– Alex, mami are un bebe in burtica.

Zambet. Pauza. Zambet.

– Te bucuri?

– Da! Acum hai sa mergem la plaja sa cautam scoici.

Cam asa a decurs prima conversatie cu Alex asta vara pe tema maririi familiei. Am presupus ca e de bine. Nu am insistat. Inregistrase mesajul si eram sigura ca undeva in fundal o tot procesa.

A doua zi dimineata:

– Oare ce mai face bebe?

– Creste. Azi cred ca e cam cat o afina. Am ras impreuna.

Desi nu mai vorbim despre asta zilnic, Alex are felul lui de a ma alinta strigandu-ma “burtoi” prin casa, desi inca nu s-a hotarat cum o sa imi spuna peste cateva luni cand “burtoi” chiar s-ar fi potrivit. Rareori trece o zi in care sa nu verfice daca stadiul burtii. Cateodata ma mangaie, alteori ma apasa cu degetele ca sa “ii faca masaj lui bebe”.

Intre timp ne bucuram ca am putut sa indeplinim dorinta tuturor: aceea de a adauga micii noastre familii o fetita.

Cum ma simt eu? Fizic, foarte bine. Dar asta nu ma surprinde avand in vedere ca nu am experimentat neplaceri de genul greturi, pofte, etc. nici cand eram insarcinata cu Alex.

Psihic si emotional ma incearca valuri de senzatii si sentimente.

Ma simt fericita pentru ca familia la care visam din adolescenta va deveni realitate, chiar daca diferenta de varsta dintre copii va fi ceva mai mare decat cum imi imaginam eu candva.

Cateodata ma simt speriata, ma gandesc la cat de fragila este viata si ca desi am trecut de perioada critica, mai avem un drum lung de parcurs.

De cele mai multe ori ma simt calma, nu am avut dorinta aia nebuna de a da vestea tuturor cat mai curand si nu am inca poze cu burta in evolutie asa cum am avut la sarcina cu Alex, desi bebe are deja 16 saptamani. Nu ne-am gandit la cum vom gestiona partea logistica nici pe termen scurt, nici pe termen lung, dar fix in momentul asta nici nu imi bat capul cu detalii.

Printre picaturi ma simt si curioasa, de ce face bebelina cand nu sta cu picior peste picior ca la cea mai recenta ecografie, cand imi da semne discrete deocamdata ca e si ea pe acolo. Curioasa de cum va fi in patru, de cum va reactiona Alex dupa ce ne “loveste” realitatea. Curioasa daca e chiar fetita si nu se va “razgandi” mai incolo.

Sunt foarte hotarata insa ca de data asta sa traiesc frumos si cat mai “mindful” fiecare moment, sa ma bucur de fiecare zi (cu dureri de ligamente rotunde cu tot!) si sa ma relaxez cat se poate de mult cu un baietel zglobiu prin preajma, care are nevoie de timpul si atentia mea.