Parenthood & Career este o campanie care caută să vă prezinte poveștile unor părinți, alegerile lor și propriile formule de work-life flexibility. Deși majoritatea poveștilor vor veni din partea mamelor (fie ele angajate, stay at home moms sau mame antreprenoare), intenția mea este să găsesc și tați dispuși să ne spună cum s-au schimbat viețile lor după ce au apărut copiii și cum i-a afectat pe ei (ne)întoarcerea la serviciu a partenerelor lor. Speranța mea este ca orice mamă care se află în fața deciziei de reveni sau nu la job-ul anterior, cu toate nuanțele pe care le implică această alegere importantă, să găsească inspirație, povești cu care rezonează sau întrebările potrivite pe care să și le pună în așa fel încât procesul să le fie mai clar.

 
Continuăm seria interviurilor despre cum se împletește viața de părinte cu cariera cu Alina Serea, pe care o puteți citi pe Frici de mămici. Ea ne va povesti cum e să fii și mamă și angajat cu normă întreagă, despre anxietatea ei de separare și despre cele mai mari provocări de până acum.

Cine ești tu azi?

Mereu mi s-a părut asta o întrebare prea profundă, mereu m-am ferit să răspund la ea. Mi se pare că e imposibil să spun în câteva vorbe, altfel decât superficial, cine sunt. Dar fie. 🙂 Sunt Alina Serea, mama Sophiei și soția tatălui Sophiei. Asta pentru că simt că familia asta frumoasă (dar deloc perfectă!) este cea mai mare realizare a mea. Sunt bloggeriță și cred că și blogul meu mă definește, acolo sunt eu, cu bune și cu rele. Și mai sunt și PR, nu de foarte mult timp, dar trebuie să spun asta, pentru că e un job care inevitabil te schimbă.

Câți copii ai și câți ani au ei?

Am o fetiță, are cinci ani.

Ai optat pentru concediul de 1 an sau de 2?

Aș putea spune că am optat pentru concediul de 1 an, dar cumva nu a fost opțiunea mea pentru că, la momentul ăla, nu aveam alternativă. A fost perioada în care primeai 85% din salariu doar dacă alegeai un an (și asta cu limita de 3400 de lei), iar dacă optai pentru doi ani, suma maximă fixă era de 1200 de lei. Cum venitul meu a fost mereu parte importantă din bugetul familiei, nu aș fi avut cum să-mi permit să stau doi ani, oricât de mult mi-aș fi dorit.

Ai ajutor în creșterea copilului?

Da, mă ajută soțul meu. Știu că nu la asta se referă întrebarea, știu că și tații sunt părinți în aceeași măsură ca și mamele, dar de multe ori la noi a fost mai mult de atât. El a reușit pe vremea când aveam un program extrem de haotic să fie și tată și mamă.

Altfel, nu, nu avem ajutor. Nu avem bonă, nici bunici disponibili. Din când în când, destul de rar, mai apelăm la mama preț de câteva ore. Doar de două ori în ăștia cinci ani și peste noapte.

Care a fost cea mai mare frică a ta la întoarcerea la serviciu?

Că se va simți copilul abandonat. Că-i voi lipsi foarte tare. Nu aveam temeri legate de job, toate erau despre cum se va simți copilul meu fără mine.

Cât ți-a luat să te reacomodezi? Cum a fost? Ce ai gândit? Ce ai simțit?

Nu mai știu exact cât, dar mi s-a părut o veșnicie. Și când spun asta, iar nu mă refer la job, ci la reacomodarea mea ca mamă care nu-i lângă copilul ei. Cumva simțeam că nu-s o mamă bună. În mintea mea epuizată de nesomn de atunci nu puteam să fiu mamă bună decât fiind 100% lângă copil. Iar eu nu eram.

Cu toate astea, întoarcerea la job a fost benefică pentru neuronii mei. Simțeam că în timpul sarcinii și în anul în care stătusem acasă mă prostisem de-a binelea. Mi se părea că nu mai știu nimic altceva în afară de scutece, colici și diversificare. Parcă nici să mai vorbesc coerent nu mai știam. Iar atunci când așteptam metroul, mă legănam pe peron. Rămăsesem cu ticul ăsta după un an de zile de adormit copilul în brațe.

Ai trecut prin anxietatea de separare?

