Acum câteva săptămâni am avut privilegiul să fiu față în față cu dr. Laura Markham și să îi adresez o întrebare care mă frământa. Am acceptat invitația Danonino fără să stau pe gânduri și bine am făcut. A fost o întâlnire la care am participat alături de alți părinți bloggeri, un eveniment plin de dialoguri însemnate și cu informații valoroase despre care va scrie fiecare dintre noi.
Mi-am luat pagini întregi de notițe și m-am tot gândit la ce întrebare să mă opresc pentru că aveam multe, multe. Până mi-a venit rândul multe din întrebările mele și-au găsit răspuns așa că am pus pe masă – din nou – problema suferinței fratelui mai mare odată cu apariția în peisaj a unui frate mai mic.
Cum gestionăm situațiile în care copilul mai mare face orice ca să ne atragă atenția când noi suntem ocupați cu cel mic? Cum îi asigurăm că sunt la fel de importanți pentru noi și că nu și-au pierdut locul chiar dacă în familie a mai apărut încă un copil?
Indiferent de vârstă, cu toții avem nevoie de validare, de dragostea și atenția oamenilor importanți pentru noi. Copiii au nevoie să primească aceste lucruri în primul rând de la părinții lor. Încercăm să ne împărțim cât mai bine între toți copiii, lucru deloc ușor în ziua de azi. Nu degeaba în triburi sunt mai mulți adulți disponibili să aibă grijă de fiecare copil. După lecția despre purtatul bebelușilor uite că triburile ne mai învață ceva: nu le putem face pe toate singuri și nu ar trebui să fie o rușine să cerem ajutor.
5 recomandări de pus în practică încă de azi
Trib nu am la dispoziție, deci ce rămâne de făcut? Vă las mai jos 5 recomandări făcute de dr. Laura Markham. Cu una din ele a reușit să mă surprindă. Ghiciți cu care?
1 – Primul mesaj pe care trebuie să îl transmitem către fiecare dintre copiii noștri este că n-am putea iubi vreodată pe altcineva mai tare decât îi iubim pe ei. Nu contează câți copii avem, fiecare trebuie să creadă și să simtă asta. Ei trebuie să știe că indiferent cât de multă iubire îi oferim fratelui mai mic, rămâne mai mult decât suficient și pentru ei.
Fiecare copil are nevoie să petreacă timp de calitate cu fiecare dintre părinții săi, în fiecare zi.
2 – E vital să petrecem timp 1 la 1 cu fiecare copil în fiecare zi – măcar câteva minute – și ceva mai mult în weekend. Fiecare părinte trebuie să își facă timp să stea cu fiecare copil – nu se pune timpul petrecut la ecrane, nici cel petrecut făcând teme și nici măcar cel în care citim povestea de seară când atenția noastră se concentrează pe carte, nu pe copil. Simplu nu e de făcut, ba chiar aș zice că după o zi la serviciu e dificil să intri în starea necesară, dar acest timp petrecut în doi e extrem de important și nu poate fi înlocuit cu altceva.
3 – Trebuie să ne asigurăm că nevoile lor sunt satisfăcute. În timpul petrecut 1 la 1 ne concentrăm atenția asupra copilului, îi arătăm că îl iubim, că îl prețuim. Ascultându-i, putem afla multe despre nevoile lor ce trebuie să fie hrănite. Poate are nevoie să plângă ca să se elibereze de niște emoții grele, poate îl supără ceva ce s-a întâmplat la școală/grădiniță, etc.
Orice frate mai mic e enervant. E în fișa postului unui toddler să demoleze casa și să îl enerveze pe fratele mai mare!
4 – Să observăm relația dintre frați, să îi oferim celui mai mare ocazia de a găsi soluții la problemele pe care le au. Orice frate mai mic e enervant. E în fișa postului unui toddler să demoleze casa și să îl enerveze pe fratele mai mare! Vor strica mereu jocurile, jucăriile și proiectele celor mai mari. Ăsta e un moment la care părintele trebuie să intervină în apărarea fratelui mai mare. Câți dintre voi nu îi spuneți că el e copilul mai mare și că trebuie să înțeleagă? Pentru mine (soră mai mare la rândul meu) asta e prima reacție și doar rareori i-am luat apărarea explicându-i Sarei că nu are voie să facă un anumit lucru. O voi face mai des.
5 – Să profităm de orice ocazie să îi luăm în brațe și să îi ținem aproape, până ne mai lasă. Îi putem astfel ajuta să se simtă în siguranță, iubiți și incluși.
Sunt multe lucruri pe care le putem face ca să îl ajutăm pe copilul mai mare să se adapteze. Nu sunt complicate și cred că pe multe știm din instinct că ar trebui să le facem. Doar timpul mai trebuie puțin îmblânzit. 🙂
Apariția unui nou copil în familie e un moment în care tot echilibrul familiei trebuie regândit. Pentru fratele mai mare, până atunci singurul copil al părinților săi, lumea se întoarce cu fundul în sus. Până și nevoia de a-și manifesta autonomia e afectată, asta pentru că cele 3 nevoi psihologice de bază – autonomie, relaționare și competență – sunt interdependente. Deseori auzim despre copii care fac regrese (ex: somn, mers la toaletă, mâncat singur, etc.) când devin frați mai mari. Un copil care nu se mai simte inclus, care are senzația că nu mai e la fel de valoros și de important va fi mai puțin motivat să își arate competența sau să își exerseze autonomia.
