Am auzit pentru prima dată despre Ioana când i-a avut invitați la emisiunea ei de la radio (Orașul vorbește) pe Andrei – fratele meu și pe pe prietena lui, Andreea. Mi-a plăcut mult energia ei încă de pe atunci. Tot Andreea ne-a făcut lipeala și pentru interviul de azi prin care vă invit să o descoperiți pe Ioana Bâldea Constantinescu minunat de visătoare și pe a sa carte nouă cu care m-a fermecat din primele pagini: Poveste pentru Maria – O carte despre copilărie, părinți și dragoni.

Când a apărut ideea acestei cărți în inima ta?

Îți spun sincer că nu știu 😊. Am scris despre Maria de când există. Mi-am dorit, la un moment dat, să adun toate textele astea, dar din intenția aceasta a crescut un corp diferit de poveste, care s-a tot înălțat până s-a făcut ceva mai mare ca Maria. M-am trezit vorbindu-i unei Marii mai mari despre Maria mică și despre Ioana care sunt și am fost eu. A fost neașteptat, dar, cumva, firesc, ca și cum așa trebuia să fie de la bun început. Pe urmă, lucrurile s-au legat foarte repede.

Cum e să fii iubită groaznic?

E groaznic de frumos 😊. Fără glumă, acum, eu iubesc groaznic, la rândul meu, și nu cred că există bucurie și privilegiu mai mare pe lume.

Foto: Ioana Bâldea Constantinescu

Spui în carte la un moment dat că ți-e teamă să nu să nu rămâi repetentă la Academia de Înalte Studii Materne. Cum vezi tu rolul de părinte?

Ca pe un teren accidentat care-ți oferă peisaje absolut incredibile, cu condiția să nu cazi într-o prăpastie înainte să fi apucat să le întrezărești. E o probă continuă de echilibru, de răbdare, de anduranță și, nu de puține ori, de curaj. Niciodată de iubire. Iubirea e acolo, în rucsac, de la bun început, impermeabilă și rezistentă dincolo de orice urgie. Asta te face să mergi înainte. Dar sunt hârtoape, momente de exasperare, de oboseală, de neputință care fac parte din drumul ăsta și pe care e musai să le traversezi. Părinții sunt ființele acelea bizare care nu se sparg, nu se strică și nu rămân niciodată fără baterii, chit că practică un sport extrem. E, cumva, firesc să fie tracasați, uneori. Ce nu e firesc e să renunțe. Când ai lucruri atât de importante în raniță, deja nu mai contează cât de tare te dor picioarele și de când nu ai mai dormit.

Care e superputerea ta de mamă? 

Să știi că am întrebat-o pe Maria și ea mi-a spus că superputerea mea este iubirea. Adevărul este, însă, că sunt o mamă absolut obișnuită, care nu vrea un copil cu super…nimic , ci doar unul sănătos și, pe cât se poate, fericit.

Există ceva ce îți reproșezi ca mamă?

Îmi reproșez fără întrerupere câte ceva ca mamă și, din ce am observat, nu fac notă discordantă. Teama de a nu greși vine la pachet cu un anume fel de a iubi, dar e și un construct socio-cultural, dacă vrei. Mama e mereu de vină când copilul iese, chiar și milimetric, din normă. Pe de altă parte, cred că mamele din generația mea vor copii care să nu trăiască terorizați de șabloane și așteptări, așa că își asumă blaming-ul, shaming-ul și chiar și ceva hate speech de care, în proporții și stadii de viață diferite, cam toate avem parte.

Foto: Andreea Cristiana Mitran

Te compari în carte cu Marlin, tatăl lui Nemo, panicos, speriat și plin de reguli. Știu că ai descris 13 dintre ele, dar care zici că e cea mai mare teamă a ta de mama?

Înstrăinarea, îndepărtarea, drumul prin Labirint fără firul Ariadnei. Tăcerile dintre noi. Iubesc libertatea copilului meu, dar aș vrea să fiu mereu un punct de sprijin, un soi de ”acasă” mobil, în orice situație. Mi-e frică de relațiile în care se face frig pentru că oamenii nu mai au căldură interioară de împărțit. Îmi doresc ca a noastră să nu ajungă niciodată așa.

 
Cum e să ai un copil dezinvolt când tu în copilărie erai la polul opus?

