Love is a verb se spune și eu chiar așa simt. Iubirea se arată prin acțiuni, iar acțiunile astea trebuie să fie făcute pe limba fiecărui destinatar.

Pentru mine e foarte important să îi întâlnesc pe oameni acolo unde sunt (meet people where they are), a-i vedea și accepta așa cum sunt atât în lucrul cu clienții, cât și acasă cu Alex, Sara și Mircea și în familia extinsă.

Îmi dau silința să fiu mama de care Alex și Sara au nevoie și să îl iubesc pe fiecare pe limba lui. Azi, de exemplu, Alex a avut nevoie să îi țin spațiu până s-a plâns de citit, de plictiseală și de faptul că nu îl mai las la ecrane. Și după aceea a terminat cartea pe care o citea fără să îi impună cineva. Sarei i-am spus că i se va schimba educatoarea. S-a întristat, s-a băgat în pat, mi-a întors spatele. Am întrebat-o dacă vrea să stau cu ea, dacă vrea să vorbim, dacă vrea să fie singură și am lăsat-o să mă ghideze în cum și când să o ajut.

Pe de o parte, Alex și Sara au vârste diferite și nevoi diferite. La 9 ani împliniți, Alex e un preadolescent care am senzația că încearcă să înțeleagă care e locul și rolul lui în familie și în afara ei, care are ”toane” uneori, care are nevoie de tot mai multă conectare cu prietenii lui apropiați în timp, care preferă câteodată să stea perioade scurte singur, dar care e super happy să aibă timp cu noi (fără Sara), care ne provoacă la discuții despre dreptate, responsabilitate și chestionează des validitatea unor idei, care mai are momente cu chef de drăgăleală și îmbrățișat, dar mai rar și care are nevoie de acivitate fizică multă. Sara are aproape 4 ani jumate, e un copil foarte vesel, mă cheamă mereu să mă joc cu ea chiar dacă are multe momente în care își vede singură de jucăriile ei, e iubitoare, îi plac îmbrățișările și mângâierile, adoră să îmbrace păpușile, e fascinată de Harry Potter, Peppa și Frozen, îi place să citim împreună, să stăm să desenăm. Deseori Alex îl preferă pe taică-său, iar Sara pe mine. Mă străduiesc să le arăt copiilor că îi iubesc ținând cont de nevoile fiecăruia.

Pe de altă parte, fiecare dintre ei are, la fel ca noi, un limbaj de iubire pe care îl preferă. Cartea lui Gary Chapman a fost o revelație pentru noi și în relația de cuplu și în relația cu cei mici. Pe scurt, pentru că vreau să povestesc separat despre subiectul ăsta, există 5 limbaje de iubire: mângâieri fizice, cuvinte de încurajare, timp acordat, daruri, servicii. Înainte de vârsta de 5 ani nu prea putem să ne dăm seama de limbajul principal de iubire al unui copil și chiar după aceea e normal să și-l mai schimbe. Ideea e că, deși e important să le umplem rezervorul emoțional cu acțiuni din toate cele 5 categorii, ei înțeleg mai bine mesajul când îl transmitem pe ”canalul” preferat. Alex are ca limbaj principal timpul petrecut 1:1 cu noi (părinții) sau cu amândoi, dar fără Sara. Ea pare înclinată în perioada asta către mângâieri, timp acordat și cuvinte. Se luminează toată la oricare dintre aceste limbaje. Am învățat în timp să fiu atentă la nevoile lor, la cum își comunică ei iubirea, la ce cer cel mai des sau ce îmi reproșează și să le arăt iubirea așa. Limbajul meu principal de iubire este ccel al serviciilor. Nu e și al lor.

Apropo de conversațiile pe care le avem cu Alex, când am fost la mare trăgea ba de mine, ba de Mircea să mergem cu el în apă. Și mergeam. Și niciodată nu era suficient. Mergea unul dintre noi cu el, celălalt stătea cu Sara și apoi invers. Nici nu mă așezasem bine pe șezlong să îmi beau cafeaua și să citesc un pic înainte să plecăm de pe plajă că Alex vocifera iar. Așa că l-am invitat lângă mine și i-am explicat că fiecare dintre noi are un rezervor de care trebuie să se îngrijească să fie plin pentru că altfel nu le mai poate oferi atenția necesară celorlalți și că am nevoie să am grijă și de mine. Prima lui reacție a fost rapidă și tranșantă: 

– Deci tu preferi să îți vezi de ale tale în loc să stai cu noi!

I-am explicat că mă bucură mult să petrec timp cu el și în același timp sunt importantă pentru mine, că am rămas fără energie și că am nevoie de un pic de timp ca apoi să pot fi din nou acolo pentru el și Sara. Cu alte cuvinte, i-am cerut să îmi facă un serviciu și să mă lase să am grijă de nevoile mele. Și a înțeles. Iar eu m-am ținut de promisiune și după vreo 20 de minute m-am dus din nou în apă cu el.

Oamenii vor să îi iubim așa cum au nevoie, nu cum ne e nouă ușor să îi iubim.

Dacă ai copii mai mari, pe lângă a-i observa așa cum descriam mai sus, îi poți întreba direct cum știu ei că îi iubești. N-aș risca totuși cu adolescenții.  :))

Tu cum le arăți copiilor tăi că îi iubești?

 
 
Citește și:

În ochii copiilor noștri suntem perfecți

11 lucruri pe care copiii ar trebui să le audă de la părinții lor

Iubește-mă pe înțelesul meu

Parenting în timpul pandemiei COVID-19
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.