S-au întâmplat atât de multe de când am scris despre fetița atomică la 9 luni proaspăt împlinite! În ultimele 3 luni a învățat să facă o mulțime de lucruri noi, noroc că le-am mai notat pe parcurs și am reușit să țin pasul cu ea.

Așadar, după ce v-am povestit data trecută despre mobilitatea tot mai mare a Sarei, a continuat să mă surprindă întinzându-mi jucării și băgându-mi-le în gură să le gust și eu. Are și acum perioade în care poate sta ocupată mult și bine scoțând obiecte dintr-o cutie și apoi punându-le la loc. Tot înainte de a împlini 10 luni pitica a început să ne arate cam cât de tare poate striga atunci când nu primește ceea ce își dorește.

Când nu îl urmărește pe Alex prin casă în patru labe explorează diferite sertare, iar dacă aude muzică murmură și se leagănă. 

De pe la 10 luni a început să aplaude odata cu noi și să se aplaude singură și mândră când reușea să facă ceva. Tot atunci a descoperit și fotbalul și urmărește mingea prin casă străduindu-se să o nimerească cu piciorușele pufoase. Când nu aplaudă și nu dă șuturi în minge îi face o deosebită plăcere să scoată capacele de pe diferite recipiente, să le pună înapoi și să le scoată iar. Uneori nu reușește și ne întinde nouă respectivele obiecte ca să o ajutăm. De altfel, se face tot mai ușor înțeleasă, arată cu degetul în direcția care o interesează și se bucură când înțelegem ce vrea.  

Sara știe foarte bine ce o amuză și îmi cere mereu să fac un anumit joc cu ea: îmi pun o jucărie pe cap, mă fac că strănut – cu un hapciu puternic – jucăria cade și Sara se distrează. Facem asta de multe ori pe repeat, evident. Faza cea mai simpatică e că auzindu-ne că spunem “sănătate” după ce cineva strănută atunci când facem jocul ăsta cu hapciu ea îmi spune “tatatata”, cu aceeași intonație cu care spunem noi “sănătate”.

Și dacă tot veni vorba de ce spune Sara și n-ați prins momentul când mă plângeam pe Facebook, primul ei cuvânt a fost “tata”. Acum la un an împlinit lui “tata” i s-au alăturat “dada”, “baba”, “papapa”, “trrrr” și “rrra”.

– Sara, spune “ma-ma”.

– Ta-ta!

Noroc că Alex a spus prima dată “mama” (și pe taică-su l-a alintat “caca”) – așa suntem împărțiți și nu se supără nimeni. La cum mă ia în brațe și mă strânge cu brațele ei mici, știu exact ce simte pentru mine și dacă nu îmi spune “mama” încă.

La 11 luni se urca deja pe noptieră fără ajutor ca o adevărată alpinistă. Ne face să râdem și îi place treaba asta, se plimba voioasă prin casă ținându-ne doar de un deget, îi place mult muzica, se bâțâie fericită pe ritm și adoră să dansăm împreună.

Vă spun sincer că nu știu când a zburat un an și mi se pare că vremea trece peste noi nedrept de repede. Bucurați-vă de copiii voștri. Eu abia aștept să continui descoperirile alături de Sara cea atomică.

Acest articol este ultimul din seria Viața cu un bebeluș, serie pe care am scris-o ca să punem la păstrare amintirea primelor 12 luni ale Sarei. În felul ăsta ea va putea citi despre peripețiile ei atunci când va crește. Găsiți toate articolele din serie aici.

Foto: MVPhotography

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.