E 01:47 și casa e învelită în întuneric și liniște. Stau pe marginea patului și tot ce aud e respirația ei și înghițiturile pofticioase de masă caldă servită în toiul nopții la pieptul meu. Capul îi e cuibărit pe brațul meu stâng și obrazul ei fin mă cheamă parcă să îl mângâi. Mânuța ei dreaptă ține strâns bluza mea ca și cum ar vrea să se asigure că nu plec de lângă ea, în timp ce degetele ei mici de la mâna stângă se opresc pe fața mea. Se potrivește încă perfect în brațele mele.
Stăm toată ziua împreună și mă fascinează. Îmi place să o descopăr, să o observ cum explorează, cum testează, cum cântă, cum comunică perfect chiar și fără cuvinte, cum se joacă și mă invită să mă așez lângă ea, cum iubește, cum admiră, cum mănâncă, cum se aruncă teatral în genunchi și râde, cum atinge frunzele, cum învață, cum fuge la ușă să întâmpine lumea, cum nu are timp de pierdut cu statul în loc, cum cere să o îmbrac cu rochițe. E minunată, inocentă, curioasă și iubitoare. E un copil ținut mult în brațe și care înflorește sub privirile noastre.
Privirea ei ghidușă cu ochii migdalați ai lui tati, nasul cârn din care mai strâmbă uneori, mânuțele care muncesc neobosite, picioarele pufoase ce n-au stare și părul ei moale cu inele aurii sunt ancorele mele ce mă readuc în prezent ori de câte ori mintea mea gonește nebună spre viitor.
Știu că vor veni zile când îmi va scoate peri albi, când ”nu” va fi cel mai bun prieten al ei, când se va trânti pe jos încercând să facă față unor emoții prea mari, când o să vrea de toate și nu va vrea nimic. Dar până atunci, oricând vreau să uit de lume mă ascund în cârlionții ei blonzi. Îmi scufund nasul printre zulufii aurii și inspir. Timpul pare că se oprește și singura lume care mai contează e cea pe care o cuprindem în îmbrățișarea noastră.
Sursa foto titlu: Shutterstock
Citește și:
Nu există prea mult ”în brațe” pentru copii
Nu ești primul meu copil, dar ești ultimul și asta e ceva la fel de special
Să ne așteptăm copiii
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
3 Comments
ce ascunzatoare minunata. 🙂
E cea mai bună! 🙂
M-am regasit neasteptat de mult si m-au emotionat foarte tare randurile acestui articol …Mai ales ca si micul P. , e si el plin de zulufi blonzi 🙂