Merg la cumpărături pentru mine și ajung să fac cumpărături pentru ei. Story of my life de când sunt mamă. Cunoașteți fenomenul?
În calitate de (viitoare) mamă e tare ușor să te lași dusă de val când vine vorba de cumpărături, mai ales dacă ești la primul bebe. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Trăiam cu senzația că voi avea nevoie de tot ce vedeam, că Alex va purta ț haine, mai de casă, mai plimbare, mai de ocazie.
– Are nevoie? auzeam din spatele meu vocea soțului care venise cu mine nu din dor de colindat magazine, ci ca să mă mai tempereze. Evident, de multe ori răspunsul era “Nu”.
În apărarea mea, după ce am trecut o dată prin bebelușeală a devenit mai simplu să fac alegeri mai înțelepte și mult mai cumpătate la capitolul cumpărături. Și ce bine că e așa! Acum că o avem și pe Sara, mica noastră fashionistă, tentația e și mai mare pentru că haine pentru fetițe sunt atââât de multe și de drăguțe.
Cum aleg hainele pentru ei
Tocmai pentru că tentația e mare și bugetul limitat iau mereu cu mine o întrebare și încă vreo 5 filtre ca să mă asigur că nu sar calul și nu că nu cumpăr haine ce vor fi purtate poate doar o singură dată.
Mai întâi întrebarea
Must have sau nice to have? Mă ajută să îmi dau seama dacă vorbim de o nevoie sau de o dorință vestimentară. Chiar au copiii nevoie de acele lucruri cărora le tot dau eu târcoale prin magazin?
Apoi filtrele
Calitatea – Nimeni nu apreciază hainele care se deșiră la prima purtare, care se lăbărțează la prima purtare, mai ales când copilul se poate îndrăgosti de bluza/rochia/pantalonul în cauză și să vezi atunci nenorocire.
Materialele – Mereu am căutat hainele din materiale naturale, moi, fine, plăcute, care să lase pielea să respire, să țină cald cât trebuie, să țină răcoare cât trebuie.
Prețul – Nu am înțeles niciodată rostul hainelor de designer pentru bebeluși și copii mici. În primul rând pentru că nu îmi justific cheltuiala, apoi pentru că ei cresc foarte repede și la urmă pentru că ăștia mici se murdăresc de numa’. Decât să strig după ei prin parc că nu au voie nici colo, nici colo că se murdaresc și e păcat de haine, mai bine spun pas.
Ușor de îmbrăcat – Prefer oricând hainele practice în locul celor super trendy. Acum niște ani, i-am luat lui Alex niște haine foarte cool pe care fie nu le-a purtat deloc, fie nu i-au plăcut. Când sunt foarte mici și delicați e important să nu îi chinuim cu îmbrăcatul. Când cresc și nu mai stau locului e musai să fie o haină care se îmbracă ușor.
Culoare – Nu mi-e frică de culori, ba chiar le invit cât de des în viața mea/noastră. Nu cred că rozul e doar pentru fete sau că albastrul e doar pentru băieți. Copiii mei au haine colorate, le plac și lor și se simt bine în ele. Doar la capitolul aplicații (paiete, pietricele, sclipici etc.) sunt rezervată. Sarei i-am luat la un moment dat o rochiță cu paiete și cu toată grija mea tot am zgâriat-o pe față destul de urât. Cât despre sclipici, să spunem doar că e ”contagios” și la spălare migrează pe toate hainele din mașină.
Kuniboo, variantă care respectă filtrele de mai sus
Garderoba lui Alex se pregătește de un refresh de tipul back to school în perioada asta și vânăm cămăși albe și pantaloni închiși la culoare. Garderoba Sarei a primit deja îmbunătățiri cu ajotorul Kaufland care a lansat de curând prima marcă proprie de îmbrăcăminte pentru bebeluși și copii de până la 6 ani, Kuniboo. Găsiți în gama asta tot ce aveți nevoie, de la tricouri, body-uri cu mânecă lungă sau scurtă, colanți, scutece textile, jucării, prosoape, păturici, la bavete, pijamale, căciulițe, dresuri și șosete.
Bumbacul folosit de ei este bio, certificat conform GOTS (Global Organic Textile Standards). E atât de moale și de plăcut la atingere! Puteți să vă lămuriți singuri la raft în magazinele Kaufland pentru că ambalajul e decupat în așa fel încât să vă permită acest lucru. Și asta nu e tot! Ambalajele sunt ecologice, din hârtie și carton.
Serios acum… Materiale naturale, moi, rezistente aveți. Raport bun calitate-preț foarte bun aveți. Produse certificate aveți. Culori plăcute, pastelate aveți. Ambalaje eco aveți. Magazine Kaufland sunt multe. Mergeți să vedeți gama Kuniboo. O să vă placă mascota lor raton. 🙂
Sursa foto titlu: Shutterstock
Citește și:
Sunt (și) mamă de fată și-mi place!
Cum e să fii mamă pentru a doua oară
Cenușăreasa – Versiunea mea de mamă
O casă plină de gălăgie e mai sănătoasă decât o casă plină de liniște
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
5 Comments
Eu sunt “campioana” la mers la magazine sa cumpar ceva pentru mine si plecat de acolo cu o plasa plina de lucruri pentru Bogdan. :)))
Mi-au placut mult hainutele Kuniboo inca de cand ai postat pe Facebook poza cu ele, arata foarte dragalas!
Eu iau mereu cu mine ( mai sus e o greșeală, probabil dicționarul)
Mulțumesc!!! Mă bucur când cineva vede câte o scăpare și îmi scrie. Chiar dacă citesc textele și de 3 ori înainte să le public tot mai scapă uneori câte ceva… 🙂
Nu evl de mirare că pleci la cumpărături pentru tine și sfârșești cumpărând pentru ei. Cam greu să găsești ceva bun din punct de vedere calitate-pret pentru adulti. Mie îmi vine să o iau la fugă când e să plec la shopping.
Cât despre gama de la Kaufland, bine că ai zis. Acus începe nebunia înainte de începerea grădiniței..
Si noi patim acelasi lucru, mergem sa ne luam haine doar pentru noi si cumva ajungem sa ii luam si lui cateva articole. Sunt client Kaufland fidel, majoritatea cumparaturilor le fac de acolo si de curand am vazut si eu noua lor gama. Mi-a placut tare mult materialul si cat de vesele sunt hainutele. Acum uitandu-ma la pozele tale mi s-a facut dor de body-uri..ah ce vremuri dragi.