Chiar dacă nașterea unui copil e, de cele mai multe ori, motiv de mare bucurie, experiența mi-a arătat că fericitul eveniment poate pune întreaga familie la încercare. Dacă în tablou există deja un copil provocarea va fi, în mod evident, mai mare pentru că el trebuie pregătit din timp și ajutat să înțeleagă schimbările ce urmează.

Există o diferență ideală de vârstă între copii?

Eu nu cred în existența unei diferențe ideale de vârstă între copii și mi se pare că orice variantă ai alege (respectiv oricând s-ar întâmpla) vor exista avantaje și dezavantaje deopotrivă.

Când copiii sunt de vârste foarte apropiate sunt, poate, șanse mai mari că ei să devină super parteneri de joacă, iar părinții să nu își fi pierdut antrenamentul de a îngriji un copil mic. Sunt și riscuri însă – copilul mai mare să nu fi avut timp suficient să se bucure doar el de atenția părinților, să fie foarte gelos, iar părinții să fie mai obosiți dacă nu au apucat să își tragă sufletul între nașterea celor doi copii.

Când diferența de vârstă e mai mare, se poate ca părinții să fie ceva mai odihniți, să se fi ocupat și de carierele lor între timp, iar copilul mai mare să fie deja ceva mai autonom. La fel de adevărat poate fi și ca părinților să le fie puțin mai greu să o ia de la capăt cu bebelușeala, iar copiii să nu aibă prea multe în comun din cauza diferenței de vârstă, cel puțin nu până vor crește.

Cred însă că deși nu putem elimina cu totul neplăcerile le putem diminua efectul dacă ne pregătim din timp atât pe noi, părinții, cât și pe copii.

Cum putem pregăti copilul pentru apariția unui frate?

Oricât de mare ar fi diferența de vârstă, cred că e nerealist să ne gândim că primul născut își va ajusta așteptările în ceea ce privește timpul pe care îl petrece cu părinții. Copilul se poate simți neglijat și mai puțin important deja din timpul sarcinii, când mama începe să aibă nevoie de tot mai multă odihnă, e nevoită să reducă anumite tipuri de activități, când tatăl o suplinește în tot mai multe situații. Nu mai zic de ce se întâmplă din momentul în care mama pleacă la maternitate și după ce bebe este adus acasă.

Noi tot testăm metode cu speranța că Alex va înțelege cât mai bine ce va urma, să înțeleagă că e iubit și că va fi dragoste destulă pentru toată lumea. La nivel declarativ pare că e împăcat cu ideea, ba chiar că e încântat. Mai vedem dacă practica va confirma asta. 🙂

Ce putem încerca să facem pentru a pregăti copilul pentru această schimbare majoră?

• Să îi vorbim deschis despre ce urmează să se întâmple – În cazul nostru, Alex a aflat printre primii vestea atunci când eram siguri că totul e în ordine, mai ales că își dorea foarte tare o surioară. Apoi, îi vorbesc sincer despre faptul că sarcina mă afectează, că trebuie să mă odihnesc, că burta nu e tocmai ușor de plimbat și că sunt lucruri trecătoare prin care am trecut și când eram însărcinată cu el. Îi povestim despre cum arată viața cu un bebeluș în casă, că doarme mult, că plânge și că nu prea e un partener bun de joacă în primă fază. I-am explicat că surioara va dormi în vechiul lui pătuț la noi în dormitor, dar că lui îi rămâne în continuare camera lui, cu patul lui. 
• Să îl încurajăm să petreacă mai mult timp cu tata – Dacă până acum mama se ocupa de mai tot ce ține de copil, ăsta ar putea fi un moment bun ca primul născut să înceapă să petreacă mai mult timp cu tatăl. La noi asta se întâmplă cumva fără voia mea, căci mi-aș fi dorit să fiu la fel de activă și de prezentă pentru Alex, dar contracțiile mă limitează foarte mult. Cu toate astea mă bucur că băieții mei devin și mai apropiați decât erau înainte.
• Să îl încurajăm să relaționeze cu bebelușul încă de când e în burtă –  Fără să insistăm și să devenim sâcâitori, Alex a fost foarte interesat și încântat să îi simtă primele mișcări. Îi vorbește, ba uneori îi și cântă, salută burta când vine de la grădi și se bucură de fiecare poză pe care o aduc de la ecografie. L-am și luat cu noi la o ecografie de altfel și tare s-a mai bucurat să îi audă bătăile inimii.
• Să îl implicăm în pregătiri și în decizii – Alegerea numelui, cerceilor (dacă așteaptă o surioară), hăinuțelor sau jucăriilor toate pot fi ocazii nemaipomenite să îi cereți și lui părerea. Noi l-am implicat în toate astea. Aseară chiar căuta un nume nou, “cum să nu mai cheme pe nimeni”, că să nu fie confundată la grădiniță cu altcineva. Deja e foarte curios de cum va arată pătuțul asamblat și cu siguranță va participa la operațiunea de montare. Am sortat vechile lui haine împreună și am făcut și recensământul jucăriilor de bebe, lăsându-l să se joace cu ele dacă și-a dorit.
• Să îi vorbim despre cum era când era el bebeluș – Cred că e foarte important ca el să înțeleagă că perioada respectivă a fost magică și că ne-a bucurat cel puțin la fel de mult, că a fost și va fi în continuare special. 
• Să îl implicăm în îngrijirea bebelușului – În măsura în care el e curios și își dorește să ajute, copilul cel mare poate fi implicat în îngrijirea bebelușului fără să i se impună însă să fie responsabil de creșterea celui mic acum că el e frate mai mare. Responsabilitatea asta nu e a lui.

