Singurul lucru care îmi place la vremea rece și ploioasă este că avem timp să facem tot felul de activități cu prichindeii, așa cum e cea despre care vă povesesc azi.
Ideea creioanelor de ceară topite și reciclate nu este nouă și nici nu suntem inventatorii ei. Cu o simplă căutare pe Google puteți găsi o mulțime de variante. Noi aveam activitatea salvată pe Pinterest de prea multă vreme și ieri am prins momentul oportun să o punem în practică.
Alex a fost foarte încântat să scoată hârtia de pe fiecare creion de ceară, după care a declarat hotărât că se oferă să le și mărunțească folosind patentul.
Creioanele mărunțite de el le-am mai tăiat apoi în bucăți și mai mici și am pus bucățelele colorate în forme de silicon în formă de inimioare.
Eu aș fi vrut să le fac mai puțin fistichii, dar până la urmă nu eu desenez cu ele așa că l-am lăsat pe Alex să decidă cât de tare să amestece culorile.
Formele de brioșe le-am pus apoi în cuptorul preîncălzit, la 180°, timp de 10 minute. Timpul va diferi de la cuptor la cuptor. Vă recomand să stați cu ochii pe ele pentru că se fac foarte repede și să le scoateți înainte ca ele să înceapă să facă bulbuci.
Aveți tot procesul creativ prins ”pe film” mai jos:
Distracție plăcută! 🙂
Citește și:
10 idei de activități cu paie (2-4 ani)
Vânătoare de comori – 7 idei de joacă fără costuri
5 idei de sticle senzoriale pentru bebeluși
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
7 Comments
Ia să văd ce creioane de ceară am prin casă, fac inventarul :)))
Vezi că nu cred că e ok să le bagi la slow cooker. :))))
Distracție pe bandă rulantă!
Ce putem face, apoi, cu formele scoase din cuptor? Mai pot fi folosite la colorat sau sunt pur si simplu pt decor?
Puteți colora. Ele vor desena multicolor. E foarte fain! 🙂
Foarte fain rezultatul! Noi am mai facut mini experimente: apa si colorant (au vazut cum se combina culorile), apa, piper si sapun lichid (asta încă il fac cel putin o data pe luna). Am mai vazut tot pe Pinterest si pietre încinse si apoi puse bucatele de creioane de ceară. Se topesc si poti crea efecte memorate chiar interesante. Am asteptat sa mai crească ai mei, dar anul asta cred ca o sa facem si experimentul asta.
Ce idei faine! Trebuie să le ăncercăm și noi. Alex e mare fan experimente. 🙂