Sara se trezeste mereu vesela, cu chef de “vorba” si joaca. Dimineata sta si cate o jumatate de ora si isi vede de treaba in patut pana ne mobilizam si noi. Cand ne vede zambeste cu gura pana la urechi si se lumineaza toata la fata. Asteapta cuminte pana o punem in curat, se uita la noi si gangureste. Cum i-am inchis ultima capsa incepe sa scoata limba, sa se linga pe buze si sa plescaie a supt. Ne asezam comod si se pune pe treaba.
Desi mereu a fost un copil calm, tango-ul asta de cand se trezeste din somn si pana o pun la san nu a fost mereu un dans asa frumos sincronizat. Au fost multi pasi stangaci, cand eu nu inregistram primele semne subtile de foame pe care mi le transmitea si ajungeam la faza in care ea plangea de foame si era rosie la fata, iar cand in sfarsit ne asezam “la masa” era atat de agitata incat nu se atasa corect.
Alaptarea la cerere trebuie sa fie fix asa: la cerere. Nu la 2 ore, nu la 3 ore sau dupa alte retete recomandate. Dar de unde stii ca bebe cere mancare atunci cand inca nu ai experienta si pana te obisnuiesti cu felul in care el iti comunica nevoile?
Exista multe semnale pe care bebe le emite pana la plansul de foame, care e ultima etapa de fapt si care e bine sa fie evitata.
“Mami, mi-e foame!” – In prima faza bebelusul e vioi, deschide si inchide gura in mod repetat, scoate sunete ca un plescait si cauta sanul cu gura. E cel mai potrivit moment sa fie pus la san pentru ca e suficient de odihnit si alert, dar relaxat si deci avem toate sansele unei atasari corecte si a unei hraniri optime.
“Mami, mi-e foarte foame!” – Daca am ratat primele semnale, in a doua faza deja bebelusul devine agitat, da din maini si din picioare si isi baga mainile in gura.
“Mami, mi-e foame de nu mai pot!” – Cand bebelusul plange, e foarte agitat si rosu la fata, inseamna ca deja a trecut la a treia etapa si ii este foarte foame. Din experienta mea de la inceput cu Sara, e indicat sa linistim copilul putin inainte de a-l hrani. Fiind foarte agitat si infometat e posibil sa nu se ataseze corect si sa nu se hraneasca suficient.
Un alt articol pe tema asta, care mi-a placut gasesti aici.
Si daca tot am vorbit de un bebe agitat, iti recomand sa citesti si acest articol despre bebelusii agitati in timpul mesei, care ar putea fi cauzele si mai ales cum il poti linisti.
Mai multe despre experienta mea de alaptare cu cei doi copii poti citi aici.
Momente frumoase de alaptare iti doresc!
Sursa foto: aici
Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.
Leave A Reply