Să rămân doi ani acasă cu Sara a fost cea mai bună alegere pe care aș fi putut-o lua. Primele luni au fost un haos obositor, apoi ne-am găsit cât de cât ritmul și am reușit să lucrez și la blog câteva ore pe zi. Cred, de fapt, că e o împletire fericită. Stau și cu pitica, dar lucrez și pentru mine.
Multe mame tânjesc, în zilele noastre, după un venit în plus generat dintr-o activitate pe care să o realizeze din confortul casei și care să nu le ia din timpul prețios petrecut cu familia. M-am gândit, așadar, să ”descos” pentru voi o mamă antreprenor. Alina are 32 de ani și este mămica unei minuni de fetiță în vârstă de 3 ani. Sper ca povestea ei să vă inspire, mai ales dacă ai voștri copii sunt fani cărți Usborne.
Alina, povestește-ne un pic despre tine și despre proiectul tău.
Așa cum ai spus și tu, am o fetiță de 3 ani care, pe lângă jocurile specifice vârstei, îmi urmează pasiunea pentru lectură. În urmă cu un an și jumătate am descoperit că îi plac foarte mult cărțile așa că m-am pus pe căutat. Aveam o prietenă despre care știam că nu demult începuse să vândă cărți pentru copii, așa că într-o seară i-am făcut o vizită. Încântarea a fost maximă și pentru fetița mea și pentru mine, erau atât de frumoase că le voiam pe toate. Așa am descoperit cărțile Usborne și am decis că sunt exact ceea ce aveam nevoie.
Spune-ne mai multe despre aceste cărți.
Cărțile Usborne sunt extrem de variate și complexe și fac ca învățarea limbii engleze să fie plăcută și ușoară, promovând un stil de învățământ alternativ. Editura are peste 2700 de titluri, iar cărțile sunt potrivite pentru toate categoriile de vârstă între 0 luni și 18 ani, ele fiind prezentate într-o manieră foarte atractivă și ușor de înțeles pentru copii. Calitatea lor este superioară majorității cărților care se găsesc în România și de aceea am fost sigură că fac alegerea corectă.
Cum ai început această activitate și cât de departe ai ajuns?
Înscrierea ca reprezentant Usborne este foarte facilă și presupune achiziționarea unui pachet de început care costă în jur 265 de lei și conține cărți și materiale necesare vânzării în valoare de aproximativ 800 de lei. Așadar invesția este minimă. Începutul a fost mult mai ușor decît credeam. Am fost plăcut surprinsă de feedback-ul pozitiv primit de la o mulțime de părinți și dascăli și asta m-a făcut să îmi doresc să evoluez din ce în ce mai mult. Au trecut aproape doi ani de cand m-am înscris, perioadă în care m-am dezvoltat în primul rând din punct de vedere personal, am învățat multe despre antreprenoriat, despre trucurile de marketing care te ajută să faci o promovare bună. Momentan sunt Group Leader și am o echipă de peste 20 de oameni absolut minunați, care îmi împărtășesc pasiunea pentru cărți și pe care încerc să îi ajut cât pot de mult sa facă din această activitate jobul ideal.
Este job-ul perfect pentru tine? Și dacă da, de ce?
Este un job de vis pentru mine pentru că îl fac în funcție de disponibilitatea mea, îmi permite să fiu mereu lângă fetița mea și să aloc oricât timp doresc acestei activități. De asemenea îmi oferă posibilitatea să presar bucurie în privirile copiilor, să îmi folosesc la maxim creativitatea, să întâlnesc oameni minunați și, nu în ultimul rând, să obțin un venit considerabil.
Care e cheia succesului și ce calități ar trebui să aibă cineva care vrea să facă această activitate?
În primul rând trebuie să iubești cărțile și copiii! Apoi să îți satisfaci dorința de cunoaștere și să răsfoiești cărțile, să vrei să fii la curent cu ultimele noutăți în materie de cărți pentru copii și să recomanzi în funcție de vârsta, sexul și pasiunile copiilor ceea ce crezi că li se potrivește cel mai bine. Să îți deschizi sufletul și să lași să te pătrundă bucuria sinceră din ochii unui copil care va primi cadou o cărticică Usborne și va începe să o răsfoiască! Să îți dorești să cunoști oameni noi care împărtășesc aceeași dragoste pentru cărți și pentru copii și cu care să schimbi experiențe și idei.
Ce îi sfătuiești pe cititorii care vor să înceapă o afacere cu cărți Usborne?
În primul rând, începând o afacere cu cărțile Usborne investesc în viitorul copiilor lor prin accesul la altfel de cărți decât cele pe care le găsim in librăriile din țară. De asemenea, vor putea cumpăra aceste cărți la preț preferențial, profitând de discounturile oferite de editură. Apoi, faptul că îți permite să petreci timp în familie este minunat, ar trebui să fie un factor decizional important pentru ei.
