Cât de des programezi întâlniri cu managerul tău?

Aproape la fiecare curs de Leadership Situațional Individual pe care îl livrez există cel puțin o persoană care îmi spune că are întâlniri cu managerul ei direct doar o dată pe trimestru, când se face evaluarea performanței din trimestrul anterior.

Marea majoritate a participanților spun că întâlnirile au loc atunci când le stabilește managerul și că vorbesc aproape în exclusivitate despre chestiuni operaționale: progres pe obiectivele stabilite, proiecte, planuri de acțiune, obstacole, etc. Și, într-un fel, mi se pare logic să fie așa atâta timp cât doar managerii sunt cei care generează întâlnirile.

Dacă te întorci la întrebarea de la începutul articolului vei observa că felul în care e formulată pune accentul pe ține. Formularea nu e deloc întâmplătoare.

Dacă managerul tău e cel care stabilește mereu întâlnirile și subiectele de pe agenda, e foarte posibil să vorbiți despre lucrurile care îl “dor” pe el, adică: progres pe obiectivele stabilite, proiecte, planuri de acțiune, obstacole, etc. Doar e responsabil de rezultatele unei întregi echipe și dă la rândul lui socoteală despre ele.

Presupunând că ți-ar prinde bine să vorbiți  și despre lucruri legate de dezvoltarea ta, despre inițiative pe care vrei să le propui, plan de carieră, cursuri sau proiecte care te-ar motiva, cel mai bine e să îți asumi chiar tu responsabilitatea stabilirii întâlnirii. Altfel, e posibil să nu apuci să le aduci în discuție.

Acum niște ani, la cursul despre care vorbeam mai sus, unul din participanți mi-a spus că nu i se pare chiar normal să meargă să discute despre motivație sau lipsa ei din proprie inițiativă, pentru că managerii ar trebui să aibă “fler de HR” și să simtă că se întâmplă niște lucruri cu oamenii din echipele lor.

Până la urmă cât de realist e să aștepți că managerul să îți citească gândurile? Să știe în fiecare moment ce îți dorești și ce te motivează? Mă gândesc așa: mama mea nu cred că ar putea ghici ce mă motivează pe mine la un moment dat (deși vorbim zilnic) și ea chiar vrea să îmi fie bine. Și atunci, dacă oamenii care mă iubesc necondiționat de o viață nu mă cunosc atât de bine, cum aș putea să mă aștept ca un manager, oricât de bun ar fi, să știe exact de ce am eu nevoie că să fiu motivată?

Din punctul meu de vedere, treaba managerilor nu este să își motiveze oamenii (și în mod cert nu e să citească gânduri), ci mai degrabă să le ofere un mediu în care cei din echipele lor să își poată satisface nevoile psihologice de bază: autonomie, competență și relaționare, pentru atingerea unei motivații de calitate superioară și de durată.

Articol publicat si pe PortalHR.

 
Sursa foto: Unsplash
 
 
Citește și:

Job-ul tău e ce îl faci tu să fie

Când te ajută brandul personal

Când oferi, meriți să și primești
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.