Probabil ca nu e deloc surprinzator ca o mare parte din converstatiile din casa noastra in ultima vreme au legatura cu venirea pe lume a Sarei, pe care o asteptam din clipa in clipa acum ca am intrat in saptamana 37.

Ma bucur ca stropul de magie frateasca nu mai e doar unul, ca de fapt stropii de dragoste se aduna pe zi ce trece si Alex pare in continuare incantat si mai ales nerabdator sa o intalneasca pe surioara lui.

De ceva vreme deja Alex a inlocuit traditionala poveste de seara citita cu tati cu a sta cu mine in patul mare din dormitor ca sa vorbim despre bebe. Intrebarile lui sunt, in linii mari, cam aceleasi. Prima e mereu “Dar cand se naste odata bebe?”, uramata de “Cate zile mai sunt? 10, 7, 4, 1?” si suna cam asa:

– Mami, hai sa vorbim despre bebe.

– Ce vrei sa vorbim?

– Nu stiu. Ce vrei tu. Cat mai e pana se naste bebe? Atat? ma intreaba tinand manutele indepartate. Sau atat? Cate zile? Mai bine eram si eu cu ea in burta ca asa o vedeam.

– Nimeni nu stie exact cate zile mai sunt, pui. Dar sunt tot mai putine.

– Hey! Dar politistii au parinti? (Nu stiu la ce se gandea inre timp de m-a intrebat asta!)

– Dupa ce se naste eu voi merge la gradi, iar ea va sta acasa. Apoi eu voi merge la scoala, iar ea la gradi. Sa mearga tot la gradi a mea, ca e bine acolo. Iar apoi ea va merge la scoala, iar eu voi fi deja mare!

– Da, dar asta va fi peste muuult, muult timp.

– Mami, cat va fi de mare Sara?

– Probabil ca va avea cam 50cm. 

Se duce la metrul lui de pe perete:

– Doar atat??? Eu am 106!

Sau asa:

– E treaza bebe?

– Da. Vii sa ii spui ceva?

Se apropie si pupa burta:

– Mami, daca era un singur barbat pe lume nu ar fi putut avea copii decat daca se imprietenea cu o femeie… Pentru ca barbatii nu nasc. Nici macar cand sunt mari.

– …

– Cand Sara va avea 1 an eu voi avea deja 6. Cand ea va avea 2, eu voi avea 7. Cand ea va avea 3 ani, eu voi avea 8....

Si putem continua si cate 30 de minute. E foarte curios de ce urmeaza sa se intample, de cum va arata Sara, de cum va fi viata cu ea. Ii spun des ca nu ne va fi usor, mai ales la inceput si m straduiesc sa il ajut sa isi formeze o imagine cat mai aproape de realitate.

Cred ca randurile astea le-am scris pentru mine, pentru sot, pentru copii…ca sa ne aducem aminte in zilele grele de nerabdarea cu care o asteptam pe bebelina, desi in secret eu traiesc cu speranta ca lui Alex nu ii va trece dragul de sora lui.

S-ar putea sa iti placa si: Cum pregatim copilul pentru aparitia unui frate