Da, clar da! Și m-am simțit vinovată o lungă perioadă de timp pentru că am plecat de lângă copilul meu atât de devreme. Asta deși nu plecam decât până la muncă și de fiecare dată eram într-o fugă înapoi spre casă. Iar odată ajunsă din nou lângă ea îi dedicam tot timpul. Restul lucrurilor pe care le aveam de făcut le făceam atunci când ea dormea și când, desigur, ar fi trebuit să dorm și eu.

Cum s-a schimbat relația ta cu colegii după revenirea la job?

Nu știu dacă s-a schimbat neapărat relația cu colegii, se schimbaseră multe lucruri și aveam colegi noi. Cumva, previzibil de altfel, aveam mai mult ce vorbi cu colegii care erau deja părinți și parcă mai puțin cu ceilalți. Căci da, și la muncă tot despre copii vorbeam.

Și pentru că lucram în presă, subiectele mele erau, mai nou, legate de statutul meu de mamă. Nu toate, desigur, dar semnificativ mai multe decât înainte. Adică atunci când trebuia scris ceva pe tema asta, era clar că eu voi scrie. Așa am descoperit că-mi place foarte mult să scriu despre maternitate și copii. Dar mă simțeam îngrădită pentru că eu lucram la un fost tabloid, la momentul ăla ziar generalist, unde nu puteam să-mi exprim cum, când și cât voiam eu părerile de mamă. Așa am decis să-mi fac un blog. Mi se părea că am ceva de spus pe tema asta. Așa a luat naștere ”Frici de mămici” – locul unde am început prin a scrie fix despre asta, despre fricile mele. Și, spre surprinderea mea, mă citeau și colegii care nu aveau copii.

Când ți-e cel mai greu să împaci rolul de mamă cu cel profesional? Ai un exemplu concret?

Am avut o perioadă, mai lungă decât mi-aș fi dorit, când munceam foarte mult, aveam un program oribil.  Aveam două joburi, mai exact. Iar timpul nu era deloc prieten cu mine și asta mă afecta foarte tare. Făceam orice îmi stătea în putință să câștig mai mult timp cu Sophie și era o presiune foarte mare. Atât de mare încât, până la urmă, mi-am schimbat jobul.

Care sunt cele mai importante 3 lucruri la care să se gândească (și pentru care să se pregătească) o mamă care se întoarce la muncă?

Nu dețin nicio rețetă minune. În nicio privință. Nu mă simt aptă să dau sfaturi cuiva, pentru că suntem foarte diferite, chiar și dacă ne regăsim foarte mult una în povestea celeilalte.

Cred totuși că ar fi bine să se gândească tot timpul că, oricât de greu pare, până la urmă totul va fi bine. Fie că vorbim despre copil, fie că vorbim despre job. Orice început poate fi un pic (sau un pic mai mult) dificil, dar lucrurile intră într-un făgaș normal. 

Să nu fie prea aspre cu ele, să-și permită să nu fie mame și angajate perfecte, sunt șanse mari în cazul ăsta să dea chix cu ambele.

Și, nu în ultimul rând, să fie pregătite pentru cazul în care ar putea realiza, la un moment dat, că jobul pe care-l aveau înainte să fie mame nu mai este atât de potrivit pentru noul lor statut, pentru felul în care s-au transformat de când au devenit mame.

Să nu te întorci la serviciu a fost vreodată o opțiune?

Cum spuneam mai sus, nu, pentru mine nu a fost o alternativă asta. Nu pentru că aș fi eu vreo workaholică sau vreo mare carieristă, dar pur și simplu nu ne-am fi permis.

Cum definești tu relația dintre viața personală și cea profesională? Crezi că pot fi în echilibru?

Cred că relația asta este ca o căsnicie, unde ambii parteneri fac, din când în când, compromisuri. Adică sunt momente când jobul are nevoie de mai multă atenție și implicare și momente în care viața personală are nevoie de ele. Iar atunci când balanța se dezechilibrează trebuie analizat și văzut ce se poate face.  Iar atunci când nu se poate face nimic pentru ca viața personală să nu ajungă pe locul doi în mod constant (pentru că cel mai frecvent ea ajunge pe locul doi) cred că este momentul unui divorț.

 
Poți accesa seria articolelor Parenthood & Career aici. Iar dacă vrei să îți spui și tu povestea despre cum îmbini cariera cu rolul de părinte, scrie-mi pe contact@cristinaotel.ro.
 
Sursa foto: Alina Serea
 
 
Citește și:

Parenthood & Career: Cum împăcăm cele două roluri?

Provocările unei mame cu job full time

De ce ”Family, Career and Everything in Between”?
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.