ideile astea, îmi aleg un cuvânt care simt că reprezintă cel mai bine intențiile mele pentru următorul an și felul în care vreau eu să fiu în relațiile cu mine, cu ceilalți, în proiecte.
Ultimul lucru pe care îl fac este să îmi creez un vision board, o ancoră vizuală pe care pun imagini și valori care să îmi aducă aminte pe parcursul anului de ce e important pentru mine, să îmi dea curaj când voi simți să mă dau bătută, să mă ajute să spun nu la tot ce nu e aliniat cu viziunea mea.
Așa arată procesul meu la trecerea dintre ani. A trecut prin mai multe faze de-a lungul timpului și deocamdată e formula care funcționează pentru mine. Când voi simți nevoia să îl schimb, o voi face.
Dacă ai și tu un ritual de final de an, m-aș bucura să îmipovestești despre el. 🙂
Citește și:
5 convingeri care îmi simplifică viața și o fac mai frumoasă
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Leave A Reply