Provocator. E un lucru bun. Mă obligă să mă reinventez. Și, pe de altă parte, îmi reconfirmă ceva ce și eu am învățat de la mama mea: copilul nu e o replică a ta, ci o persoană diferită, care nu trebuie să retrăiască etapele copilăriei tale, ci să le parcurgă pe ale lui. Rolul tău e să-l ajuți să descopere cine este el și ce anume îl interesează.

 
Cum arată pentru tine o zi ideală petrecută cu Maria? 

Nu avem zile ideale. Avem zile cu înghețată și zile cu certuri. Și zile cu înghețată și certuri. Mixăm stări, distracție, lecții, oboseală, entuziasm. Negociem timpul petrecut împreună. Dar citim și ne jucăm în fiecare zi. Întreținem o complicitate care e a noastră și care mie, una, îmi va fi mereu foarte prețioasă. Sper că și ei.

Foto: Ioana Bâldea Constantinescu

Vorbești în carte despre cât ești de curioasă care va fi madlena Mariei, o amintire dragă din copilărie. A ta care este?

Înghețata de vanilie . Mă întorc la ea cum se întoarce criminalul la locul crimei.

 
Faci referire la multe personaje și poveștile lor. Cum ați făcut voi ca Maria să prindă drag de cărți?

I-am citit mult. Ne-am împăcat în povești. Le-am folosit pe post de plasture și de analgezic, de desert și de pauză de lecții. Cumva, a funcționat. E una din marile mele bucurii.

Când îi întreb pe părinți ce își doresc pentru copii lor, viitori adulți, mulți spun că vor să fie fericiți, să aibă încredere în ei înșiși, să aibă success. Tu cum o vezi pe Maria ca adult și ce faci azi pentru ca Maria de mâine să ajungă așa?

O văd încrezătoare și fac tot ce pot pentru ca ea să fie un om bun, care să aibă conștiință și să facă alegeri asumate. M-aș bucura să fie mulțumită de viața ei, deși știu că toți avem îndoieli și neîmpliniri. Și ele sunt firești. Nu vreau să aibă o galerie de poze frumoase și multe regrete camuflate. În măsura în care pot, mă străduiesc să îi arăt că viața e o sinusoidă și că nimeni nu trăiește o bucurie perpetuă. Important e să fii autentic și să îți dai seama că imperfecțiunea e parte din existență, oricât de frumoasă ar fi ea. Nu există experiențe neciobite, există numai oameni dependenți de Photoshop, pentru că presiunea socială îi face vulnerabili.

 
Ce au în comun Ioana care a fost și Maria care va fi?

Joaca 😊. Și sper să rămână așa mereu.

Foto: Marius Constantinescu

Dacă ar fi să ne spui un singur adevăr (al tău) despre cum e să fii părinte, acesta ar fi…

Că nu dai drumul niciodată mâinii copilului tău. Nici când ești la kilometri distanță, nici când… nu mai ești. Lași în mintea lui ceva la care să se poată întoarce, care să-l ajute când îi va fi greu și tu nu îi vei mai fi aproape fizic. Ideea că e iubit mai mult ca orice pe lume și că nimic nu va putea schimba asta. Ingredientul de bază al independenței e siguranța pe care ți-o dă o iubire pentru care nu trebuie niciodată să lupți, pentru care nu trebuie să fii cel mai frumos, cel mai deștept sau cel mai cuminte. Maria știe că eu o iubesc dincolo de lucrurile astea. Și eu știu, pentru că mi-a spus ea .

 
Ce le-ai transmite copiilor de azi?

Să descopere lumea. E un loc răvășitor de frumos 😊.
 

Mulțumesc, Ioana, că mi-ai adus aminte de copilăria mea prin poveștile voastre. Iar vouă vă recomand să citiți cartea – o puteți comanda aici. E o încantare numai bună pentru zilele de vară cu soare, povești și înghețată.

 
Foto titlu: Dan Bâldea

 
 
Citește și:

Vreau să fiu refugiu pentru copiii mei

Îmi iubesc copiii, dar nu îmi place de ei mereu

Sunt o mamă neserioasă și așa vreau să rămân!

Cărțile preferate ale Sarei la 3 ani

Ziua în care copilul mi-a citit pentru prima oară o poveste
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.