• Să facem orice schimbare majoră cu mult înainte de apariția bebelușului – Dacă trebuie făcute schimbări – de camere, de mobilier, de mutat din patul părinților în patul lui, de prelungit programul la grădiniță – e bine ca ele să fie făcute cu cât mai mult timp înainte de nașterea bebelușului pentru ca cel mare să nu le asocieze cu acest eveniment.
• Să îi explicăm cine va sta cu el caând mama va fi la maternitate – Cum copiilor nu le plac schimbările bruște, pentru liniștea primului născut cred că e esențial ca el să înțeleagă că mama va lipsi câteva zile, că tata va fi ocupat să alerge de colo colo și că bunicii sau bona vor fi acolo să se ocupe de el. Alex știe deja în linii mari ce se va întâmpla și știe la ce spital voi fi.
• Să îl lăsăm sa facă o vizită la maternitate cât de curând posibil – Dacă și politica maternității permite acest lucru, e important ca el să meargă în vizită, să își vadă mama și să își cunoască fratele/sora. Va avea nevoie să se simtă binevenit și iubit.
• Să ne asigurăm că va avea parte de timp special – Petrecerea de timp special, dedicat, cu fiecare dintre părinți după venirea pe lume a frățiorului sau surioarei e esențial pentru umplerea “rezervorului” emoțional al copilului.
• Să îl lăsăm să își manifeste emoțiile – Oricare ar fi ele, trebuie să îl ascutăm și să îi arătăm că e în continuare un membru foarte important al familiei.
• Să ne asigurăm că primește și el mici cadouri și atenții – La asta, recunosc, nu mă gândisem până să citesc cartea Laurei Markham, însă mi se pare o idee foarte draguță ca și cel mare să primească mici cadouri, nu doar cel mic. 

Vor ajuta toate astea ca toată lumea să fie zen? Cu siguranță nu. Vor putea ajuta însă la netezirea drumului lung până la găsirea unui nou echilibru în formula extinsă.

Stresul și oboseala acumulate își vor pune clar amprenta asupra părinților și e posibil să  apară tensiuni și neînțelegeri între ei, așa că e bine ca ei să își calibreze corect așteptările și să nu caute perfecțiunea când vine vorba de ceea ce face fiecare, cum face, de respectarea rutinelor de dinainte de bebe sau de modul și viteza de adaptare la viața în noua formulă.

Despre cum vor fi funcționat toate astea în cazul nostru și despre efectele pregătirilor de mai sus voi reveni într-un alt episod, la primăvară.  🙂

Voi ce povești aveți? Cum i-ați pregătit pe copii pentru venirea pe lume a fraților?

Later edit – 16 aprilie 2016 – Experienta noastra

Funcționăm în noua formulă de 4 deja de 3 săptămâni și deocamdată suntem bine. Pare că toate eforturile noastre de a-l obișnui pe Alex cu ce înseamnă viața cu un bebeluș au dat roade. Este în continuare foarte interesat de ea și de tot ce înseamnă îngrijirea ei și e nelipsit de la băiță, unde o ține mereu de mână. Nu există dimineață în care să plece la grădiniță fără să o salute și pe ea sau zi în care să nu o mângâie și să îi spună că o iubește. La plimbare, dacă nu cumva optează pentru bicicletă sau trotinetă, el e cel care împinge căruciorul chiar dacă insistăm să ne lase pe noi.

Una peste alta, începutul e frumos și ne oferă speranța că se vor iubi tare copiii ăștia. Ce surprize ne mai sunt rezervate pe drum nu știu, însă azi ne bucurăm de tot ce ni se întâmplă.

Sursa foto: Shutterstock, Pixabay

 
 
Citește și:

De vorbă cu Laura Markham: Suferința fratelui mai mare

Cum e să fii mamă pentru a doua oară

Mama din mine nu s-a născut odată cu primul meu copil

Scrisoarea unei mame care și-a dat voie să plângă
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.