Deși am senzația că abia am anunțat că fac trecerea de la statutul de angajat la cel de soloprenor, peste câteva zile intru în cel de-al 3-lea an de lucrat pe cont propriu. Unii spun că primul an e cel mai greu, alții că ești OK abia dacă ai trecut de primii 3 ani, pe când alte voci susțin că abia după 5 ani de business ajungi la stabilitate și venituri ceva mai constante și consistente.
Ianuarie e pentru mine luna perfectă de făcut ordine în gânduri, de tras concluzii, stabilit direcții și schițat strategii. În decembrie mă odihnesc, îmi încarc bateriile și după ce se termină vacanțele copiilor încep să îmi reiau rutina în ritmul meu, oricum în prima lună a anului e relativ liniște. Pentru mine e important să fac o retrospectivă a ce a fost bun și ce a fost…de învățat în anul precedent, să mă gândesc ce vreau să mai păstrez și în anul următor, la ce renunț ca să fac loc pentru ce e important. Fac asta atât la nivel personal, cât și la nivel de business.
Primii 3 ani de freelancing și 3 strategii de business diferite
Printre altele, timpul ăsta de gândire pe care mi-l iau m-a ajutat să văd că pe măsură ce evoluam și adunam experiență îmi schimbam strategia. Misiunea mea era aceeași, nu mă abăteam de la valorile mele importante pentru că asta ar fi însemnat să ignor nevoile din spatele lor, dar viziunea mea și proiectele în care mă implicam se mai schimbau câte un pic.
Primul an a fost unul de explorare. Când am pornit la drum ca freelancer în 2018 am știut că nu vreau să ader la gândirea de genul ”primul an e unul de sacrificiu”. Pentru mine era despre descoperire, testare, învățare. Încă mai cred și azi că freelancing-ul e un privilegiu, nu te obligă nimeni să faci asta, dar dacă alegi să încerci drumul ăsta încearcă să te pregătești din timp și nu porni din start cu ideea că va fi nasol. Aveam mulți ani de experiență în roluri din sfera de training, am ales ce anume din toate cursurile pe care le-am creat și facilitat mai sunt aliniate cu noua mea direcție și pe celelalte le-am scos din ecuație. Știam cum se gândesc strategiile de learning în corporații și eram convinsă că era nevoie de un update. Așa că am ales să interacționez mai mult cu persoane fizice și mai puțin cu mari organizații pentru că aveam nevoie să înțeleg în ce programe investeau oamenii când plăteau din buzunarul propriu. Am explorat mult zona de coaching și mi-am conturat metoda de lucru cu clienții. În rest, am spus Da la mai toate proiectele care mi-au ieșit în cale dacă erau congruente cu valorile mele, eram foarte atentă la cum mă simțeam pe parcursul lor și asta m-a ajutat să îmi dau ușor seama dacă vreau să mai repet sau nu. Financiar a fost un an mai bun decât anticipasem. Am investit sume considerabile în zona de dezvoltare profesională, formări, certificări. La capitolul well-being am rămas restanțieră și decembrie m-a prins în parg de burnout.
Al doilea an a fost despre restrângerea focusului. Devenise clar cu ce proiecte voi merge mai departe și le-am mai rafinat, iar pe două dintre ele am încetat să le mai livrez in class și vor deveni programe online. Am învățat multe despre piața de programe de dezvoltare care se adresează persoanelor fizice. Am legat colaborări pe coaching în zona corporate și am creat și facilitat câteva workshop-uri pentru companii mici. Speaker a mai fost doar la evenimentele cu care rezonam și unde aveam ocazia să produc impact. 2019 a fost un an greu care a debutat cu lipsă de energie și de direcție, convingeri limitative reactivat. Emoțional am ajuns pe fundul prăpastiei, de unde am început să mă ridic prin martie-aprilie după ce am parcurs un program de dezvoltare personală în care am investit. Apoi, 2019 a fost și un an foarte slow (a fost experiența mai multor antreprenori și freelanceri cu care am vorbit), cu un număr mai mic de proiecte, cu workshop-uri anulate pe motiv de înscrieri prea puține și un an cu rezultate disproporționate față de efortul depus. Pe de o parte, asta s-a resimțit în venituri. Pe de altă parte, a fost și șutul de care aveam nevoie să îmi depășesc niște frici. Mă felicit însă pentru felul în care am avut grijă de mine după acea perioadă grea și pentru cât de frumos a evoluat relația mea cu mine. Am investit de data asta în evoluția mea personală.
Al treilea an e primul cu adevărat orientat spre creșterea business-ului. Simt că mi-am luat informațiile valoroase de care aveam nevoie la începutul lui 2018, am învățat o mulțime de lucruri interesante, am tras niște concluzii și știu ce am de făcut. Foarte pe scurt, 2020 va fi despre un shift către oamenii din corporații. Nu renunț la workshop-urile open, dar vor trece în plan secundar. Life Design – cel mai de succes program din cele create și livrate de mine în acești ani de freelancing – revine în curând, dar în variantă online. După el va mai urma un curs pe care îl voi muta pe platforma de e-learning. Am legat mai multe colaborări cu freelanceri faini specializați în zona de IT, branding și marketing. De una singură there’s only so much I can do. Urmează și niște update-uri pe Soul Bloom. Toate astea mă vor ajuta să fiu mai eficientă, să pot crea programe cu impact mai mare, să reiau scrisul ceva mai des și mai constant și să mă ocup mai mult de podcast. 2020 a început cu o energie, cu inteție și claritate, cu un workshop sold out, cu un proiect corporate și o colaborare în calitate de contributor ca specialist pe o platforma Thrive România. Un lucru pentru care mă felicit în mod special este crearea unui mastermind împreună cu alte 5 femei pe care le admir și cu care abia aștept să cresc împreună.
Fiecare etapă cere câte o strategie anume, de la a fi singurul care le face pe toate la început la angajarea unor oameni și formarea unei echipe, de la a experimenta la a te nișa etc. Pe măsură cei noi evoluăm, business-ul evoluează și el, iar asta va cere apoi să mai creștem un pic și tot așa. Business-ul depinde de noi și noi de el.
Sigur, tot ce am scris mai sus reflectă experieța mea și nu am pretenția că se potrivește oricui. Scopul seriei #JurnalDeFreelancer rămâne același în continuare: de a împărtăși din experiența mea și a altor antreprenori și freelanceri, cu bune și cu mai puțin bune pentru ca cei care se pregătesc să facă pasul să aibă la îndemână niște povești autentice.
Mutăm conversația în zona de comentarii și facem schimb de experiență? 🙂
Citește și:
Un prim an de freelancing cât 10 lecții
Jurnal de freelancer: Stai în tăcere și ascultă-ți inima
Jurnal de freelancer: Centura neagră la respingeri
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
2 Comments
Abia aștept anul ăsta și următoarea întâlnire 😉
Buna, Cristina, povesteste-mi te rog despre grupul de Mastermind? si pe mine mă interesa un astfel de grup. Sunt curioasa sa aflu cine mai participă și cum anume va organizați.