Cine zice că viața cu copii e numai lapte și miere cred că are nevoie de un reality check urgent. 

Sunt puține lucrurile pe care nu le-aș face pentru ei și e minunat să îi vezi crescând, să le fii alături, să îi ghidezi atât cât au nevoie. Încă nu s-au inventat cuvintele care să descrie cât e mult îi iubesc pe cei doi atomici blonzi și nici nu cred că se vor găsi vreodată. Unele lucruri nu-s făcute să fie puse în cuvinte. Mă trezesc cu ochii în lacrimi când mă mângâie, când mă pupă, când își încolăcesc brațele în jurul meu, când îi văd cum se privesc unul pe altul. Zâmbesc tâmp la stângăciile lor. Stă să-mi sară inima din piept de mândrie când reușesc să facă ceva ce înainte nu puteau face. Mă uit la ei când dorm uneori, deși mai încolo probabil că o să îmi spună că e cam creepy faza. Îmi place să descoperim lucruri împreună, să mă bucur de bucuria lor, să ne jucăm împreună, să ne prostim și să râdem cu poftă.

Vreau să îi cresc cu blândețe și respect, vreau să fiu un exemplu bun pentru ei, vreau să lucrez în continuare cu mine pentru ca lor și nouă să ne fie bine.

Pfoai, dar uneori i-aș face pachet și i-aș trimite… Măcar la bunici, să îi mai facă și pe ei cu capu’.

Când mă apucă fanteziile astea?

În diminețile de weekend sau în cele libere de program când aș putea dormi măcar 30 de minute în plus, dar ei au alte planuri.

La fiecare ieșire din casă când pregătirea durează cel puțin la fel de mult ca statul afară.

Când se decid să își exerseze abilitățile de ignorare pe mine.

De fiecare dată când Alex își etalează acasă vocabularul tot mai bogat de apelative însușite de la școală sau after school.

Și când Sara, cu vocea ei gingașă imită apelativele de mai sus pentru că, nu-i așa, tot ce face frate-său e cool și trebuie copiat.

Când unul pune mâna pe o jucărie și în secunda următoare apare și celălat de nicăieri pentru că fix atunci are nevoie mare de fix aceeași jucărie, așa că se umple casa de țipete care mai de care mai scuțite.

În puținele momente în care mă așez să citesc și în secunda în care fundul meu atinge canapeaua își aduc aminte că au nevoie de ceva sau că trebuie să văd ceva.

La 5 minute după ce intru cu Alex pe ușă după ce îl iau de la școală și îl apucă crizele vieții.

În toate nopțile în care somnul cel mai dulce e ucis fără milă de ”Maaamiii, țiiițiii!”.

Îmi iubesc copiii, dar nu-mi place de ei mereu. După atâția ani de părințeală și doi copii pot să spun fără urmă de îndoială că nu, viața cu copii nu e numai lapte și miere. Nu dacă suntem cinstiți și spunem lucrurile așa cum sunt.

Atât am avut de zis. Voi ce aveți de declarat?

Foto: Andreea Mitran

Citește și:

Cum e să fii mamă pentru a doua oară

Nici pârțul nu mai e ce a fost

Sunt o mamă neserioasă și așa vreau să rămân!

O casă plină de gălăgie e mai sănătoasă decât o casă plină de liniște
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.