Momentul în care privirile ni se întâlnesc după 8 ore de despărțire e unul dintre preferatele mele. Zâmbesc anticipat doar cu gândul că peste 2 minute îl voi vedea coborând scările de la afterschool. În 99% din zile îmi zâmbește și mă îmbrățișează. Când oricare din elementele astea două lipsește știu că ceva nu e tocmai bine și că mă aflu pe un potențial teren minat.

Nu știu cum sunt copiii voștri când îi luați de la grădiniță, școală sau afterschool, dar Alex are nevoie de foarte puține lucruri când ne revedem:

• să îmi țin promisiunea – Dacă am spus că ajung la ora 16.00 și că vom avea timp de mers în parc înainte să ne întoarcem acasă, musai să mă țin de promisiune. Când mă țin de cuvânt față de el se simte valoros și respectat.
• să nu îl întreb cum a fost la școală sau la afterschool – Îi place să vorbim despre asta, dar preferă întrebările despre cum se simte, dacă a a avut o zi bună, dacă a râs, dacă mâncarea a fost gustoasă. De regulă îl întreb cum a fost ziua lui și asta e suficient să îmi povestească, în câte detalii vrea, ce a făcut și cu cine. Când îl întreb despre el și nu despre școală sau teme se simte văzut, auzit.
• să ne ținem de mână – Doamne, ce dor îmi va fi când nu voi mai avea voie să îmi arăt afecțiunea pentru el în public! Mă bucur însă din plin pentru cum sunt lucrurile acum. Când ne ținem de mână, ne privim și râdem se simte conectat, iubit și în siguranță. 
• să îi acord atenție – Indiferent că e cocoțat pe undeva prin parc sau că face vreo grozăvie, că numărăm 204 melci după ploaie (cum am făcut săptămâna trecută), că îmi explică ceva interesant aflat de la colegi, că îmi cere ajutorul să înțeleagă ceva petrecut în ziua aceea ce el consideră nedrept sau că facem inventarul tuturor mărcilor de mașină, îi place să știe că atenția mea e la el. Asta îl face să se simtă important.
• să îi pregătesc surprize – Să vin mai devreme după el, să îi las bilețele prin ghiozdan de cu seară, să îi aduc ceva dulce sau să orchestrez o vânătoare de comori (cum mi-a cerut azi pentru mâine), oricare variantă îl face să se simtă iubit pentru că ăsta e limbajul lui preferat de iubire.

Cum aș putea să nu fiu prezentă și cum aș putea să nu îi dau puținul pe care mi-l cere? Să stau cu gândul în altă parte sau cu nasul în telefon i-ar da de înțeles că nu e important pentru mine. Să mă apuc să îl descos despre teme, teste și alte cele l-ar putea lăsa cu convingerea că viața asta e despre rezultate. Să mă apuc să îl sâcâi că nu și-a terminat temele la afterschool sau să îl cert pentru vreo performanță mai puțin strălucită l-ar învăța că nu e suficient de bun.

Aud pași familiari. Mai întâi îi apar adidașii albaștri cu portocaliu, apoi pantalonii gri de trening, bluza polo albă și-apoi fățuca pe care o știu atât de bine. Pun telefonul în buzunar. Cui îi mai pasă de notificări când un tip bine, la 1.28 m, cu păr blond cenușiu, ochi verzi, gene lungi și întoarse și gropițe în obraji îți zâmbește ca și când ești cea mai importantă persoană din lume?

 
 
Citește și:

În loc de ”Cum a fost la grădiniță?”

O să-mi fie dor, îmi zic

O casă plină de gălăgie e mai sănătoasă decât o casă plină de liniște

Ce ar trebui să facă orice părinte la finalul zilei

5 mesaje pentru părinții de copii școlari

Când copilul cere o zi de 100 de puncte

Bilețele cu mesaje surpriză pentru copii

11 lucruri pe care copiii ar trebui să le audă de la părinții lor
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.