Stau în fața dulapului și tot scot tricouri, pantaloni scurți, cămăși subțiri și scot și tot scot sperând să ajung la hainele pe care le caut, zici că fac săpături arheologice. Pe rafturi, pe masa de plastic albastră, pe scaun, pe pat domnesc acum toate hainele de vară ale copiilor. Ridic privirea și undeva în spate, pe rafturile cele mai înalte zăresc un timid hanorac. Asta e! Le-am găsit.
În jurul meu, Alex și Sara au început parada modei. Ca să vă faceți o idee mai clară: Alex poartă un costum de șerif, iar Sara a pus pe ea cam tot ce-a prins, adică 8 tricouri (și de-ale ei și de-ale lui frate-său), 2 colanți (din care unul e tras doar parțial pe ea) și o pălărie de soare. Deh, e mândră că a descoperit că se poate îmbrăca singură.
Începem să inspectăm cele nu foarte multe haine mai groase și mai potrivite pentru vremea de afară. Pun hainele lângă copii, măsurăm, verificăm, probăm și cu fiecare încercare speranța mea că ceva din acele haine le va mai veni pălește puțin câte puțin. Aproape nimic nu mai e bun. Haine în stare perfectă, dar cu câtiva centimetri mai scurte decât ar trebui. Sigur, în sinea mea știam că așa se va întâmpla, dar am sperat că ne mai scutim puțin bugetul. Nț! Sortăm frumos hainele și le așezăm în pungi ca soțul să le ducă la un centru de plasament.
Oricât de mult și-ar dori Sara să iasă cu rochițe de vară și oricât de puțin l-ar interesa pe Alex că e cu gleznele la vedere, îmi dau seama că trebuie să facem cumpărături. Vai de steaua mea!
Vine iarna, bine-mi pare, ce magazine online să caut oare?
Închid ochii, inspir adânc și mă gândesc cum să includem și mersul pe la mall în programul care e deja ultra haotic și plin. Realitatea e că am variante. Mai multe chiar.
*Scenariul 1*
– Maaamiiiii, m-am plictisit!
– Puiule, doar ce am intrat în magazin. Și ăsta e abia primul.
– Oooooff!
– Maaamiiiii, mi-e foame!
– Serios acum. O să faci asta din minut în minut? Cu cât mai încet ne mișcăm, cu atât mai mult va dura să găsim tot ce ne trebuie. Suntem tot în primul magazin, ca acum 60 de secunde. Unde e Sara?
Cam așa decurg cumpărăturile cu Alex. Între timp, 2 metri mai încolo, Sara stă pe jos, desculță și probează niște cizmulițe bleumarine cu sclipici. Măcar sunt îmblănite!
*Scenariul 2*
– Iubire, eu am de citit pentru școală. Aș scrie și o parte din articolul de mâine. Ia tu copiii și mergeți până la mall. Uite lista cu ce trebuie musai să le cumpărăm pentru început.
Așa îi expediez eu pe ai mei la shopping fără mine. Faza e că am liniște cel mult până ajung la mall, asta dacă nu se iscă vreun scandal pe drum și mă sună deja din mașină, mă pun pe speaker și așteaptă să le rezolv conflictul, oricare ar fi el. Odată intrați în magazine încep să curgă pozele pe WhatsApp. Geci, pantaloni, ciorapi groși, ghete… Ce părere am?
*Scenariul 3*
– Noapte bună, pui! Să visezi ceva frumos. Mâine am zis că facem sărălele, da? Te iubește mami!
Din ambele dormitoare se aud oameni mici și mari dormind. În rest, e liniște deplină. Iau cardul din portofel, ceva de ronțait și mă așez elegant la biroul meu cel nou. Deschid laptop-ul și mă pun pe căutat și cumpărat.
Nu știu cum se vede de la voi, dar pentru mine varianta cumpărăturilor online (adică scenariul 3) e cea mai potrivită în 80% din cazuri. Dacă ne gândim și la faptul că după nebunia lui Black Friday urmează nebunia traficului imposibil și a magazinelor aglomerate ”pentru că Sărbători”, cu atât mai mult!
Pe lângă magazinele de unde fac cumpărături online de obicei, am intrat și pe site-ul nou lansat TEX. Când se întâmplă să ajung în Carrefour mereu mă uit la hainele lor de copii. Inconvenientul era că trebuia să mă deplasez până acolo. De azi nu mai e cazul pentru că și-au lansat magazin online. Veștile faine nu se opresc însă aici. La cumpărăturile de peste 120 lei transportul este gratuit. Livrarea se face în 48 de ore oriunde în țară și returul în 30 de zile este gratuit.
Ghid virtual în plimbarea pe site-ul de cumpărături vă va fi Texxy, un animăluț (o fi pisică?) care să vă aducă un zâmbet pe față și să vă arate cum puteți câștigi timp și energie de fiecare dată la cumpărături, ca să ai timp de toate.
Garanție Best Buy avem, magazin online avem, hai să vă arăt pe ce am pus ochii pentru copiii mei atomici:
Vine iarna, bine-mi pare, hai la un concurs tare!
Vestea și mai bună este că, dacă tot am intrat în luna cadourilor, avem un concurs cu premii pentru copiii voștri, oferite de TEX.
Concursul se va desfășura pe pagina de Facebook a blogului, până pe 11 decembrie, ora 23:59.
Ce aveți de făcut? Foarte simplu:
- intrați în magazinul online și alegeți un produs care vă place și de care copilul vostru ar avea nevoie
- copiați link-ul către respectivul produs și îl puneți în câmpul de comentarii de la postarea de Facebook.
- în același comentariu să puneți și #modacuchefdeviata
Puteți participa la concurs o singură dată.
La încheierea concursului eu voi extrage 7 cititori norocoși* care pot câștiga produsul dorit (în limita stocului disponibil) sau un alt produs similar. Îi voi anunța pe 12 decembrie, tot pe Facebook.
* = câștigătorii pot fi doar de pe teritoriul României
Haideți, nu mai stați pe gânduri! Ne vedem în magazinul online! 🙂
Sursa foto: Unsplash
Citește și:
Idei de cadouri de Crăciun, ediția 2017
Nici ieșitul din casă nu mai e ce-a fost odată
Viața de mamă e ca un antrenament de fitness fără sfârșit
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
2 Comments
Multumim!!! Super brand!
Ce nostimi sunt micuții 🙂