Parenthood & Career este o campanie care caută să vă prezinte poveștile unor părinți, alegerile lor și propriile formule de work-life flexibility. Deși majoritatea poveștilor vor veni din partea mamelor (fie ele angajate, stay at home moms sau mame antreprenoare), intenția mea este să găsesc și tați dispuși să ne spună cum s-au schimbat viețile lor după ce au apărut copiii și cum i-a afectat pe ei (ne)întoarcerea la serviciu a partenerelor lor. Speranța mea este ca orice mamă care se află în fața deciziei de reveni sau nu la job-ul anterior, cu toate nuanțele pe care le implică această alegere importantă, să găsească inspirație, povești cu care rezonează sau întrebările potrivite pe care să și le pună în așa fel încât procesul să le fie mai clar.

 
Continuăm seria interviurilor despre cum se împletește viața de părinte cu cariera cu Loredana Dinu, pe care o puteți citi pe Mamă de Matei. Ea ne va povesti cum e să fii și mamă și angajat cu normă întreagă și studentă la Facultatea de Psihologie.

Cine ești tu azi?

Sunt mamă. Sunt soție. Sunt studentă în anul trei la Facultatea de Psihologie, la zi. Lucrez în domeniul financiar-contabil, full time. A, și sunt și blogger, spune lumea. Eu zic că mai scriu din când în când.

Câți copii ai și câți ani au ei?

Am un băiețel în vârstă de trei ani și trei luni, Matei. 🙂

Ai optat pentru concediul de 1 an sau de 2?

Am optat pentru concediul de doi ani încă de la început. Pe vremea aceea, dacă optai pentru concediu de 1 an primeai o indemnizație de 85% din venituri . Însă dacă alegeai să rămâi acasă 2 ani, exista un plafon de 1.200 de lei, indiferent de cât cotizasei până atunci la stat. Am rămas acasă cât s-a putut, nu mi-am întrerupt concediul nici pentru stimulentul care se acorda dacă  te întorceai mai devreme la serviciu. A fost o perioadă dificilă, e adevărat, însă am ales timp cu copilul meu și nu regret nici o secundă. Desigur, nu spun că aceasta este varianta cea mai bună, fiecare alege în funcție de situații și de priorități. Așa am simțit eu, așa am făcut.

Ai ajutor în creșterea copilului?

Părinții noștri locuiesc undeva pe lângă Ploiești. Nu este departe, însă nu este nici suficient de aproape încât să ne poată ajuta pentru o seară măcar ori poate să ia copilul de la grădi când noi nu am putea ajunge. Pe perioada vacanțelor mai rămâne și la bunici, altfel ne organizăm toate activitățile cu Matei prioritar. Îl implicăm și pe el destul demult în ceea ce facem, cumva și pentru că nu avem încotro dar și pentru că până la urmă suntem o familie, deci suntem împreună.  Ne asigurăm și timp liber, soțul merge la seri de FIFA cu prietenii o dată pe săptămână, și eu am seri cu fetele, ori citesc sau mă uit la un film. Există loc pentru toate, important este să accepți ceea ce ai și să te bucuri de el ca și cum ar fi cel mai bun lucru de pe pământ.  Să faci rai din ce ai…

Care a fost cea mai mare frică a ta la întoarcerea la serviciu?

La mine a fost puțin diferit. Pe când Matei avea un an, m-am înscris la examenul de admitere pentru Facultatea de Psiholgie. Am învățat vreo două săptămâni, mi-am zis ce-o fi o fi. În ziua admiterii, am aflat că suntem 7 sau 9 pe un loc.  Am rămas, am susținut examenul de trei ore, apoi am plecat acasă la copil, fără nicio așteptare. Ulterior, am aflat de la o colegă că am reușit.

Așadar, pe lângă copil, mai aveam și o facultate de dus. Cea mai mare frică a fost că nu voi reuși să le împletesc pe toate astfel încât să am randament și să nu dezămăgesc pe nimeni. Mai ales pe copilul meu.

Cât ți-a luat să te reacomodezi? Cum a fost? Ce ai gândit? Ce ai simțit?

Inițial, nu mi-am dorit să mă întorc la același loc de muncă. Am vrut să încerc și altceva. Însă m-am lovit de reticența angajatorilor, care vedeau școala ca pe un handicap al meu. “Vei sta probabil până târziu, seara, să înveți și vei veni a doua zi la serviciu, obosită.” Argumentul lor pentru handicapul meu…

Ai trecut prin anxietatea de separare?

M-am întors la jobul pe care l-am avut înainte să rămân în concediu de creștere copil. Am găsit înțelegere și un program flexibil. Dimineața mergeam la școală, după masă la serviciu iar la ora patru, când se trezea Matei, mergeam să îl iau de la creșă. Apoi rămâneam în parc, ori mergeam acasă să ne jucăm. Cel mai grele erau serile în care eram la școală, și nu eram lângă el la ora somului, însă era cu tatăl lui. Și asta mă mai liniștea oarecum. Tot răul spre bine. Fiul meu își construia relația cu tatăl lui, fără ca eu să intervin în vreun fel. Și astăzi ei doi chiar au o relație frumoasă și autentică, modelată doar de ei.
 
Cum s-a schimbat relația ta cu colegii după revenirea la job?

