– Mami, mâine vii tot la 2:00 să mă iei de la after?
– Acum că nu mai avem bonă care să stea cu Sara va trebui să vin cu ea. Asta înseamnă că depindem de somnul ei și de cât de repede mănâncă. Poate că nu vom ajunge mereu la 2:00, dar până la 3:00 venim. Am nevoie să mă înțelegi.
Așa suna una din cele mai recente dicuții cu Alex pe tema luatului de la școală. După doar două zile de lucrat cu noi i-am spus doamnei pe care o luasem ca bonă că nu suntem chiar un match made in heaven și că trebuie să întrerupem colaborarea. Despre cum zicea că e o rușine să stea Sara cu degetul în gură la somn, că vor râde și păsărelele de ea pentru că se cere în brațe afară și cum a culminat totul cu folosirea cu generozitate a rujurilor mele în timp ce eu o pregăteam pe Sara să ieșim la plimbare poate vă spun cu altă ocazie. Ideea e că m-am trezit singură cu copiii. Iar.
Iată-mă, deci, pregătită să merg după Alex. Sara se trezește la timp, mănâncă liniștită, o îmbrac și jubilez că vom pleca a timp.
– Apă! o aud pe Sara spunând din bucătărie.
Îi dau apa și mă duc să pregătesc geanta. Chiar, aveți și voi bagaj din ăsta cu de toate când ieșiți cu copiii din casă? În funcție de cât urmează să fim plecați și de locul în care mergem eu pot ajunge să mă simt ca și cum aș face bagajul pentru o minivacanță.
Nu trec decât câteva secunde și mă întorc la Sara. O văd cum își studiază cu interes bluza și o pipăie. E udă leoarcă. A scuipat o grămadă de apă pe ea.
– Minunat, mami! Nici nu știi cât mă bucur că trebuie să mă descalț și să te schimb iar! îi spun printre dinți, cu un zâmbet prefăcut. Copila râde. Râd și eu, pe bune de data asta. Ce să mai fac?
Îi pun geaca, o pun în manducă, mă îmbrac și eu chinuit și plecăm. Urăsc vremea asta care cere straturi și straturi de haine. Bleah!
Serios acum, nici ieșitul din casă nu mai e ce-a fost odată. Îmi amintesc doar vag cum era să decizi că pleci undeva, să te imbraci și să ieși pur și simplu din casă. La orice oră din zi!
Iar când trebuie să ieși cu amândoi… Nu știu cum e la voi, dar mie mi se pare deseori că ieșitul din casă cu doi copii e un fel de misiune imposibilă. Îți anunți intenția de a merge undeva, să zicem în parc și nici nu termini de vorbit că unul dintre copii e deja încălțat și agățat de clanță deși poartă doar un scutec, în timp ce celălalt se mâțâie că nu vrea să iasă din casă.
– N-am chef să ies! zice el tolănit pe canapea. Și nu mă poți obliga!
– Nici nu aveam de gând să te oblig. Mi-ar plăcea să vii cu noi, dar dacă nu vrei, ne poți aștepta acasă.
– Adică să rămân singur??
– Păi da, pentru că noi plecăm la plimbare.
– Biiine, haaai că viiin! zice scurgându-se de pe canapea. (I am sooo not ready for his teenage years!)
Cu chiu, cu vai îi îmbraci pe amândoi, faci și bagajul și te bucuri că ai reușit.
Iei copilul mic în brațe, îți pui geanta pe umăr, descui ușa și-auzi din spatele tău:
– Mami, fac caca trebuie să merg la baie!
Spuneți-mi, vă rog, că nu mi se întâmplă numai mie!
Citește și:
O dimineață obișnuită, prin ochii Sarei
Cenușăreasa – Versiunea mea de mamă
Viața de mamă e ca un antrenament de fitness fără sfârșit
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
22 Comments
TARE mult imi plac postarile tale!!!!☺☺☺ . Ma pregatesc si le mine pt ce urmeaza
Pai uite de asta mi-e frica de bebe 2. Ca a fost greu cu unul mic…dar cu unul mic si cu asta care acum a devenit mare…chiar cred ca nu ma pot imparti…Felicitari la toate mamele care au reusit!
Cum îmi place mie să zic, cu doi e minunat de greu. :))
Nope! Nu esti singura…Ai mei sunt putin mai mari, dar imi amintesc de vremurile in care pana-i imbracam si ei erau gata de iesit, eu trebuia sa ma mai schimb o data, ca eram toata transpirata 🙂
Să înțeleg că există șanse să fie mai bine mai încolo? 😀
Da, ai dreptate…parca plec in excursie cand iesim in parc sau la cumparaturi pentru o ora.
Așai-? Și faza cea mai tare e că nici nu folosești 99% din ce împachetezi! :))
Exaaact asa!!
Ooo, da, cunoastem! Si cu bagajul si tot! Si totusi am observat ca e mult mai bine dupa ce ne-am mutat la casa cu curte! Mai ales primavara/vara, ii dau rapid pe usa afara, si cat ei se joaca ma schimb si eu de iesit afara.
am avut o seara Cristina de nu mmi vine nici mie sa cred ca mai am putera sa zambesc.
ce ma termina pe mine e faptul ca oriunde ma duc trebuie sa fac o multime de pregatiri, artificii, fugareli prin casa, ridicari in brațe. nu mai am puterea sa imi spun ca va trece ptr ca e pur si simplu greu acum.
Înțeleg perfect! Trăiesc niște zile foarte interesante și ultra pline de orice numai nu de timp de tras sufletul. Eu merg pe principiul pașilor mărunți acum, de pe o zi pe alta. Habar nu am când ni se va rezolva problema.
Aoleu, ce-ai patit cu bona??
Eh, o să scriu zilele astea despre avenurile noastre, numai să prind niște timp pentru asta.
O, da! Cu 2 este super. Dar foarte, foarte complicat. Si inca nu ai spus despre lupta pentru caciula cu Spider/Fulger/etc. Sau despre “eu vreau cu umbrela” cand e soare sau “unde sunt cizmele de ploaie?” cand afara e zapada. Rad si eu, o sa razi si tu.
Trece asa repede…Dar, e bine. E bine ca sa poate sa petrecem timp cu ei. E bine ca avem parte de experientele acestea si sper sa ne umple tuturor rezervoarele.
Cum îmi place mie să spun, cu doi copii e minunat de greu. 😀 Mi-e drag de ei de mor, cu toate momentele în care simt că voi înnebuni. 🙂
Aseara am avut prima provocare cu amandoi – sa ii culc singura 😀
Nu mi-a luat decat… vreo ora si jumatate :)) Cand dadea cel mare sa adoarma, o apuca pe cea mica o chitaiala…
Te cred! Când Mircea a plecat în delegație și am rămas pentru prima dată cu amândoi acasă pentru câteva zile am fost terifiată! Îmi era groază de ora de culcare. :))
Am și eu un băiețel de 3 ani și o fetiță de 1 an iar plecatul undeva cu amandoi e chinuitor…… până să iesim pe ușă,(pe lângă că transpir îngrozitor pana îi îmbrac) fetita se descalta și își dă caciulita jos……si o luăm de la capăt
Daaaaa, știu și varianta asta! :))
Noi reușim să ieșim mai puțin cu chiu și mai mult cu vai din casă, dar ce mă enervează cu adevărat e că după toate pregătirile astea, ne mai rămâne doar 1h- 1h jumate de parc! Că deh! Vine masa, somnul etc.
Mie îmi spui? :))
[…] Nici ieșitul din casă nu mai e ce-a fost odată […]