Mai știți ziua în care mi s-a umplut paharul? M-am descărcat în rândurile articolului, mi-am culcat copiii, m-am pus și eu la somn, iar a doua zi am prins o oră pentru mine până să se trezească Sara. Toate bune și frumoase. Am primit multe încurajări de la voi și pe blog și pe Facebook și tare bine mi-au picat, vă mulțumesc.

Eu și soțul meu suntem parteneri chiar și când vine vorba de copiii noștri. Facem lucrurile împreună, ne împărțim ca să răspundem cât mai bine nevoilor copiilor, stăm când cu unul, când cu celălalt, când cu amândoi, unul le face de mâncare, celălalt le face baie și tot așa. Îmi aduc aminte când l-a întrebat pe medicul care urmărea sarcina cu Sara dacă poate intra și el în cabinet, la ecografie. ”Păi, când ai conceput copilul nu erai acolo? Nu e și al tău?” i-a răspuns doctorul pe loc. Și așa e, copiii nu sunt doar ai mei, ci și ai lui așa că mi se pare corect să ne implicăm amândoi în creșterea lor.

Și-atunci când pleacă zile multe la rând și eu jonglez de una singură cu amândoi prichindeii, cu casa, cu masa, cu blogul și cu ce mai apare de făcut mă dau, temporar, peste cap. 

Azi însă a fost rândul meu să particip la un super eveniment cu Laura Markham (despre care vă voi povesti cât de curând), așa că el și-a luat o zi liberă ca să stea cu Sara după ce l-a dus pe Alex la grădiniță. Au fost și la cafea, au fost și în parc, i-a dat și de mâncare și a intrat și într-o teleconferință importantă până să se termine evenimenul și să o preiau pe bebelină. I-am găsit zâmbitori pe amândoi. Totul a mers bine și nici nu mă îndoiam de asta.

Știți cât mă bucur că trăim vremuri în care tații sunt tot mai implicați în creșterea copiilor lor? Că nu mai sunt văzuți doar ca aducători de pâine în casă? Văd tot mai des tați care poartă bebeluși sau îi plimbă în cărucucior, tați care prind codițe, care își duc copiii la grădiniță, școală, la medic, la activități. Îi văd și pe la conferințe de parenting sau workshop-uri gândite pentru ei, îi mai surprind citind bloguri sau chiar scriindu-le. Și mi se pare foarte fain și îi felicit pentru asta!

Dragi mame, nu uitați că și tații sunt părinți. Încurajați-i să se implice încă de când se nasc bebelușii, acceptați-le ajutorul atunci când vi-l oferă și cereți-l atunci când simțiți nevoia. Dacă mă întrebați pe mine, în afară de alăptat nu cred că există lucruri pe care nu le-ar putea face. Fiți acolo pentru ei să le răspundeți la întrebări și îndrumați-i. Poate că uneori nu se mișcă atât de repede ca noi pentru că nu au experiență, poate că regulile în timpul petrecut cu ei nu sunt la fel de stricte, poate joaca e mai…fizică, poate uneori sunt chiar mai delicați cu cei mici decât noi, poate că uneori se descurcă chiar mai bine decât noi, poate că metodele lor diferă de ale noastre. Dar eu cred că e absolut normal să fie așa și mai cred că celor mici le prinde tare, tare bine să petreacă timp și cu ei, să înțeleagă perspectivele diferite. Văzându-i implicați îi vor lua drept exemplu când, la rândul lor, vor deveni părinți. 

Sunt multe amintiri frumoase ce așteaptă să fie făcute, amintiri care să vă facă inima să danseze și peste ani. Lăsați-i pe tați să încerce, mai ales dacă își doresc să ajute. Toată lumea va avea de câștigat.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.