Eu mi-am menținut relația cu colegii chiar și în timpul concediului de creștere copil. Vorbeam destul de mult pe WhatsApp, seara. Treceam o fugă pe la birou când se sărbătorea cineva, am avut tot timpul o relație constantă. Deși trecuseră doi ani, nu am resimțit lucrul acesta din partea colegilor. În schimb a fost mai dficil să îmi reactualizez cunoștințele, legislația și fiscalitatea nu mai era aceleași cu cele pe care le lăsasem cu doi ani în urmă.

Când ți-e cel mai greu să împaci rolul de mamă cu cel profesional? Ai un exemplu concret?

Povestea blogului meu este aceeași cu povestea admiterii la facultate. Nu mă așteptam să crească atât de mult într-un timp foarte scurt. Nu mă așteptam să câștig vreodată bani de pe urma lui. Nu sunt foarte mulți astfel încât să pot face doar asta, însă suficienți cât să susțin cheltuielile blogului. Pentru că da, trebuie să investești în blog, este ca un al doilea copil. De fapt, între Matei și mamadematei.ro este o diferență de trei luni. Matei este fratele mai mare. 😀

Cu un job full time, o facultate la zi și un copil acasă, blogul are atenția mea doar după ora zece seara. După ora zece Matei adoarme și abia atunci mă așez în fața calculatorului unde mă ocup de teme, de articole, de răspuns la mail sau de răspuns cititorilor. Somnul a rămas cumva la urmă în toată povestea aceasta. Cred că acesta este cel mai mare sacrificiu. De asemenea, evenimentele care uneori sunt în timpul săptămânii, alteori în week-end, îmi mai fură niște timp în care sunt sunt departe de ai mei. Și uneori trebuie să aleg. Încerc  pe cât de mult posibil să câștig timp cu familia, fac tot posibilul să îi aleg pe ei.

Care sunt cele mai importante 3 lucruri la care să se gândească (și pentru care să se pregătească) o mamă care se întoarce la muncă?

În primul rând, consider că ea ar trebui să fie împacată cu decizia pe care a luat-o. Pentru că de la ea va porni toată energia și cumva starea ei va dicta tot ceea va urma să se întâmple.

Apoi, mama să-și dea timp să se obișnuiască cu toată situația. Să nu ceară prea multe de la ea încă din prima zi. Toate se așează dacă le acordăm timp.

Și în al treilea rând, să învețe să prioritizeze. Spre exemplu, să facă diferența între ce este important și urgent, și important dar nu la fel de urgent. Vasele le pot spăla și după ora zece? Pot, deci mai stau și îi mai citesc o poveste copilului meu, dacă el îmi cere asta.

În același timp însă, atunci când se simte epuizată, să se retragă și să se odihnească. “Iubitul meu, ți-am citit deja povestea asta de cinci ori. Este vremea să ne băgăm la somn. Mami este foarte obosită, la fel și tu. Haide deci să ne culcăm”. Copiii au nevoie de o mamă echilibrată, blândă. Copiii tot timpul ne vor solicita, la fel și cei din jurul nostru, depinde de noi să punem din când în când pauză. Avem nevoie de pauză, pentru binele întregii societăți, și nu cred că exagerez deloc când spun acest lucru.

Să nu te întorci la serviciu a fost vreodată o opțiune?

Clar nu. Ca toată lumea, am rate de plătit, o grămadă de cheltuieli, altă variantă nu ar fi existat.

Cum definești tu relația dintre viața personală și cea profesională? Crezi că pot fi în echilibru?

Depinde ce înseamnă pentru fiecare echilibru. Spre exemplu, sunt unii oameni pentru care echilibru înseamnă un raport de 70:30 muncă/acasă. Sunt cei pe care lucrul îi împlinește. Și dacă de asta este nevoie să vii acasă cu zambetul pe buze, faptul că ți-ai finalizat un proiect, atunci fie, rămâi la serviciu cu o oră în plus.

Un contabil senior m-a învățat așa pe când aveam 20 de ani: “Dacă o problemă de la serviciu te frământă și acasă, atunci poate ar fi mai bine să te întorci la serviciu, să o rezolvi, pentru ca apoi să fii cu totul acasă.” De atunci, fraza aceasta este un fel de motto al meu. Sper că am răspuns la întrebare.

Mi-ar plăcea să trăim într-o lume în care toată lumea să facă ceea ce îi place. Poate am fi mai fericiți, mai puțin încruntați. Să faci ceea ce îți place nu înseamnă muncă mai puțină, poate din contra, e nevoie să muncești mai mult, însă poate am fi mai fericiți. Și starea asta de bine s-ar răspândi în jurul nostru.

Uneori e nevoie de curaj ca să faci ceea ce îți place. Să faci ceva cu pasiune. Mi-am luat și eu inima în dinți, și începând de anul viitor voi lucra doar patru ore la jobul pe care îl am acum. Restul îl voi dedica blogului, cu speranța că peste încă un an, mă voi putea dedica integral. Se suprapune cumva și cu examenul de licență, deci poate data viitoare când vom vorbi, voi fi deja psiholog, cu acte în regulă. 😀

 
Poți accesa seria articolelor Parenthood & Career aici. Iar dacă vrei să îți spui și tu povestea despre cum îmbini cariera cu rolul de părinte, scrie-mi pe contact@cristinaotel.ro.
 
Sursa foto: Loredana Dinu
 
 
Citește și:

Cum împletim rolul de mamă cu viața profesională

Parenthood & Career: Cum împăcăm cele două roluri?

Parenthood & Career cu Alina Serea de la Frici de mămici

Provocările unei mame cu job full time

De ce ”Family, Career and Everything in Between”?
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.