Concluziile mele după 100 de zile de recunoştință

”Azi încep o nouă călătorie spre mine, spre mai bine. Nu e prima dată când fac exerciții de recunoștință, dar e prima dată când voi face unul atât de lung. Timp de 100 de zile voi nota în fiecare seară câte un lucru pentru care sunt recunscătoare că s-a întâmplat și de ce. Îmi doresc să fim bine cu toții, să nu mai fac lucruri uitându-mă cu invidie la ce fac ceilalți, să văd lucrurile bune și frumoase care mă înconjoară și să găsesc cele mai bune căi de a-i ajuta și pe alții să trăiască vieți pline de sens. Prima zi din exercițiu mi-o dedic mie și îmi mulțumesc pentru curajul de a face lucruri noi. Simt că am găsit calea cea mai bună către a-mi îndeplini misiunea în viață.”

Asta scriam acum 99 de zile pe prima pagină a unei povești transformatoare. Azi am ajuns la ultima zi din provocarea celor 100 de zile de recunoștință!

Cum a fost exercițiul și ce concluzii am tras

Pe cât de util mi se pare acum uitându-mă înapoi, pe atât de dificil mi s-a părut exercițiul în unele zile.

Încep cu ce a fost mai greu. Era să mă las de 2 ori, prima dată în ziua 16, apoi în ziua 38, în momente în care simțeam că nimic nu merge bine. Au fost zile în care simțeam că oricât de mult bine aș trimite către Univers el nu făcea altceva decât să îi râdă în nas. Dar nu m-am lăsat.

Au fost câteva seri în care nu am apucat să scriu fiindcă eram singură cu copiii și alte câteva în care pur și simplu am uitat să îmi pun gândurile pe hârtie. Am recuperat în diminețile următoare.

Au fost zile în care eram recunoscătoare pentru lucruri pe care le luăm for granted și credem că ni se cuvin: o nouă zi, sănătatea, puterea să am grijă de familia bolnavă, acoperișul de deasupra capului. Dar au fost altele cu experiențe noi și întâmplări concrete pentru care mi-am exprimat recunoștința.

Au fost zile în care am scris câte o pagină și altele în care am scris doar câteva rânduri.

Oricui dorește să înceapă un exercițiu curajos de 100 de zile de recunoștință i-aș spune următoarele 4 lucruri.

Contează mai puțin forma în care faci un exercițiu de recunoștință. Cel mai important lucru este să îl faci. Că scrii lucrurile dimineața sau seara, că le treci pe un caiet sau pe bilețele pe care le pui într-un borcan – nu mi se pare atât de relevant. Exercițiul nu trebuie să fie o corvoadă, o obligație. Alege varianta de implementare care îți este mai comodă.
E important să fii prezent și să îți creezi disciplina de a căuta motivele de recunoștință în experiențele zilnice. Unul din scopurile exercițiului e să observi lucruri, evenimente, emoții pe lângă care altădată treceai repede.
Nu renunța din prima clipă care ți se pare mai dificilă. Ai uitat să scrii într-o zi. Nu te învinovăți pentru asta și nu sări la concluzii pripite. Obiceiurile au nevoie de timp ca să se formeze – e neuroștiință. Mai dă-ți o șansă.
Nu există zi fără motive de recunoștință. Poate vei fi tentat să spui că în anumite zile chiar nu ți s-a întâmplat nimic pentru care să mulțumești. Dacă era așa nu ai mai fi avut ocazia să formulezi gândul ăsta. Fiecare nouă zi e motiv de recunoștință.

Ce am câștigat de pe urma celor 100 de zile de recunoștință

Deși de multă vreme îmi antrenez mintea să vadă lucrurile frumoase și mă străduiesc să savurez bucuriile mici exercițiul mi-a prins foarte bine pentru că mă ajută să fiu mai prezentă în ceea ce fac, chiar și în situațiile mai puțin plăcute. Văd schimbări în bine în felul în care mă raportez la lume, nu mă mai critic atât de tare, nu mă mai compar atât de des, nu invidiez și nici nu mă tăvălesc în amărăciune dacă ceva nu îmi iese.

Cel mai mare câștig pentru mine este că am început să caut conștient partea bună și lecțiile de învățat din experiențele neplăcute.

Azi am recitit cele 100 de pagini. Sunt lucruri pe care eu le-am scris cu mâna mea și totuși m-au răscolit. M-au umplut de bucurie paginile în care povesteam despre familia mea, despre copii și jumătatea mea, despre viață, prieteni, oameni care mă inspiră și despre reușite. Și m-au întristat paginile în care am regăsit teamă, neîncredere, dureri pe care încerc să le vindec. Dar și paginile astea erau tot despre mine, așa că suflec mânecile și caut mai departe drumul spre un eu mai încrezător.

Cel mai mare câștig pentru mine este că am început să caut conștient partea bună și lecțiile de învățat din experiențele neplăcute. Da, e nasol și incomod când lucrurile nu se întâmplă cum ți-ai imaginat și e simplu să cauți vinovați în altă parte. Dar să stai cu emoția, oricât de apăsătoare ar fi și să înțelegi de ce anumite lucruri te fac să te simți așa e o cale tare bună spre autocunoaștere.

Exercițiul pentru mine a fost extrem de valoros și de aceea de mâine încep o serie nouă, mai ales că urmează să pornesc într-o călătorie de coaching ce se anunță una foarte importantă.

Știu că mulți dintre voi ați rezonat cu exercițiul celor 100 de zile de recunoștință. Mi-ar plăcea să îmi spuneți unde ați ajuns cu el și ce ați învățat până acum. Iar dacă încă nu ați încercat un exercițiu conștient de recunoștință vă recomand să îi dați o șansă.