Să ne ”înarmăm” cu mult zen deci și să ne facem musai timp să stăm cu fiecare copil în parte. Pe termen scurt s-ar putea să fie al naibii de greu, dar pe termen lung câștigul e, vorba reclamei, priceless.
Mi-a plăcut mult definiția autonomiei dată de Laura Markham (o aveți în poza de mai jos). Ziceți și voi dacă nu e faină?
Cu ocazia întâlnirii am aflat că dr. Laura Markham face parte dintr-o echipă de experți reuniți din întreaga lume, care colaborează cu Danonino pe proiectul lor de încurajare a autonomiei celor mici, Spune Da, proiect pe care îl susțin deja de ceva vreme. Câteva din articolele mele pe tema autonomiei le puteți găsi aici, aici și aici.
Abia aștept să revin cu filmarea discuției mele cu Laura Markham ca să auziți ce frumos povestește despre cum să gestionăm situațiile dificile cu copiii mai mari.
Later edit
Vă las mai jos filmarea completă a discuției mele cu Laura Markham:
https://www.facebook.com/cristinaotel.ro/videos/684751485051019/
Citește și:
De ce copiii fac cel mai des crize în prezența mamei
Atașamentul părinte-copil nu e doar despre etapa de ”bebelușeală”
Cum e să fii mamă pentru a doua oară
Scrisoare către primul copil
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
14 Comments
eu cred ca punctul patru te a surprins cel mai mult 🙂
am citit dintr o suflare articolul si ti multumesc pentru informatii. incerc pe cat posibil sa nu il responsabilizez pe dante pentru cel mic, dar uneori e necesar sa ii facem atenti la anumite aspecte. de ex atunci cand se joaca cu jucarii ce contin piese mici ce pot fi periculoase pentru fratior, cand lasa scaunul fix langa birou si apoi se plange ca cel mic s a urcat si i a stricat constructia si tot asa. sunt tot atatea mici ”poveri” pe care le punem pe umerii lor dar care, cred eu, le modeleaza personalitatea si ii face mai prezenti si atenti la ce e in jurul lor.
Fix punctul 4. El e foarte atent la Lego-urile mici, la stickeez şi alte jucării mărunte. Dar s-a întâmplat de multe ori ca Sara să meargă în camera lui unde el construise ceva sau se juca, curioasă să pună mâna, etc. şi, deşi îl vedeam speriat că îi va strica jocul, îl rugam să o lase şi pe ea să vadă, că ea e mică… Şi, de când am fost la eveniment am mai schimbat placa şi îi mai spun Sarei că aia e construcția lui Alex şi că nu ne jucăm cu ea până el nu ne dă voie. Îi pică bine lui Alex să mă vadă cumva de partea lui.
la noi e asa: Horia atinge foarrte cu grija constructiile si jucariile lui Dante, spunand in acelasi timp Dede, adica Dante, ca e a lui dante :). si mai nou spune nu nu, adica n are voie, dar tot fura cate o piesa de acolo :))).
:))
Eu cred ca punctul trei te-a surprins cel mai mult,conteaza mult sa-ti faci timp pentru fiecare ,sa le arati iubirea ta si sa fii alaturi de ei in momentele dificile
Punctul 3 îmi era deja clar de multă vreme şi în timpul petrecut cu el am aflat tare multe din lucrurile care îl supărau. Punctul 4 m-a surprins pentru că deseori am tendința să îi spun lui să cedeze sau să fie înțelegător pentru că e cel mai mare.
Voiam sa spun punctul 4 dar s-a spus deja 🙂 pt ca si eu am rezonat cu aceasta idee. Prea des…mult prea des asteptam intelegere din partea fratelui cel mare (si nu doar frate… poate fi vorba de un var sau un copil din parc). Cred ca lucrurile trebuie sa fie echitabile, ca amandoi sa se dezvolte sanatos emotional, sa isi cunoasca limitele si sa invete din aceasta interactiune.
Of, deja mi se face din ce in ce mai frica de momentul cand va veni bebelusul 2 in viata noastra. Citesc multe articole legate de relatiile dintre frati, si ce se intampla cu cel mare cand vine cel mic, dar parca nu mi se pare deajuns.
Mi-am comandat cartea Laurei despre frati, sper sa gasesc acolo cat mai multe sfaturi si sugestii, mai mult sa ma linistesc eu.
O să îți fie de folos. Cel mai important lucru (şi pentru mine cel nai greu) e să fiu acolo pentru Alex cum am fost înainte să apară Sara. În rest, promit că vei uita de toate relele când îi vei vedea împreună şi când casa va răsuna cu hohotele lor de râs. 🙂
Uite, poate te ajută: http://cristinaotel.ro/cum-pregatim-copilul-pentru-aparitia-unui-frate/
La noi fratele mai mic nu e toddler încă. E abia bebelus.
Sora mai mare e toddler.
Bineinteles ca darama casa si face gălăgie si il trezeste si noi incercam sa o temperam.
Dar si el urla ziua sau mormaie noaptea si o deranjează. Asa ca am început sa il rog, oricat de bebelus ar fi, sa facă liniste ca o deranjează pe sora lui.
Clar el nu intelege, dar ea aude.
Cred că pentru ea contează mult că faci asta. 🙂
[…] doi copii minunati pe care ii iubim cum ne pricepem mai bine si incercam sa le raspundem nevoilor fiercaruia. Deseori insa ma trezesc ca fac greseli, in special […]
wow. ce eveniment minunat si atat de bogat in informatii. absolut fantastic