Consider că trebuie să pornească la acest drum cu încredere și entuziasm pentru că aceste cărți sunt de o calitate excepțională și mulți oameni le apreciează și le recomandă. Mai sunt și beneficiile conexe care nu sunt deloc de neglijat. Așa cum spuneam este o afacere care iți permite să te dezvolți din punct de vedere personal, să cunosti oameni noi și să înveți o grămadă de lucruri: editare fotografii, marketing, vânzări, promovare online, organizare evenimente, negociere și time management.
Ne recomanzi niște titluri care nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor mici?
Fiind atât de multe și atât de variate îmi e greu sa aleg. Mie îmi plac foarte mult, pe toate le-aș lua pentru mine și pentru fetita mea. Vă spun care sunt câteva dintre preferatele ei.
Încep cu My first keyboard Book, o carte pian cu care cei mici pot cânta folosindu-se de degețele și urmând culorile. Aceasta mai are încă 2 variante: varianta cu tematică de Crăciun My first Christmas keyboard book sau varianta ei mare unde se pot distra concomitent 2 copii Big keyboard book.
Colectia wipe clean, mai exact cărțile și cardurile plastifiate ce pot fi scrise cu marker nepermanent și sterse la nesfârșit pentru exersarea în voie a scrisului.
Fingerprint Activities, o carte cu tușieră nonalergică pe bază de apă, ce permite copiilor să creeze tot felul de imagini având ca punct de plecare amprenta degețelelor. Este una dintre cărțile ce dezvoltă simțurile tactile și imaginația. Editura o recomandă de la 6 ani în sus dar pitica mea este incântată de jocul acesta cu amprentele. De curând au apărut în stocul editurii și Rubber Stamp Activity o minunăție care urmează același principiu de amprente colorate, dar de data aceasta cu ajutorul ștampilelor.
Colectia peep inside este superbă, copiii fiind încântați să ridice fiecare “ușiță” și să descopere ce este dedesubt. Este una din colecțiile prin care cei mici își hrănesc setea de cunoaștere specifică vârstei alături de cele din colectia see inside recomandată pentru copii mai mari, de peste 6 ani.
Să nu uităm nici de minunatele cărți cu povesti, atât clasice cât și moderne, potrivite de la naștere pană la adolescență. Ideale pentru cadouri de tot felul sunt aceste seturi tare drăguțe.
Unde putem să te contactăm?
Atât pe pagina personală Alina Dobre cât și pe pagina de cărți Book Store vă stau la dispoziție cu recomandări în funcție de preferințele celor mici, cu recomandări pentru cadouri în functie de vârsta sărbătoriților, precum și cu informații și susținere pentru începerea unui business de succes.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
De ce am ales să îmi prelungesc concediul de creștere a copilului
Concediul de maternitate nu e o vacanță de lux
Mi-e dor să fac ceea ce știu să fac
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
5 Comments
Felicitari pentru articol !
Alina Dobre este persoana care a fost langa mine neconditionat de la inscrierea mea de acum 1 an si jumatate .Mereu dispusa sa ma ajute si sa ma incurajeze , mentora mea a devenit intre timp prietena mea iar acest lucru reusesc aceste carti sa-l faca. Legi prietenii , schimbi destine , promovezi lectura in randul copiilor care au atat de mult nevoie de indrumarea noastra intr-o lume ticsita de gadgeturi.
Iti multumesc inca o data Alina, imi pare bine ca te-am intalnit iar faptul ca am decis sa ma inscriu a fost alegerea care mi-a schimbat viata 😀
Bianca, multumesc pentru cuvintele frumoase! :* Intr-adevar, Usborne pentru mine inseamna mai mult decat carti, inseamna sa cunosti oameni minunati, sa legi prietenii pentru toata viata. Si eu ma bucur foarte mult ca am decis sa intru in aceasta lume fascinanta ! 🙂
Folosesc in logopedie si in terapia ABA carti Usborne primite in dar de la Alina Dobre .Este o persoana minunata,care iubeste copilasii si cartile.
Ce interesant! Mă bucur că mi-ați scris asta. 🙂
Elena, multumesc mult pentru cuvintele frumoase! Tu si colegele tale sunteti minunate! Prin atelierele voastre minunate in care puneti atat de multa dragoste si pasiune a-ti ajutat si ajutati multi copii. De cand am venit prima data la voi am simtit caldura aceea care te face sa simti ca ai intalnit niste oameni buni, calzi, iubitori. Ma bucur tare mult ca v-am cunoscut si de asemenea ma bucur mult pentru minunea mica care a aparut in viata ta! :*