O zi ploioasa parca ma invita mereu sa ma gandesc la fericire si la toate formele pe care ea le imbraca.

In perioada asta Alex pare sa aiba nevoie de noi mai mult decat alte dati. Faptul ca creste nu inseamna ca devine mai independent de noi, ci, se pare, inseamna ca devine mai constient de trairile lui, de emotiile pe care le simte.

Mie mi se pare genial ca un copil de nici 4 ani poate articula exact ce emotii traieste si mai ales ca poate veni si cu solutii de alinare acolo unde e cazul.

Copiii nu au nevoie de jucarii sofisticate ca sa fie fericiti. Cel putin asta m-a invatat Alex, care zice asa:

“Mami, as vrea sa cobori cu mine pe scari in drum spre gradi.”

“Stii ce m-ar face fericit? Daca ai veni tu sa ma iei la pranz de la gradinita.”

“Mi-ar placea sa lucrezi mai mult de acasa.”

Copiii au nevoie de timp cu parintii. Timp special, cu atentia 100% catre ei. Timp de joaca pe jos. Timp cu multi de “da” si cu cat mai putini “nu”. Timp dedicat. Macar din cand in cand.

Atat e de simplu sa fie fericiti.